Am zis "agree" la modul cel mai sincer, fiindca am recunoscut in proportie de 90% din exemplul tau de relatie perfecta, primii mei 10 ani de casnicie (pana a intervenit o altcineva). La momentul asta nu mai regret, si nici nu mai astept nimic. Una la mana...
A doua: din iubire de oameni. Nu-mi amintesc sa fi citit vreodata despre "cum sa fii optimist", mai degraba citesc despre cum sa devin perseverenta si cum sa mai fac si ce trebuie, nu numai ce vreau, macar din cand in cand.
De exemplu, acuma, am chef sa citesc cartea primita de la Lia la Sibiel si ma cam mananca o idee de tablou... da' ieri a trecut ziua cu transatul mielului si pregatirea bucatelor (drobul si ciroba, iar friptura asteapta la fezandat in condimente si vin pana maine, cand urmeaza partea a doua de bucatarit) si mai am doua camere de curatat...
Ca sunt gazda, si abia astept! Asa ca uite si a treia la mana: familia mea.
Patru: Munca cu copiii la scoala ma face fericita. Si ei pe mine, si eu pe ei. Orice problema as avea, cand intru in contact cu ei, nu mai exista (cel putin temporar, ca nimic nu se rezolva de la sine).
Cinci: Ma indoiesc ca sunt un vampir energetic... de obicei, oamenii se simt bine cu mine, se ofera sa ma ajute fara sa le-o cer si mentin relatiile cu mine zeci de ani, chiar daca am lucrat impreuna intr-un proiect doar cateva luni. Mi s-a intamplat de doua ori sa fiu victima unor vampiri energetici... atat de rau, ca n-am mai putut sta in camera cu persoana, ci direct la baie...
Am, cu toate astea, si zile ireal de proaste. Una notorie a fost ieri. Pana nu m-am pus pe bucatarit (una din placerile mele), am crezut ca se intorsese lumea cu fundu'n sus in timp ce eu dormeam... fara niciun motiv obiectiv. Cand mi se intampla asa ceva, nu ma cenzurez, ci
imi dau voie pur si simplu, si astept ca starea mea sa-si faca mendrele si sa-mi treaca. In fond, nu e decat o zi. Daca chiar nu am nimic de facut, ies in oras. Dau doua ture de la un capat la altul, ma uit la oameni, la lumina, la cadre, la pomi, la verde, ascult pasarile sau trag cu urechea la conversatiile din statia de autobuz, intru sa-mi cumpar un nimic, ca un pachet de chibrite sau de batiste de hartie, doar ca sa vorbesc nimicuri cu vanzatoarea, ma uit prin vitrine sa vad ce se mai poarta (chiar daca mie nu mi-ar sta bine niciodata cu culoarea x sau croiala y) sau... iau lista de mail sau de mobil si ma intreb cu cine vreau sa vorbesc acum... asa, la primul impuls. Si starea nu numai ca trece de fiecare data, dar de cele mai multe ori, trece in extrema cealalta!
Am raspuns provocarii la
Back to work, now! Cine stie, nu aduce anul ce aduce... Pastele.
Trebuie sa fim pregatiti in orice moment sa fim fericiti.