Autor Subiect: O poveste de viata cu final la alegere. Fila 2 de jurnal  (Citit de 3930 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

Online admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 11575
O poveste de viata cu final la alegere. Fila 2 de jurnal
« : Joi, 04 Aprilie 2013, 20:57 »
Episodul II

Sâmbătă, 17 ianuarie
Dragoste şi ură, ură şi dragoste, într-o îmbinare oribilă? De ce a trebuit să mi se întâmple mie? Şi totuşi îl iubesc, lua-l-ar dracu! Ajută-mă, Doamne, să fiu tare! Şi dacă voi continua să stau cu ochii în gol sau să plâng, oriunde îmi voi pierde firea? Lacrimi! Lacrimi fiindcă e departe, lacrimi fiindcă m-a minţit, lacrimi că mi-e dor, lacrimi că m-a trădat. De ce? De ce?
... Acum 5 minute a sunat Benone. Eram cu Corina şi m-am prefăcut că nu se aude bine la telefon... După ce a plecat Corina, l-am sunat pe Benone, să văd ce voia. I-am spus că am închis pentru că eram cu Corina. Avea vocea aceea miloagă. Probabil voia să fie împăciuitor. Când a auzit de manevra cu Corina, mi-a replicat brusc „M-am convins iar că eşti o vacă”... I-am închis. Nu ştiu de ce, dar mi-e teamă că s-ar putea să vrea să-mi dea o „lecţie”, cum îmi tot spune că merit.



Duminică, 18 ianuarie
Pe la miezul nopţii, am primit iar un telefon pornografic. Individul spunea că ştie foarte bine unde a sunat şi că ne cunoaştem. Eram înnebunită de furie, tremuram toată. L-am înregistrat pe reportofon.
După aceea, l-am sunat pe Benone şi i-am spus să-i comunice Trădătoarei că, dacă nu încetează, o dau pe mâna poliţiei. Sunt convinsă că e o nouă provocare din partea ei. Al doilea – de fapt, al treilea – telefon cu obscenităţi. Şi, în plus, telefonul cu adresa, care nu a avut decât rolul de a mă provoca. Poate îşi doreşte să mă duc la garsonieră, ca să mă ia Benone la bătaie sau să facă precum a zis – să mă omoare şi să nu ştie nimeni.
Totuşi, parcă ceva din limbajul individului îmi era cunoscut. Corina m-a întrebat dacă cred că ar putea fi Benone – deşi vocea era voalată, nu mi s-a părut a fi vocea lui. Pe de altă parte, în halul în care eram...
Când l-am sunat pe Benone să-i spun, părea relaxat, bine dispus. Mi-a comunicat că o să vină azi acasă şi că vine şi Imre, acela de la Târgu Mureş. N-am înţeles de ce l-a invitat aici, e complet aberant. E foarte probabil să dea peste ai mei, care vor veni după ora 13. Doamne fereşte de ceva rău.
... Au fost şi ai mei. A fost şi Benone – am evitat tot timpul să-l privesc, nici nu ştiu cum arăta. A încercat să se lamenteze – i-am tăiat-o scurt, pentru toată lumea, că ştiu că până acum a fost cu Trădătoarea. Nici n-a clipit. A spus ceva şi de schimbarea sediului firmei lui. Şi ceva despre lucrurile din casă, care vor fi şi care nu vor fi la sediul cel nou al firmei. I-am pus să asculte înregistrarea telefonului cu porcării – spune că nu ştie cine ar putea fi. Susţine că ar fi, mai degrabă, doar o întâmplare.
... Am făcut o criză de plâns. A sunat unchiul lui Benone şi, când m-a întrebat ce mai fac, m-a apucat plânsul. Fac eforturi disperate să nu mă gândesc la Benone, la acel Benone pe care l-am iubit şi pe care încă-l mai iubesc. Încerc să-l văd aşa cum e acum, trăind zi şi noapte lângă o altă femeie. Dar sunt prea multe lucruri care-mi vorbesc de el, îmi amintesc de el, de noi...
E ca o boală care doare adânc şi peste tot.

Luni, 19 ianuarie
Benone n-a venit la prima oră, aşa cum spunea. Acum e 21.00 şi tot n-a apărut. Evident... De parcă nu el singur ar fi zis că vine. S-a plâns la telefon că nu-i iese treaba şi că-l doare o măsea. De ce oare nu mă mir; cel puţin acum nu poate da vina pe mine.
... A venit, şi-a luat nu ştiu ce. A făcut un simulacru de „dizertaţie”, ale cărei concluzii au fost:
1.   Nu mai vreau să fiu cu tine.
2.   Eşti bolnav㠖 dezvolţi o psihoz㠖 du-te la doctor.
Era desfigurat. Cred din ce mai mult că: ori e bolnav la cap, ori e drogat, ori pur şi simplu o iubeşte orbeşte pe Trădătoarea asta. 
M-a acuzat iar de tot felul de aiureli. A lăsat clar să transpară nişte ameninţări. A scos chiar la iveală nişte ciorapi bărbăteşti, cică din sertar, subliniind că nu sunt ai lui – vezi, Trădătoare, că te-am prins, cu alte cuvinte. Apoi a continuat că, dacă vreau să aflu cine îmi dă telefoane, ar trebui să merg la Poştă să fac cerere şi, când i-am adus aminte că abonamentul e pe numele altcuiva, m-a făcut javră?! Pe urmă, a fost o poveste cu o cheie pe care ar fi lăsat-o aici. De ce dracu s-o fi lăsat, nu ştiu. I-am spus să şi-o ia, că n-am nevoie de complicaţii sau de cine ştie ce alt delir pe tema cheii.
A jucat un teatru lamentabil, victimizându-se. S-a isterizat, iar, că nu i-a fost trimis un colet  la editură şi a repetat că până nu va crăpa capul cuiva, nu va fi lăsat să lucreze. Mi-a reproşat chiar că l-am sunat – deşi am făcut-o tocmai ca să-i dau această informaţie; de fapt, eu sunt idioată. De ce naiba îmi bat capul să-i spun, dacă el nu catadicseşte nici măcar să mai dea câte-un telefon, să vadă dacă nu mi-a luat dracu’ zilele, dacă tot e convins că sunt bolnavă psihic.
A spus şi ceva despre nişte cărţi de la editură pe care le-a adus la garsonier㠖 că o să le vadă proprietarul şi asta nu e bine – o fi aşteptat să-i spun să le aducă aici?
…De fapt, mă doare sufletul de el. Chiar dacă în sinea mea ştiu că nu merită. Chiar dacă m-am convins că el şi Trădătoarea au plănuit totul (sper în mintea mea că el nu şi-a dat seama ce face, deşi e prea deştept pentru a fi fost manevrat de o Trădătoare proastă). Aiureala asta cu mutatul de-acasă, pentru a lucra în altă parte, cu ea alături, chipurile ca angajată la biroul lui de editură, îl va pierde. Încet şi sigur. E posibil chiar să se îmbolnăvească. Sper să nu ajung într-o zi să-i spun, cât talent, câtă imaginaţie pierdute pentru o târâtură de mahala. Mă doare, dar n-am ce-i face. Singur a ales. A ales între căsnicie şi Aneta. Chiar dacă acum pretinde că eu eram aceea care îl împiedicam în munca lui, va vedea adevărul, probabil foarte curând. Îşi va aminti poate câte zile şi câte nopţi a pierdut deja cu Trădătoarea, zile şi nopţi în care ar fi putut lucra liniştit, şi mă acuză pe mine că n-a făcut-o. Sper să nu se întâmple prea târziu.
Mi-e milă de el. Dar mă dor teribil acuzaţiile nedrepte pe care nu încetează să mi le aducă. Cred că una dintre cele mai mari torturi e să fii acuzat pe nedrept, mereu, iar şi iar, de lucruri pe care nu numai că nu le-ai făcut, dar nici măcar nu le-ai gândit vreodată.
Poate e bolnav, om chinuit, între propriile dorinţe. Poate e diabolic. De câte ori îi văd chipul chinuit, îmi spun că suferă. Dar când mă gândesc la rânjetele, apropo-urile şi tupeul Trădătoarei, la porcăriile la care s-a pretat pentru ea, cred că e pur şi simplu diabolic şi că doar eu, în naivitatea şi dragostea mea oarbă, n-am fost în stare să văd acest lucru până acum.
Trebuie să mă păzesc. Nu acum, când Trădătoarea e convinsă că a învins – atât de convinsă încât îşi permite să mă provoace să-i aflu cuibul – ci peste câteva luni, când lucrurile vor merge prost, tot mai prost, şi Trădătoarea va căuta să-l facă să mă blameze pe mine pentru asta. Sper ca până atunci să fiu departe, dar trebuie să fiu atentă. Voi merge la avocat. Voi mai pune o yală, voi evita să rămân singură cu el. Aiurea – parcă văd că la cel mai mic semn îi voi sări în ajutor. Sunt, iremediabil, o proastă. Dacă în seara asta ar fi vrut să rămână, oare aş fi acceptat? 99% cred că da. Sunt oare atât de slabă, sunt masochistă, sunt idioată?
 
Marţi, 20 ianuarie
Ce proastă sunt. A venit acasă nu ca să vorbească cu mine. Şi-a luat doar ustensilele de ras, schimburi… Brusc, l-a apucat bărbieritul. Probabil că-i irita Trădătoarei faţa, cu barba – la mine, nu conta, în schimb la ea… (Vezi marţi, 6 ianuarie, când a lipsit toată noaptea, spunând că a fost cu Adrian la ţară şi când a avut grijă să se radă şi să se aranjeze. Bunica Trădătoarei îmi spusese că şi ea a venit acasă tot pe la 6 dimineaţa.)
Stela, eşti o imbecilă. IMBECILĂ. Dar măcar poţi să spui că din dragoste… O să-ţi treacă, trebuie să-ţi treacă.
… Trebuie să ascund acest jurnal. Benone l-a văzut ieri şi, nesimţit cum e, o să caute să-l citească.
… L-am rugat pe nea Petrică să-mi pună yala. Când a apărut Benone, n-a găsit altceva de spus decât de că unde am cumpărat-o şi cine a montat-o – a ţipat la mine chiar. După care a concluzionat din nou că sunt bolnavă şi mi-a atras atenţia să nu-l mai sun, că-l deranjez. S-a interesat mult de lanţ (probabil îi e frică pentru Trădătoarea lui cea dragă).
Azi noapte i-am scris o scrisoare. N-a vrut să o ia, mi-a aruncat-o, privindu-mă cu ură. Ce-am făcut, Doamne, de a ajuns să mă urască?
Nu trebuie să-l mai caut. Trebuie să învăţ să-l dispreţuiesc. Îi voi impune respect prin distanţă şi tăcere. Dacă va vrea să înţeleagă ce e de înţeles bine, dacă nu, nu. Prezenţa lui, mereu cu cuvinte acuzatoare, cu jigniri şi ameninţări transparente, nu face altceva decât să mă facă să plâng, neputincioasă. Să sufăr ca un animal rănit. Psihopatul însă se amuză.
Miercuri, 21 ianuarie
Visez! Benone m-a sunat pe la 18.30 că vine într-o jumătate de oră. Am plecat să mă plimb, ca să nu dau ochii cu el.
Surpriză! La ora 20.00 nu plecase încă. Mai mult, mi-a spus că are de gând să-şi aducă cu el şi cartea la care lucra, că vrea să facă o baie bună şi să doarmă acasă?! Stă cu Trădătoarea de o săptămână şi acum mă anunţă senin că vine acasă, ca la hotel!... Nici nu mă întreabă dacă eu vreau. I-am spus că am de învăţat şi că prezenţa lui mă agasează. Aiurea, îl doare-n cot. Ori e nebun, ori e monstruos. Nu, pur şi simplu nu e adevărat. Vrea să mă înnebunească de tot.

Joi, 22 ianuarie
Benone a venit târziu, nu ştiu când. Am luat un Rudotel ca să adorm şi să nu dau ochii cu el.
Dimineaţa l-am găsit lângă mine în pat! L-am lăsat să mă posede. Nu ştiu de ce. Era un amestec ciudat de dorinţă, furie, milă, silă, nici eu nu-mi dau seama exact. Apoi am mâncat, am băut cafea, am vorbit despre cartea lui. Ca şi când totul ar fi fost normal. Şi-a dus cartea la tipografie mai târziu cu o săptămână! Sâc...
A ridicat iar problema termenilor firmei şi a sediului; mi-a spus că va găsi el o modalitate de a rezolva problema asta. S-a plâns de bani, şi-a mai făcut nişte colete de cărţi şi, când să plece, a început iar să toarne ameninţări la adresa oricui ar îndrăzni să-l deranjeze. Ba chiar a susţinut că ieri, cineva care semăna cu mama a bătut la uşa lui (A văzut-o pe geam! El, care e miop. Şi mai era şi ceaţă!!). Şi că, dacă se mai întâmplă, e capabil de orice!!! Acum mă întreb dacă a avut un delir sau a vrut doar să ştie dacă le-am spus părinţilor mei adresa lui.
Şi mi-a mai reproşat că i-am spus bunicii Trădătoarei că m-a bătut şi că o s-o bată şi pe ea. Prima parte e adevărată, a doua – o invenţie a Trădătoarei. El spune că ea nu i-a spus nimic lui, dar că el a întrebat-o. Parcă o şi văd pe Trădătoare mimând îngândurarea şi tristeţea, pentru ca el să o întrebe ce s-a întâmplat, iar ea, înfiorată, după îndelungi rugăminţi, să-i spun㠄Ia uite ce a făcut...” – mă întreb ce nume oi avea eu în discuţiile lor. Să-i ia dracu.
I-am spus să plece de-aici cu prostiile astea şi să mă lase-n pace; parcă o face intenţionat.
Ar trebui să mă gândesc la el ca la un dispărut. Evident că n-am înţeles de ce a venit acasă. Pretextul cu baia era mai mult decât idiot: m-a rugat chiar să-l tund, dar baie n-a făcut. Ce vroia de fapt?
... Sâmbătă am examen. Doar un noroc chior m-ar mai putea salva de la a mă face de râs. N-am citit aproape nimic. N-am putut.
... Am primit iar telefoane sâcâitoare de verificare. Numai cât a fost Marga aici, a sunat telefonul de vreo 5 ori. Poate că Benone nu ajunsese la întâlnire şi ea îl căuta.
Vineri, 23 ianuarie
De dimineaţa, x telefoane. Enervant!
Am strâns lucrurile lui Benone din baie. Îmi face rău să le văd, îmi vine să plâng. La dracu!
... Nesimţitul! Fără să mă întrebe, mi-a trimis acasă pe un tip (de la Ploieşti), să-i dau o („una bucată”!) carte de biologie. Pretext: adresa lui e greu de găsit. Asta e la fel de aiurea ca şi treaba cu moşul pe care mi l-a trimis aici, pretinzând că de fapt a vrut să-mi spună să nu-i deschid. Altă minciună sau aiureală. Şi azi? Parcă era greu să-şi trimită Trădătoarea să se întâlnească cu omul... dacă e adevărată provestea cu cartea.
Am senzaţia că ceva nu-i în regulă. Din păcate, mâine am examen şi n-am timp să mă concentrez pe povestea asta. Bizar!
... A sunat în seara asta că vine acasă. I-am spus că am examen şi că nu e cazul să mă irite. A rămas că vine dimineaţă.