Autor Subiect: Jumatatea… "Full - Colour"  (Citit de 3646 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13226
Jumatatea… "Full - Colour"
« : Joi, 04 Aprilie 2013, 16:22 »
Jumatatea… "Full - Colour"              articol scris de Mihaela1961

Frica de singuratate ne determina sa "alergam" dupa "celalalt/cealalta", sa cautam oportunitati de a intalni jumatatea. Avem un prototip construit in minte, de multe ori determinat prin compararea cu o ex-iubire.
Pornind de aici, stau si ma intreb cat de obiectiv de fapt ne autoevaluam cand purcedem la cautari? Inclin sa cred ca multi suntem singuri pentru ca avem un ideal "depasit" cumva. Poate fostul/fosta ramas for ever in inimile noastre avea vreo 25 de ani(noi asijderea) cand s-a consumat relatia.Nu poti compara o ipotetica relatie de acum, cu una-reala petrecuta cu mai bine de zece ani in urma. Ridurile trebuie tratate cu condescenta nu numai in cazul meu, ci si al celui care ar putea sa-ti fie alaturi la bine si la rau, indiferent de cati ani avem. Asa cum eu am riduri adanci si glezne ingrosate, el poate avea burta si chelie.
Obstinatia de a pastra acelasi prototip transformat in cliseu mental pe tot parcursul vietii (indiferent ca avem 25 de ani sau 45), ne poate costa.E ca si cum am trai in trecut, fara sa ne putem adapta varstei! Categoric ca varsta interioara este cu mult mai importanta, dar cred ca trebuie sa existe un modus vivendi intre  "interior" si biologic.
Stiu, ne uitam la filme gen "Pretty woman", ne smiorcaim "lovite in moalele capului", precum si in inima de actiunea filmului, terminat cu happy end (altfel cum?), uitand ca nu suntem Jiulia Robert, iar el Richard Gere transformat intr-un prosper om de afaceri pe care dragostea il face sa devina altruist peste noapte, renuntand la profituri banesti mai mult sau mai putin ortodoxe, precum si la o femeie care ar putea face parte din aceeasi lume.



Dragoste eterna, barbatul ideal, sacrificiu feminin din dragoste, romantism inflacarat…le cunoastem, suntem asediati de aceste mesaje seducatoare. Astazi, insa, unele femei intuiesc in intriga ce cuprinde toate aceste elemente desprinse, parca, din basme, un esafodaj tot mai subred.
Filmele, cartile de o anumita factura, de cele mai multe ori sunt doar o modalitate de a evada din cotidian si de a ne descreti fruntile, ma indoiesc ca in ele putem gasi (cu mici exceptii), oameni cu care ne putem identifica. exclus sa spunem "asta mi se poate intampla si mie intr-o zi"…Cazand in capcana asta, uite asa…intr-o zi vom constata ca suntem mai singuri ca niciodata pentru ca am alergat dupa "himere" invocate mai ales de idealistii vesnic indragostiti de …dragoste!..Uite asa, dragostea poate sa treaca pe langa tine si tu sa ratezi momentul. Dar cum niciodata nu e prea tarziu, ne putem schimba si adapta! Nu sunt adepta studiului tematicii ‘ce vor femeile sau barbatii’, pentru ca oricum "Barbatii sunt de pe Marte, femeile de pe Venus". De cele mai multe ori(noi fata in fata cu ei) gandim, percem lucrurile, reactionam diferit.Oricat "ne-am opinti" sa intelegem cum functioneaza sexul opus, nu reusim in amanunt. Au incercat ei oamenii de stiinta sa testeze functionarea emisferelor cerebrale "la ambele parti" si au ajuns la niste concluzii suficient de dezarmante.



Toata insiruirea mea de pana acum este pentru cei care chiar considera ca traiul in doi este varianta corecta pentru viata lor.
Pentru cei care isi asuma singuratatea pentru simplul motiv ca asta e statutul lor actual, de retinut ca si acesta din urma are avantajele lui (esti responsabil doar pentru tine, deciziile nu le supui spre votare nimanui, ai mult timp la dispozitie, nu trebuie sa cedezi decat tie insuti/insati, ai un anumit sentiment de libertate).
Oricum, un lucru este cert: fiecare avem totusi niste optiuni in a alege si daca viata ne da un ghiont in oarecare relatii, poate ar trebui sa ne trezeasca la realitate, sa nu mai fim indoctrinati de clisee, reviste tabloide culese de pe taraba de ziare, telenovele mirosind a naftalina din rochia bunicii mancata deja de molii.
Daca aleg prost in dragoste, e vina mea!!!



Stati, reformulez: daca aleg prost in dragoste, e vina mea? (iacata ce turnura neasteptata poate da schimbarea unui semn de punctuatie care va sa zica!)
Si uite asa, concluzia a ramas "en suspens", standby sau cum vreti sa o numiti…


Caroline

  • Vizitator
Re: Jumatatea… "Full - Colour"
« Răspuns #1 : Joi, 04 Aprilie 2013, 20:49 »
Frica de singuratate...
...Daca aleg prost in dragoste, e vina mea!!!

Cele doua afirmatii au o cauza comuna: teama de autocunoastere si mai ales, lipsa autoacceptarii de sine. Unui om care se iubeste pe sine, nu ii e frica de singuratate, nu alearga dupa nicio jumatate intrucat se considera un om integru, dimpotriva, nu se plictiseste niciodata in solitudine si, in consecinta, nu alege prost in dragoste... nici nu "se lasa" ales oricum. Un om care se cunoaste pe sine, stie ce vrea de la el si de la viata lui. Cand ajungi sa stii asta, "alegerile" vin de la sine, fiindca nu mai sunt aleatoare, ci consecinte ale acestui fapt. A alege orice altceva e doar conventie si preconceptie.

mihaela1961

  • Vizitator
Re: Jumatatea… "Full - Colour"
« Răspuns #2 : Joi, 04 Aprilie 2013, 22:21 »
Cele doua afirmatii au o cauza comuna: teama de autocunoastere si mai ales, lipsa autoacceptarii de sine.
Bine punctat, Caro! :)
Pe cale de consecinta am si incheiat cu 'Notre vie est en suspens'! :)'Ai prins ideea la marele fix'!
Teama, nesiguranta te va face sa pendulezi in permanenta intre ...semne de punctuatie! ;)Intrebare intrebatoare:oare acceptarea sinelui(ma accept asa cum sunt), determina si o personalitate puternica?

Caroline

  • Vizitator
Re: Jumatatea… "Full - Colour"
« Răspuns #3 : Vineri, 05 Aprilie 2013, 17:38 »
Intrebare intrebatoare:oare acceptarea sinelui(ma accept asa cum sunt), determina si o personalitate puternica?

Asta chiar nu conteaza. O personalitate puternica se defineste in relatie cu ce spun altii despre tine. Tu pentru tine trebuie sa fii tu. Indiferent ca asta inseamna personalitate puternica, slaba sau insignifianta. Poti fi un cersetor fericit cu el insusi sau un print nelalocul lui. E preferabila prima varianta. In acest caz, ce cred altii despre personalitatea ta, devine pur si simplu irelevant.
Ca sa fiu mai plastica, sa ne imaginam un bebelus de cateva luni. Cred ca nu exista exemplu de personalitate nativa mai sugestiv decat acesta. Am mai avea noi curajul, la varsta noastra, sa exprimam cu toata fata, cu tot corpul si din toti plamanii, ceea ce vrem si ceea ce NU vrem, acum si aici? Ceea ce ne defineste, fara sa ne pese de reactia celorlalti? Eu cred ca asta inseamna personalitate adevarata... personalitatea puternica e doar inventia ulterioara a marketingului si a societatii de consum.