Autor Subiect: Despărțirea nu e sfârșitul lumii...  (Citit de 52943 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13224
Despărțirea nu e sfârșitul lumii...
« : Luni, 01 Aprilie 2013, 08:46 »
Despărțirea nu e sfârșitul lumii...  scris de wonderland

Sunt lucruri pe care le știm, în adâncul nostru, fără să le lăsăm să iasă la suprafața gândului rostit. Știm și continuăm să ne purtăm de parcă n-am ști. Alungăm firul de gând, ignorăm ceea ce simțim, ne aruncăm în  speranță iluzorie că ceva dincolo de noi va produce o schimbare miraculoasă în cursul întâmplării. E un mod de a amâna un deznodământ care se asociază în mintea noastră cu pierderea. Poate pierdem un vis, poate ne simțim în pericolul de a fi expuși unei trăiri pentru care nu ne simțim pregătiți.  Dar e și un mod un mod de a amâna decizia și, implicit acțiunea. Acea acțiune care, în cele din urmă ne ajută să reducem frământarea și să minimalizăm efectele pierderii.

Cam așa se întâmplă și când o relație intră în linia dreaptă spre finiș. Ceea ce ai știut în adâncul sufletului tău iese la iveală, obligându-te la o confruntare cu realitatea.

Intensitatea durerii unei despărțiri sau gradul de dificultate a unei decizii în acest sens sunt  direct proporționale cu visele pe care le-ai țesut dinaintea, la începutul intrării în relație și pe tot parcursul ei. Despărțirea nu e sfârșitul lumii. Doar finalul unei iluzii.

M-am despărțit de tine în fiecare zi, timp de mai bine de un an. Aproape doi. Și de fiecare dată despărțirea rămânea agățată în speranță și iluzie. Și de fiecare dată rămâneam la marginea despărțirii. Dincolo de care mi se părea că se întinde golul unui vis pe care eu îl făceam imposibil.
Totuși, să mă despart de tine a fost ușor.
Să mă despart de toate speranțele, așteptările pe care le-am lăsat să prindă contur în vis, în gând și în carnea mea a fost un travaliu. Un travaliu al acceptării că ceea ce nu se întâmplă în mod firesc nu se va întâmpla cu efort, lacrimi și resentimente.
Cum  se spune? O relație se întreține cu muncă dar nu cu efort. Efortul e semnul intrării în contradicție, a devierii de la o direcție comună si a folosirii energiei pentru a ține la un loc ceea ce se cere eliberat.   


Când ceva se termină, se termină...
Am fost de acord cu acest adevăr, de când l-am descoperit. Dar l-am simțit făcând parte din mine, doar după ce i-am adus o completare: ”Până nu se termină în mintea ta, în sufletul, în simțirea ta, nu s-a încheiat.”
Abia atunci te simți eliberat. Abia atunci poți să ierți, să te ierți și să mergi mai departe. Fără resentimente, fără așteptări.


mihaela1961

  • Vizitator
Re: Despărțirea nu e sfârșitul lumii...
« Răspuns #1 : Luni, 01 Aprilie 2013, 13:29 »
Wonderland,
Acum ceva ani in urma, am fost pusa exact in situatia asta: de a alege sa raman implicata intr-o relatie 'de mare compromis' sau in virtutea inertiei sa continui.Pe chestia inertiei asteia, sau poate a faptului ca 'speranta moare ultima"(ce banal suna), in pofida oricaror evidente, precum ca relatia noastra nu are nici o sansa de viitor, au fost cativa ani buni la mijloc.Cand am citi articolul tau, m-am regasit pe mine cu x ani in urma!! :smitten:
Oricum, de parut rau, nu mi-a parut.Cunosc multe cazuri in care si dupa ceva timp de la despartire cei doi isi poarta resentimente, ranchiuna.Dupa mine nu e deloc OK sa gandesti asa!mai bine ca a fost frumos cat a fost, altfel...daca vezi numai partea neagra, ajungi la concluzia ca ai pierdut ani din viata implicata intr-o relatie dezastruoasa!Eu, dimpotriva: am castigat ani din viata, pentru ca a fost frumos cat a fost frumos!
Felicitari pentru articol!Mi-a mers la suflet!

Offline wonderland

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 4883
Re: Despărțirea nu e sfârșitul lumii...
« Răspuns #2 : Marți, 02 Aprilie 2013, 08:05 »
Multumesc, Mihaela :kissing:
Ingrijorarea nu alunga amaraciunea zilei de maine, dar rapeste bucuria zilei de azi. Zig Ziglar.

Offline bog68

  • Newbie
  • *
  • Mesaje postate: 33
  • Sunt melancolic, dar mă tratez.
Re: Despărțirea nu e sfârșitul lumii...
« Răspuns #3 : Miercuri, 03 Aprilie 2013, 23:30 »
Și totuși, nu ar fi mai bine să fim avertizați dinînainte. De ce trebuie să fim pocniți de-odată în moalele capului cu ,,vestea cea mare,,?
Ca să vedem cât ne rezistă inima? Să fim puși la încercare dacă suntem în stare sau nu să ne luăm viața? Să nu mai putem mânca, dormi, gândi, etc.
Am primit de la cineva ,,încurajarea,, cu... ,,Lasă, că timpul va rezolva totul!", bazându-se probabil pe definiția că timpul este unitatea de măsură care permite gândului să devină realitate.
Dar mai avem oare timp? Și nu e vorba că avem prea puțin timp, problema e că pierdem prea mult! ( pe-asta parcă Seneca a spus-o...)
Regret însă de timpul pierdut, căci este singurul lucru care se pierde într-adevăr.
Probabil că am divagat, fapt pentru care îmi cer iertare...

mihaela1961

  • Vizitator
Re: Despărțirea nu e sfârșitul lumii...
« Răspuns #4 : Joi, 04 Aprilie 2013, 07:59 »
Și totuși, nu ar fi mai bine să fim avertizați dinînainte. De ce trebuie să fim pocniți de-odată în moalele capului cu ,,vestea cea mare,,?
Ca să vedem cât ne rezistă inima? Să fim puși la încercare dacă suntem în stare sau nu să ne luăm viața? Să nu mai putem mânca, dormi, gândi, etc.
Am primit de la cineva ,,încurajarea,, cu... ,,Lasă, că timpul va rezolva totul!", bazându-se probabil pe definiția că timpul este unitatea de măsură care permite gândului să devină realitate.
Dar mai avem oare timp? Și nu e vorba că avem prea puțin timp, problema e că pierdem prea mult! ( pe-asta parcă Seneca a spus-o...)
Regret însă de timpul pierdut, căci este singurul lucru care se pierde într-adevăr.
Probabil că am divagat, fapt pentru care îmi cer iertare...
Se pare ca tu ai alta opinie vis-a-vis de o relatie care 'fuse si se duse' !Eu-vezi postarea mea, cea dinainte de a posta tu-cred ca din orice relatie 'pierduta' castigi ceva: experienta si zile frumoase, pentru ca daca n-ar fi fost si zile bune, nu s-ar implica nimeni in ea!De ce sa nu ne gandim la 'timpurile insorite',cele de inceput de exemplu.Intr-o relatie este imposibil sa nu fii fost si vremuri bune! :) :flori:Eu una, ma simt castigata din toate relatiile trecute si pierdute!Le-am multumit in gand mereu barbatilor care m-au facut sa infloresc pentru o perioada, chiar daca ulterior am suferit!

Offline wonderland

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 4883
Re: Despărțirea nu e sfârșitul lumii...
« Răspuns #5 : Joi, 04 Aprilie 2013, 08:05 »
bog68, de fapt suntem avertizați în toate felurile. Doar că noi preferăm să ne adormim rațiunea și închidem toate semnele într-un cotlon la care nu mai umblăm, până nu încep să dea pe afară de sufocare.

Vestea cea mare e că în sfârșit ne-am trezit dintr-o alegere nepotrivită pentru noi și câștigăm timp pentru o încercare nouă. Mai înțeleaptă dacă s-ar putea. Ceea ce îmi doresc și mie :crazy2:

Dar, da, cunosc sentimentul că timpul e neiertător.

Ingrijorarea nu alunga amaraciunea zilei de maine, dar rapeste bucuria zilei de azi. Zig Ziglar.

Offline CamiCamelia

  • Full Member
  • ***
  • Mesaje postate: 149
Re: Despărțirea nu e sfârșitul lumii...
« Răspuns #6 : Marți, 09 Aprilie 2013, 17:05 »
Asta e Viata...
                     Paulo Coelho

 Întotdeauna este bine de ştiut când anume se termină o etapă din viaţă. Dacă insişti a te menţine în ea dincolo de timpul rezonabil, îţi vei pierde bucuria şi simţul a ceea ce se află în afara ei. Închide cicluri, sau capitole, sau uşi. Important este să le poţi închide, şi să laşi în urmă momente ale vieţii; momentele care se încheie. Ţi-ai terminat munca? Ţi s-a încheiat o relaţie? Nu mai locuieşti în acea casă? Trebuie să pleci într-o călătorie?... Poţi petrece mult timp din prezentul tău, scufundându-te în “de ce” - uri, în a revedea caseta şi a încerca să înţelegi cum, şi pentru ce motiv se întâmplară cutare şi cutare lucruri. Dar te vei consuma degeaba şi la nesfârşit, căci în viaţă, tu, eu, fiii, fraţii tăi, prietenii, noi toţi, ne îndreptăm inevitabil către a închide capitole, către a da pagina, a termina etape sau momente din viaţă, şi de a merge înainte. Nu ne putem afla în prezent, ducând dorul trecutului. Nici măcar întrebându-ne “de ce”. Ceea ce s-a întâmplat, s-a întâmplat, şi trebuie să te eliberezi, să te desprinzi de trecut. Nu putem fi copii eterni, nici adolescenţi întârziaţi, nici angajaţi ai unor firme care nu mai există, nici a păstra legături cu cei care nu vor să aibă legături cu noi. Faptele trec, şi trebuie lăsate să treacă ! De aceea, câteodată, este aşa de important să distrugi amintiri, să faci un cadou, să-ţi schimbi casa, să rupi hârtiile, să arunci documente vechi şi să vinzi sau să faci cadou o carte. Schimbările externe pot simboliza procese interioare de evoluţie: a uita, a te desprinde, a te avânta. În viaţă nimeni nu joacă cu cărţile însemnate, aşa că ai de învăţat cum să pierzi şi cum să câştigi. Trebuie să ne eliberăm, să dăm pagina şi să trăim numai cu ceea ce ne oferă prezentul. Trecutul a trecut. Nu aştepta să ţi-l dea nimeni înapoi, nu te aştepta să te recunoască nimeni, nu aştepta ca, vreodată, cineva să-şi dea seama cine ai fost. Lasă deoparte resentimentul. Repetarea cu încăpăţânare a “filmului tău personal”… îţi va face rău sufletului şi minţii, şi te va învenina şi amărî. Viaţa nu se află decât înainte, niciodată înapoi. Dacă treci prin viaţă lăsând “uşi deschise” pentru orice eventualitate, niciodată nu te vei putea desprinde de trecut, nici nu vei trăi ziua de astăzi cu mulţumire. Iubiri sau prietenii pe care nu ţi le scoţi din suflet? Posibilităţi de a te întoarce? La ce: Nevoie de explicaţii? Cuvinte nerostite? Tăceri care au invadat cuvintele? Dacă le poţi înfrunta chiar acum, fă-o. Dacă nu, lasă-le să se ducă, închide capitolele !! Spune-ţi ţie însuţi că nu le mai vrei înapoi. Dar nu din mândrie sau orgoliu, ci pentru că TU nu mai faci parte din acel loc, din acea inimă, din acea încăpere, din acea casă, din acel birou, din acea meserie. Tu însuţi nu mai eşti cel de acum două zile, sau trei luni, sau un an. Prin urmare, nu există nimic către care să te întorci. Închide uşa, dă pagina, închide ciclul. Nici tu nu vei fi acelaşi, nici mediul la care te întorci nu va fi acelaşi, căci nimic nu rămâne imobil sau static în viaţă. Pentru sănătatea ta mintală şi sufletească, desprinde-te de ceea ce nu se mai regăseşte în viaţa ta. Adu-ţi aminte că nimeni şi nimic nu este indispensabil. Nici o persoană, nici un loc, nici o muncă. Nimic nu este vital pentru a trăi, pentru că atunci când ai venit pe lume, ai venit singur. Este, aşadar, obişnuit să trăieşti cu tine însuţi şi este o îndatorire personală să înveţi să trăieşti singur, fără acea apropiere umană sau fizică, de care îţi vine atât de greu să te desparţi astăzi. A te desprinde este un proces de învăţare, care din punct de vedere uman se poate realiza. Adu-ţi aminte, nimic şi nimeni nu este indispensabil. Este numai obicei, rutină, nevoie. Deci: închide, încheie, curăţă, aruncă, oxigenează, desprinde-te, scutură-te, eliberează-te. Sunt multe cuvinte care înseamnă sănătate mintală, şi… pe oricare îl vei alege, te va ajuta să mergi înainte în linişte. ASTA E VIAŢA !

Caroline

  • Vizitator
Re: Despărțirea nu e sfârșitul lumii...
« Răspuns #7 : Marți, 09 Aprilie 2013, 21:58 »
Bine spus...
De multe ori, atunci cand ceva se schimba cu mine, schimb instinctiv si locul, arunc hartii, sterg numere de telefon din mobil sau adrese de email, fac ordine in carti, CD-uri si haine, fac cadouri si... imi actualizez CV-ul.  ;) Imi amintesc ca ultima data cand mi s-a intamplat asta, acum 4 ani, am scos la gheena 3 saci de aruncat, 2 saci cu haine i-am donat si am trimis 25 de colete postale cu cadouri de tot felul (era inainte de Pasti, oricum...).  ;D

Ceea ce e ciudat insa pentru mine este ritmul schimbarii in ce ma priveste, in comparatie cu ceilalti... Mie nu mi-e greu sa plec, sa arunc si si sa schimb. Ceea ce n-am reusit inca este simplicitatea de a ramane.
Cand ma mai suna cate cineva, cu care n-am mai vorbit de 7, 12 sau chiar 20 de ani, de cele mai multe ori parca ma invita la un film pe TCM.  :giggle: In timp ce recunosc cu usurinta persoana de la capatul celalalt al firului, fiindca e tot acolo, in acelasi loc, in aceeasi stare de spirit, in aceeasi etapa de evolutie, pe acea "eu" n-o mai recunosc ca mine insami. Si conversatia devine superflu si conventionala...  :whistle:
Nu stiu cat de inteligibil suna ce spun... dar am impresia ca nu de acea persoana m-am despartit acum x ani, ci de mine insami, cea de atunci. O fi normal?!

mihaela1961

  • Vizitator
Re: Despărțirea nu e sfârșitul lumii...
« Răspuns #8 : Marți, 09 Aprilie 2013, 23:01 »
Bine spus...
De multe ori, atunci cand ceva se schimba cu mine, schimb instinctiv si locul, arunc hartii, sterg numere de telefon din mobil sau adrese de email, fac ordine in carti, CD-uri si haine, fac cadouri si... imi actualizez CV-ul.  ;) Imi amintesc ca ultima data cand mi s-a intamplat asta, acum 4 ani, am scos la gheena 3 saci de aruncat, 2 saci cu haine i-am donat si am trimis 25 de colete postale cu cadouri de tot felul (era inainte de Pasti, oricum...).  ;D

Ceea ce e ciudat insa pentru mine este ritmul schimbarii in ce ma priveste, in comparatie cu ceilalti... Mie nu mi-e greu sa plec, sa arunc si si sa schimb. Ceea ce n-am reusit inca este simplicitatea de a ramane.
Cand ma mai suna cate cineva, cu care n-am mai vorbit de 7, 12 sau chiar 20 de ani, de cele mai multe ori parca ma invita la un film pe TCM.  :giggle: In timp ce recunosc cu usurinta persoana de la capatul celalalt al firului, fiindca e tot acolo, in acelasi loc, in aceeasi stare de spirit, in aceeasi etapa de evolutie, pe acea "eu" n-o mai recunosc ca mine insami. Si conversatia devine superflu si conventionala...  :whistle:
Nu stiu cat de inteligibil suna ce spun... dar am impresia ca nu de acea persoana m-am despartit acum x ani, ci de mine insami, cea de atunci. O fi normal?!
Caro, intervin sa te intreb ceva(daca nu e un secret si-mi poti raspunde, desigur!)
De ce nu scrii, omule?
Din cate am citit eu de la Caro pornire(n-am pretentia ca am citi prea mult), asta cred ca e cea mai sensibila postare a ta!
Tu ai putea scoate articole pe banda rulanta!

Caroline

  • Vizitator
Re: Despărțirea nu e sfârșitul lumii...
« Răspuns #9 : Miercuri, 10 Aprilie 2013, 23:55 »
Pentru ca postarea mea de mai sus nu are nimic in comun cu un articol, e doar o confesiune sincera, spontana... un raspuns, doar.
Sa ma apuc sa o dezvolt intr-un articol, ar insemna sa revin la stilul compunerilor scolastice... si nu mai am nici timpul si nici motivatia.

Si-apoi... ce te face sa crezi ca eu nu scriu?! Uite-aici.  :giggle:

P.S. Daca esti curioasa, mai citeste pe la Arhiva. Ca sa nu fiu of-topic, despartirea nu e sfarsitul, ba chiar uneori e doar inceputul... mai sunt inca atatea lucruri bune de facut pe lume, dupa!   ;D

Offline micaela

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 6590
Re: Despărțirea nu e sfârșitul lumii...
« Răspuns #10 : Joi, 11 Aprilie 2013, 08:43 »
am dat peste o melodie care e buna de antract in sirul filosofarii pe tema sfarsitului de care se ocupa topicul asta. :)


Offline micaela

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 6590
Re: Despărțirea nu e sfârșitul lumii...
« Răspuns #11 : Joi, 11 Aprilie 2013, 10:59 »
Si... on ne vit pas sans se dire adieu...



mihaela1961

  • Vizitator
Re: Despărțirea nu e sfârșitul lumii...
« Răspuns #12 : Vineri, 03 Mai 2013, 18:17 »
Se pare ca 'sunt in pana de inspiratie', nu-mi trece prin cap nici o idee penru un nou articol, drept pentru care tot plimbamdu-ma pe internet, gasesc cate ceva interesant si care cred eu ca merita 'lipite' la topicurile noastre de pe forum.

Un divorţ spiritual…
AUTOR : ROXANA VORNICU

'Se pare că în ultimii ani, divorţul şi iluminarea spirituală au devenit cele mai mari trenduri. Unde întorci capul, cu oricine vorbeşti, este imposibil să nu auzi o astfel de poveste. Şi nu trebuie să te cheme neapărat Bahmuţeanu, Albu, Bănică sau Marin ca să aderi la nouă modă. Luate separat, divorţul şi iluminarea par a fi un fel de alb şi negru, haos şi pace, tristeţe şi fericire. Întrebarea este, se pot ele împleti cumva? Se poate vorbi de un divorţ (sau o perioadă de după divorţ)…spiritual(ă)?

Să spunem că am o prietenă care a crezut, pînă nu demult, că are o căsnicie frumoasă, fericită, trainică, bazată pe respect, încredere şi iubire, o căsnicie sănătoasă, chiar armonioasă pentru societatea în care trăim. Nu o căsnicie perfectă pentru că perfecţiunea, proiectată în instituţia căsătoriei, este de cele mai multe ori, un fel de Mecca. Însă doi oameni inteligenţi, frumoşi care porniseră la drum cu vise şi speranţe frumoase, cu “chimie” între ei, au hotărît brusc, peste noapte, să divorţeze. Ei bine, să spunem că mai mult el a hotărît despărţirea, pentru că prietena mea, deşi conştientă de ruptură dintre ei, s-a trezit într-o zi că nu mai are cu cine „repara” căsnicia pentru că ea îşi pierduse deja soţul. Nu l-a pierdut într-un accident de maşină şi nici în urma vreunei tragedii naturale, ci în numele confuziei, a dorinţei lui de a se (cică!) „trezi” spiritual şi a mult invocatei “lipsa de comunicare”. Încă o poveste de iubire ce data de aproape un deceniu – a luat sfîrşit.

Divorţul de ieri şi de azi

A trecut vremea cînd infidelitatea sau abuzul fizic erau motivele principale pentru care se destrămau căsătoriile. Mai nou, motive ca: „nu mai pot construi nimic alături de tine”, “am devenit doi străini”, “mă simt copleşit de responsabilităţi”, “vreau să fiu mai liber(a)”, “nu mai comunicăm”, “ne-am depărtat”, “nu eşti destul de sociabil(a)”, “vreau să mă trezesc spiritual şi nu o pot face de lîngă tine”, “iubirea nu există, e doar un conglomerat de hormoni pe care nu-i mai suport pentru că ei nu îmi aduc, peste noapte, un Ferrari”, sînt motivele pentru care oamenii se despart. Şi cum acestea nu se pot înscrie, mot-a-mot, în actele de divorţ, “nepotrivirea de caracter” spulbera într-o sală de Tribunal tone de amintiri frumoase şi ani frumoşi petrecuţi sub acelaşi acoperiş. La final, fiecare dintre soţi porneşte pe un alt drum. Ce îi aşteaptă dincolo de ziua în care au semnat actele de divorţ? Poate libertatea mult visată şi un sentiment de uşurare, poate durere, resentimente şi lacrimi, poate alţi parteneri de care erau îndrăgostiţi înainte de a se ascunde în spatele “trezirilor” spirituale, poate chiar vreo experienţă imaterială care va vindeca răni şi ego-uri, o eliberare sau poate regrete adînci pentru greşeala făcută. Nimeni nu ştie ce va urmă dincolo de ziua semnării actelor de divorţ şi riscul că realitatea să nu se conformeze speranţelor va exista mereu.

Viaţa de după de divorţ

O vreme am fost şocată de ceea ce părea a fi o tragedie pentru prietena mea, după care, văzînd-o cum se reconectează la fiinţa ei, puţin cîte puţin, din ce în ce mai puternic, nu am mai compătimit-o, ci am împins-o să meargă înainte. Am încurajat-o să nu se îngroape sub muntele de amintiri frumoase sau sub povara “de ce-urilor” sau ale întrebărilor ghilotinante gen “unde am greşit?”, “de ce eu?” etc.

Dacă treci acum şi tu printr-o asemenea perioadă, posibilitatea ca şi divorţul tău s-ar putea transforma în ceva pozitiv este mare. Durerea şi schimbările sînt cheile care deschid uşa spre o înţelegere mai profundă a experienței noastre umane. Da, durerea divorţului ne dărîmă toate baricadele de apărare şi ne face vulnerabili, total vulnerabili în faţa Sinelui, dar, se pare că pe lîngă şocanta şi imensa teamă de la începutul unei astfel de drame, poţi simţi, în timp, pace și mulțumire.

Şi totuşi, cum supravieţuieşti perioadei imediate divorţului? (Şi nu, nu vom dezbate aici împărţirea averilor, datoriilor sau a copiilor, lăsăm astfel de probleme pe umerii avocaţilor care ne vor înghiţi economiile sau salariile viitoare).

Acceptare

În primul rînd, ar trebui să te împrieteneşti cu interiorul tău, cu înţelepciunea, compasiunea şi cu acceptarea. Prima și eventual cea mai importantă lege este să înţelegem că totul este așa cum ar trebui să fie acum. Nu se întîmplă nimic accidental și nu există coincidențe. Suntem mereu în evoluție, fie că suntem conștienți de ea sau nu. Și viețile noastre sînt concepute pentru Divinul din fiecare dintre noi (pentru a obține exact ceea ce avem nevoie pentru a sprijini procesul nostru unic evolutiv). Aşa că, primul pas pe care trebuie să-l faci este: ACCEPTA despărţirea!

Abandon
Cînd nu ne “predăm” situaţiei actuale, trecem prin frici şi dureri imense, ca să nu spun, inutile. Abandonează-te situaţiei şi acceptă că nimic nu stă în mîinile tale să schimbi acum, recunoaşte că ai făcut tot ce ţi-a stat în putinţă să schimbi cursul situaţiei, dar ea este încă.. ceea ce este. Admite chiar şi faptul că nu mai ai habar cum să rezolvi situaţia sau ca ea nu mai are nici o rezolvare.

Ego-ul
Pune-ţi ego-ul la culcare. Numai cu smerenie şi răbdare se poate trece peste durerea şi confuzia ce îţi invadează viaţa. Atîta timp cît ego-ul şi o mîndrie falsă ne ţine închişi în propriile închisori, înţelepciunea noastră cea mai Înaltă nu ne va limpezi vederea şi nici drumul din faţa noastră. Dacă te ajută să te rogi la Dumnezeu, fă-o. Dacă te ajută să îl invoci pe Allah, fă-o. Meditează, mergi la biserică sau închide-te în casă, dacă asta îţi spune vocea interioară. Ascultă-ţi inima şi fă linişte în tine, răspunsurile cele mai adevărate sînt acolo.

Lecţia
Uită-te în urmă, dar nu pentru a uda perna noapte de noapte cu tristeţea generată de amintirile de la nuntă sau de prin vacanţele din trecut. Uită-te în urmă doar pentru a-ţi învăţa Lecţia. Indiferent de cine pare a fi de vină, un divorţ este o co-dramă, fie că ai participat în mod direct la ea, fie că ai acceptat anumite situaţii care au generat întreaga situaţie prezentă. Dac㠓exul” tău nu a fost soţul perfect, măcar poţi realiza că a fost “partenerul perfect” pentru a învăţa “lecţia perfect㔠în acest moment al vieţii tale. O dată ce înţelegi asta, adevăratul proces de vindecarea va începe aproape imediat.

Iertare

Pare greu să-ţi ierţi partenerul care poate s-a angajat deja într-o altă relaţie sau pe care tu îl plîngi cu lacrimi amare în timp ce el dansează fericit prin vreun club, dar iertarea este singura unealtă care va “tăia” cordonul karmic dintre voi. Nu o hotărîre de divorţ va face asta. Iartă şi renunță la judecăţile și credințele tale despre ceea ce este bine şi ceea ce este greşit. O dată ce vom fi capabili să găsim compasiune și iertare pentru fostul partener, dezlegarea de trecut este iminentă.
Iubire
Este uşor ca în această perioadă să juri că nu îţi mai trebuie un alt iubit sau iubire. Însă fără iubire, sîntem doar carcase pe tocuri sau statui mergătoare. Permite-ţi să trăieşti în continuare cu inima plină de iubire pentru tine, pentru viaţă, pentru copiii tăi sau familia ta, pentru prieteni şi chiar pentru slujbă. Trăieşte cu entuziasm pentru fiecare alt plan pe care îl faci de aici înainte. Iubirea de sine te va vindeca după divorţ, aşadar, iubeşte-te, ieşi cu prietenii, schimbă-ţi culoarea părului său cumpără-ţi ceea ce visai mai de mult, dar nu ai făcut-o pentru a avea provizii de iarnă în cămară. Nu fi victima durerii de după divorţ sau a depresiei care îţi va tot ciocăni la uşă. Iubeşte fiecare clipă a vieţii tale şi mergi prin viaţă ghidată de această iubire.

Viaţa merge înainte
În această perioadă sensibilă de după divorţ, poţi alege să te vindeci sau poţi alege să fii o victimă. Cu alte cuvinte, ai posibilitatea să alegi să te foloseşti tu de divorţ, sau să laşi divorţul să te  folosească. Dacă vrei ca această dramă personală să nu te ţină prizonieră, să nu o transporţi cu tine, după tine, ca pe o rană deschisă, pentru ani de zile, iubeşte-te, îndrăzneşte să speri şi  îmbrăţişează-te aşa cum eşti azi. Iartă, acceptă şi predă-te momentului prezent. Şi apoi bucură-te de lumina şi imensa fericire pe care Universul le va trimite, din nou, în calea ta. Şi să nu îţi fie teamă să retrăieşti iubirea, pentru că ea va apărea în viaţa ta mai devreme sau mai tîrziu. Pentru că iubirea e în tot şi toate şi iubire suntem toţi. Şi da, poţi crede, afirma şi trăi toate acestea începînd de azi, chiar dacă cerneala de pe actele tale de divorţ nu s-a uscat încă.'

Caroline

  • Vizitator
Re: Despărțirea nu e sfârșitul lumii...
« Răspuns #13 : Vineri, 03 Mai 2013, 22:44 »
Bifat tot! Inclusiv partea cu iertarea partenerului (pe care i-am transmis-o si telefonic, impreuna cu urarile de Paste de anul trecut, desi el e tot cu... ), ca si retrairea iubirii. Pana la capat. Si iar punct... si iar de la capat.  :angel:

Offline Sunrise

  • Jr. Member
  • **
  • Mesaje postate: 66
  • Bine ai venit in grupul nostru!
Re: Despărțirea nu e sfârșitul lumii...
« Răspuns #14 : Luni, 20 Mai 2013, 21:58 »
Ce bine spus Wonderland, parca ai descris viața mea din ultimii 2 ani! De cate ori am scris scenariul despartirii noaptea pentru ca a doua zi sa.mi caut iar ochelarii roz:)...