Autor Subiect: O poveste de viata cu final la alegere. Fila 4 de jurnal  (Citit de 5919 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13224
O poveste de viata cu final la alegere. Fila 4 de jurnal
« : Luni, 22 Aprilie 2013, 09:02 »
Episodul IV

Miercuri, 4 februarie
A trecut încă o săptămână. Fac faţă cu greu. Încerc cu disperare să nu mă gândesc, să dau totul la spate. Dar îmi joacă feste fie insomniile, fie visele de coşmar în care mă tot întâlnesc cu Trădătoarea şi mă blochez iremediabil în neputinţă.
Azi am plâns. Nu mai plânsesem de aproape o săptămână. Sunt obosită. Am cearcăne negre, mi-a ieşit eczemă la ochi, dar acum e mai gravă ca în alte dăţi. Am început să fac crize de TPSV. Cu toate eforturile mele de a trata raţional problema, trupul îmi joacă feste.
Benone a mai fost pe-aici în trecere de câteva ori în acest interval.
Joi mi-a lăsat în dar un mic monument, prea abstract, în bucătărie, şi o poezie:
         Voi, care vă iubiţi atât
         de strâns, lăsaţi
         un loc cât de mic
         între voi, să se facă acolo
         voia lui Dumnezeu...
         (să cânte între voi
         glasul Domnului, lăsaţi,
         ori să tune, să fulgere.
         Şi să curme.)
Oare are vreo însemnătate? Oare e o nouă miPetricănă? Oare înţeleg bine.
Benone Ioan, să te ia dracu’! Blestemat să fii să nu-ţi găseşti calea fără mine. Drumurile să ţi se înnoade, prietenii să-ţi fie falşi, să nu-ţi găseşti liniştea şi pustiu mereu să fii...
Sâmbătă a venit acasă. Probabil iar plecase Trădătoarea la maică-sa... Dar parcă e prea monstruos să mă găndesc că a venit numai ca să nu rămână singur. Mă amăgesc, e capabil... Tot slab, tot obosit, tot fără bani. Am vrut să-l tratez cu răceală, dar n-am fost capabilă. La unu noaptea îi făceam cartofi prăjiţi.
Luni seara am fost la el. De fapt, la cuibul lor. M-a aşteptat la metrou, m-a condus pe tot felul de străzi pe care m-am încurcat. Garsoniera – o cameră mărişoară cu puţine lucruri, fără pat, fără intimitate, rece. O baie unde mirosea urât, din care Trădătoarea ştersese cu grijă orice urmă evidentă (mai puţin peria cea plină de păr de cioară vopsită). O bucătărie mică, cu un coş cu pâine prăjită ce mirosea a rânced, greţoasă. Un frigider cu ceva lapte şi brânză (soacră-mea), fără urmă de mâncare gătită. Nimic care ar putea aminti de mine. Poate doar CD-ul cu Beethoven şi fişierul meu din calculator.
Benone a fost distant, reţinut. În tot. Am dormit câteva ore pe salteaua din bucătărie (era curent, m-am trezit cu nasul înfundat). I-am spus lui Benone un basm complicat... M-am trezit devreme să-mi termin planşele. Trădătoarea a sunat de mai multe ori, să vadă dacă am plecat, până l-a agasat pe Benone...
Şi Mihaela, şi soacră-mea fuseseră deja la el. Pentru mine, nici măcar un telefon. Benone mi-a spus că pe maică-sa n-o interesează de mine, aşa că...
Azi, venind acasă, am dat nas în nas cu Benone. Tachinări stupide, printre care şi remarca „ai venit să-ţi marchezi teritoriul, până şi Trădătoarea a observat”...
S-a plâns iar că n-are bani. Mi-a cerut ceva de mâncare şi ţigări... I-am dat. Cine vorbea de cât sunt de idioată?! O să le fumeze cu nesaţ cu Trădătoarea. Bravo, Stela !!!
Duminică, 8 februarie
Vineri am dat examen – OK.
Ieri seara ar fi trebuit să merg la Benone să-mi termin foliile, dar mi-a fost îngrozitor de rău (diaree, febră, ciclu). L-am sunat să-i spun şi remarca a venit imediat: „Ai făcut-o special ca să mă încurci.”. De fapt, îmi reproşa c-am încurcat-o pe Trădătoare, fiind prea târziu s-o mai pună pe drumuri. Mi-a spus c-o să vină să doarmă acasă, dar a apărut doar sâmbătă, la 7 dimineaţa. Nici nu s-a sinchisit să mă întrebe cum mă simt după criză, nici măcar din politeţe. S-a fâţâit încălţat prin toată casa, a ieşit în balcon, a început să fâşâie la colete – până n-am strigat la el, n-a catadicsit nici măcar să închidă uşile după el.
Am plecat în gardă, dar nu înainte de a-i da 50.000 lei. Acum câteva zile i-am mai mai dat 10.000 pentru taxi. Mi-a spus că îi trebuie pentru medicamente, dar că mi-i va da înapoi. De fapt, ar mai fi trebuit să aibă deja ceva bani, fiindcă trimisese din nou colete.
Sâmbătă seara s-a întors la cuib, probabil venise şi Trădătoarea de la bunici. Oare cât va mai juca mascarada asta neruşinată. Nici un pic de bun simţ. Doar tupeu, minciună, manipulare deşănţată.
Azi după-amiază am sunat să-l întreb dacă pot veni să fac foliile. Dormeau, de... Mi-a spus să vin mâine seară... Nemernicul.
Luni, 9 februarie – marţi, 10 februarie
Luni seara l-am sunat să merg să-mi fac planşele. L-am întrebat dacă trebuie să rămân peste noapte. Mi-a răspuns rapid – nu, vine el cu mine.
I-am găsit pe Mihaela şi Dorin acolo. Nici un semn evident al Trădătoarei, cu excepţia tricoului parfumat din baie pe care l-am confundat cu un prosop... Şi mâncare de cartofi – ceea ce acasă Benone nici n-ar fi vrut să guste (de fapt, mi-a atacat iaurtul şi muşchiul din sacoşă imediat...).
Dorin se pregătea să plece pe teren (parcă la Târgovişte). M-a tratat cu multă răceală. Am discutat în fugă cu Mihaela – nu părea să creadă nimic din ce-i spun. Oricum, mi-a spus că o dată a întâlnit-o pe Trădătoare şi a întrebat-o ce are de gând, iar aceasta i-a dat dat un răspuns cam cum mi-a dat şi mie – nu-i pasă decât de clipă, cât ţine, ţine. Am rugat-o pe Mihaela să mă sune să-mi spună când mai putem vorbi. Mi-au spus amândoi că n-au gasit-o niciodată pe Trădătoare acolo şi când le-am spus că doarme acolo, nu le-a venit să creadă.
Apoi ei au plecat. Aş fi vrut să termin cât mai repede, voiam să fug din locul acela, mi se părea murdar. Benone a creat o diversiune – vroia să se radă şi să se tundă, acum sau acasă. I-am spus că, pentru economie de timp, ar fi bine măcar să se radă. N-a vrut, a spus că ştie el de ce. (Probabil, în mintea lui bolnavă, s-a gândit că cine ştie ce voi face dacă nu mă ţine sub observaţie permanentă, în cameră.) Aşa că a pierdut vremea cu nişte hârtii, apoi a jucat remi solo... Se făcuse aproape 23.30. Înainte de a pleca, s-a uitat la mine şi mi-a trântit-o scurt, din senin: „arăţi ca o ţaţă”. L-am privit contrariată, fără să ripostez. După care a mai făcut o remarc㠖 „miroşi a naftalin㔠– numai drăgălăşenii. N-am spus nimic până în momentul în care, în timp ce ne îmbrăcam, a spus despre Dorin că e un idiot fiindcă habar n-are să vândă cărţi. I-am răspuns calm că poate ar trebui să-l ia cu el să-i arate.Şi cam aşa a început circul... Cu remarca „Uite cum Aneta se descurcă fără să o fi învăţat nimeni.” I-am spus că după ce s-a ţinut scai de el, ar fi trebui să fie imbecilă să nu se fi lipit nimic de ea. Şi a început să o laude, cum numai în ianuarie a făcut singură 5 milioane. O lăuda deşănţat, fără să-i pese că începusem să plâng. Râdea... A încercat chipurile să mă mângâie, dar tot râzând. Mi s-a făcut scârbă. Mi se părea monstruos.
S-a dus în bucătărie; chipurile, voia să citească. L-am întrebat de ce s-a purtat aşa, de ce nu încetează să-mi laude Trădătoarea, când ştie cât de mult mă agasează şi mă doare... A început o pledoarie despre nebunia mea. Mi-a spus că pleacă, să-l scot de la întreţinere şi să mă duc la avocat. Dacă nu, se va duce el, chiar dacă n-are timp. Că o să-şi ia şi celelalte lucruri. I-am spus să şi le ia, să nu mai aibă pretexte să vină aici de câte ori pleacă Trădătoarea noaptea din cuib.
M-am abţinut să-i spun cum Trădătoarea mă bârfeşte peste tot că l-am chinuit şi l-am ţinut nemâncat. Că întreabă în dreapta şi-n stânga „Oare ce să-i mai gătesc lui Benone”. „M-am mutat cu el în Pantelimon.” „O, nu ştiţi voi cum e când iubeşti.” O târâtură pe măsura nemerniciei lui. A făcut din Benone un monstru, fără scrupule, fără Dumnezeu, intolerant, agresiv, care adoră să facă rău gratuit...
M-a lăsat nebună de greaţă şi furie. Până la 3, am început să-i caut cărţile lui şi să i le scot din bibliotecă. Omul acesta este o monstruozitate. MONSTRUOZITATEA.