Arhiva > Arhiva
O poveste de viata cu final la alegere. Fila 5 de jurnal
admin:
Episodul V
Luni, 16 februarie
Nu l-am mai văzut pe Benone de vineri. A venit, a plecat. A mai luat câteva cărţi, a mai zis ceva de Trădătoare că o să termine cu ea când n-o să-i mai fie utilă. A fluierat, a cântat, a plecat.
Cred că joi sau miercuri i-am spus că am fost la avocat. După care i-am închis uşa. Am vrut să simtă şi el cum e să stai în spatele unei uşi unde crezi că e dreptul tău să intri şi să nu poţi.
M-a ameninţat că sparge uşa. Apoi, într-o seară, a venit cu două sacoşe, şi-a luat ceva lucruri şi a plecat. Şi a mai venit vineri. Şi gata.
Şi eu plâng. În fiecare seară, minute, ore, depinde. Uneori încet, alteori isteric, uneori disperat, alteori furios. Când nu mi-e dor nebuneşte de el, îmi fac planuri despre ce am să-i spun sau am să-i fac. Evit să intru în dormitor, sunt prea multe amintiri. Evit să privesc în jur prea multe clipe şi gânduri comune. Evit să vin acasă. Mă uită Dumnezeu la spital sau la policlinică. E greu când mă apropii de casă. Privesc de jos geamurile negre şi goale. Apoi casa în care doar Pisu mă salută. Draga de Pisu, când plâng vine în braţele mele şi uneori îmi linge faţa. Ce înţelegi tu oare?
Pat pustiu, suflet pustiu, ceaţă şi lacrimi. Uneori abisul mă ispiteşte. Mi se pare totul lipsit de sens. L-am făcut pe omul pe care-l iubeam să mă urască, l-am alungat în braţele unei alte femei. Ce rost mai au toate. La 33 de ani, sunt singură, pustie şi goală. Ce folos c-am învăţat? Ce folos de toată munca asta? Oare are azi vreo valoare faptul că am salvat viaţa câtorva zeci de oameni şi că am prelungit-o pe a altora? Ce folos, când în propria mea viaţă am adus numai deşert. 33 de ani fără rost. Fără un copil, rotund şi roz, fără iubire, fără prieteni. Doar lacrimi inutile şi ceaţa unui viitor fără sens.
Câtă deşertăciune. Trăim pustiu şi în loc de iubire aducem minciuna, în loc de încredere, trădarea. Pentru ce? Oare armonia şi liniştea aceea deplină în doi nu e decât o himeră a visătorilor?
... Benone a venit pe la 23.00, direct, fără să mă anunţe. Era ras şi mai odihnit. Părea mulţumit de ceva, probabil îi ieşise vreo afacere. Mi-a spus că trebuie să-şi facă o operaţie de 150 de EUR, dar banii nu păreau să însemne ceva important. A mai comentat ceva despre cum e viaţa unui patron fără casă, fără nevastă etc. Singura întrebare în ce mă priveşte a fost dacă am luat examenul. Când a plecat i-am spus că mi-e dor de el. Mi-a răspuns grăbit că vorbim altădată...
Marţi, 17 februarie
Încă o săptămână... Încet, departe...
Singurătatea serilor anihilată de oboseala extremă a zilelor.
Azi o zi infernală. Ghinion după ghinion, parcă Dracul şi-ar fi băgat coada. Cu cadoul, cu întâlnirea, cu policlinica, cu teatrul. Totul într-o învălmăşeală absurdă. Parcă am intrat în anul morţii. Numai deşertăciune.
Benone a venit marţi seara. Mi-era aşa de dor de el... A venit şi miercuri şi-am dormit împreună, îmbrăţişaţi ca pe vremuri. Şi iar a plecat.
Nu spune nimic despre viaţa lui actuală. Câteva fraze disparate despre editură, despre afaceri şi cam atât. Nimic despre el, ca om, ca iubit... O singură dată a spus că s-a certat cu Trădătoarea, că rolul ei e să gătească, să facă curat, să ţină evidenţa coletelor... Nu sunt convinsă că situaţia e chiar aşa de roz. Că e chiar aşa de docilă cum vrea Benone să cred. Şi-apoi, cunosc otreapa, cum se va simţi într-un fel în nesiguranţă, va scoate ghiarele. E prea jigodie ca să suporte la nesfârşit rolul de femeie umilă. Se va da în vileag; mâine poimâine sau peste o lună. Sunt convinsă. Şi aştept.
Câteodată, uneori mai des, alteori mai rar, Benone îmi apare brusc în minte, ca pe vremuri, în momentele când se gândea la mine şi ştiam că telefonul va suna. A fost aşa demult...
Luni, 23 februarie
Am ajuns să mă simt amanta propriului meu soţ. Uneori mă revolt eu pe mine, îmi spun că sunt idioată şi imorală, că fac dragoste cu un bărbat care aparţine altei femei. Absurd. Să ajung să cred că propriul meu soţ aparţine unei alte femei...
Benone a venit ieri. La rugăminţile mele. Ca de obicei, n-am vorbit mare lucru. În orice caz, nu despre noi, nu despre situaţia aberantă în care trăim. Singurul subiect atins a fost Trădătoarea. Târâtura îi cultivă în permanenţă ideea sacrificiului ei, a victimizării ei. Benone n-a arătat niciodată atâta înţelegere şi compasiune cuiva, cum arată faţă de Trădătoarea asta. Nimic din ce am făcut eu sau am sacrificat n-a contat vreodată. Nimic din munca mea de salahor n-a valorat atât cât valorează efortul ei de a face 5 colete. Vorbeşte despre ea cu căldură, cu admiraţie pare să nici nu-şi dea seama cât mă răneşte asta. E evident că au planuri de viitor împreună. Pentru mine, nimic, nici un cuvânt, nici un gest tandru, nici o alinare. De fapt, exact ca şi acum o lună, ca acum două luni, ca acum jumătate de an...
E îngrozitor cum Trădătoarea asta a profitat de oboseala şi munca noastră pentru a se strecura între noi, pentru a părea indispensabilă, pentru a lua problema în mână şi a ne juca pe amândoi. Şi-acum Benone spune că o va face Director de Editură !! Că e foarte deşteaptă, foarte abilă, foarte... Ca şi cum eu aş avea vreun dubiu asupra inteligenţei ei inteligenţă de Trădătoare pusă pe căpătuială, pe bani şi măritiş, peste cadavrul oricui.
Din fericire Editura merge. Benone a scos volumul 2 din Ψ şi scoate iar revista l-am ajutat să ajusteze coperta. La plecare mi-a atras atenţia să nu-l mai deranjez în următoarele 10 zile. Scrie la cartea de Biologie...
A adus iar vorba despre divorţ, despre bunica Trădătoarei. Mi-a promis că vom discuta serios în curând. Până atunci, va continua să trăiască cu Trădătoarea, pe faţă, pentru toată lumea; nu se mai fereşte de prieteni (Adrian, Logo, elevii de la meditaţii, telefoanele etc.). Probabil în curând o va prezenta şi mamei sale, drept femeia care i se potriveşte.
În schimb, eu am ajuns să mă feresc, ca să mă pot întâlni cu soţul meu. Am ajuns pe post de metresă ocazională. Îngrozitor de trist... Trist e că am senzaţia că şi Benone face acelaşi lucru. Se fereşte să nu afle Trădătoarea, oare? Ar fi prea de tot să ajungă el să facă numai de vrea ea. Dar cum s-ar putea explica atunci că vine acasă doar când Trădătoarea e plecată. Mă întreb dacă marţi şi miercuri Trădătoarea a fost plecată. Asta ar fi prea de tot; şi totuşi, dacă teoria asta absurdă ar fi adevărată, dacă totuşi...
Benone e obosit. Şi obsedat de bani. Unul din subiectele preferte este succesul financiar al Trădătoarei şi cât îi e ei de greu să facă colete. Despre preocuparea pentru studiu nimic de licenţă zero, cu cartea de biologie, nu se ştie; zice că o termină în două săptămâni, dar asta am auzit şi la începutul lui ianuarie. Se confirmă ceea ce am spus: Trădătoarea îi mănâncă timp, energie şi bani. Au deja o grămadă de copii la meditaţii şi, după telefonul acela bizar de la Iordănescu Vali, înţeleg că a mai dat un anunţ în această idee. Se iroseşte, se surmenează, se pierde.
L-am regăsit azi în aceeaşi poziţie care-mi inspiră milă şi iritare: statul tâmp în faţa televizorului, inexpresiv, nepenetrant, cu cearcăne negre, cu trupul obosit şi nespălat, neras, lipsit de energie şi voinţă. Pe urmă i-am vegheat somnul: l-am ferit de zgomote şi de telefoanele Trădătoarei (într-un final, am scos telefonul din priză). Am fost fericită că mi-a cerut sfatul pentru copertă asta arată că încă mai crede în opinia şi mintea mea lucidă. Am fost, pentru câteva minute, ca pe vremuri o echipă, un singur gând comun, armonie... până a adus iar Trădătoarea în conversaţie şi filmul s-a rupt...
Marţi, 24 februarie
Am vorbit cu bunica Trădătoarei. Trădătoarea spune că Benone se plânge de mine că nu-i mai dau pace, că sunt o nenorocită şi că... ce-i la gura lui în ce mă priveşte... Trădătoarea nu mai poate de bucurie povestind toate astea. Şi că ce fericiţi sunt ei şi cum le merg toate strună.
Mi-a spus că săptămâna trecută, când cu telefonul, era şi Emi acolo când m-am dus. Şi, mai ales, mi-a spus că Benone i-a cumpărat Trădătoarei un pistol (probabil cu aer comprimat) !! Se pare că îi e îngrozitor de frică de mine.
Cele două curviştine, Trădătoarea şi soră-sa, se roagă să crape bătrâna şi pun la cale tot felul de porcării. Iar Benone le cântă în strună. Oare chiar aşa să fi ajuns Benone, un potenţial criminal ! Să fi făcut ea din el o fiinţă josnică şi mizerabilă? Oare pe cine să cred, oare unde este adevărul. Pentru ce face Benone asta. Pentru ce? Doar pentru bani? E adevărat că cineva poate să facă asta doar pentru bani. Şi de fapt, de ce nu; unii ucid pentru bani, chiar pentru mai puţini. Poate pentru că... de fapt, Dumnezeu mai ştie. Refuz să cred că Benone ar fi capabil de aşa ceva. Refuz să cred că am stat lângă un astfel de om, că l-am iubit, că l-am crezut, c-am investit în el speranţe.
... Credeam că nu voi mai suferi, indiferent ce va face sau va spune Trădătoarea. Dar cuvintele bunicii ei m-au urmărit toată ziua, o greutate enormă şi sufocantă. Încerc aceleaşi senzaţii ca atunci când am aflat că au plecat împreună la Breaza mi se înmoaie picioarele şi am un fel de blocaj; parcă intru în transă, am toate funcţiile vitale prezente, dar în rest sunt un fel de automat.
... Când m-am întors acasă, lumina era aprinsă şi coletele dispăruseră. Am realizat că am uitat jurnalul pe masă sper că nu l-a citit. L-am sunat. Era sec şi distant. Mi-a spus că Mihaela şi Dorin sunt la el în vizită. Mă întreb dacă era şi Trădătoarea la el, sau a expediat-o să se jeneze oare de Mihaela? De fapt, dacă a lasat-o să răspundă la telefon de ce s-ar mai obosi... sau poate o iau eu razna.
wonderland:
Deși e liber la reply, ce poți spune?! Că știi sau că nu știi cum e, că înțelegi sau că nu înțelegi cum nu pune punct suferinței, umilinței, cum găsește un fir de speranță în miezul amar al biciurii repetate.
Dar viața e viață. Se întâmplă așa să nu ne putem opri, până nu ardem până la ultimul fir de cenușă în calvarul dependenței de iluzia unei neiubiri.
Nu poți decât să speri că finalul acestei povești va fi (fost) unul al eliberării și așezării pe drumul vindecării.
Până atunci - am găsit o asociere de imagine și versuri care mi s-a părut că se potrivește, într-un fel, cu această poveste: http://dprofundis.blogspot.ro/2013/02/lacrimile-tale.html
Manfred:
Probabil unul dintre cele mai originale texte de pe SC.
Desi despre Benone doar se vorbeste e personajul cel mai interesant, buricul povestirii.
Il acuzi, il detesti, il compatimesti, il iubesti, il...
Asteptam continuarea :)
Caroline:
--- Citat din: Manfred din Duminică, 28 Aprilie 2013, 22:26 ---Il acuzi, il detesti, il compatimesti, il iubesti, il...
--- Terminare citat ---
Eu ma intreb cate cupluri de ne-singles (doar oficial) or mai fi inca in situatii din astea...\
Personal, pot sa spun ca povestea Stelei seamana foarte mult cu fosta mea poveste dintr-o anumita perioada... nu in termeni de locuri si oameni, ci in termeni de trairi si oscilari, exact alea de care spune Manfred. :whistle:
Manfred:
...povestea Stelei? "L-am făcut pe omul pe care-l iubeam să mă urască, l-am alungat în braţele unei alte femei"
Se pare ca nimeni nu e fara de pacat in povestea asta. Asa cum ii sta bine oricarei povesti adevarate :)
Navigare
[#] Pagina următoare
Du-te la versiunea completă