Autor Subiect: O poveste de viata cu final la alegere. Fila 6 de jurnal  (Citit de 3908 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 11575
Episodul VI

Vineri, 27 ianuarie
Nu l-am mai văzut pe Benone de duminică. A mai trecut pe-acasă, dar numai când nu eram eu. Ultima oară ieri. Mi-a lăsat 250.000 lei şi un bilet în care era subliniat „Nu aştept să fiu sâcâit.” – asta se potriveşte la fix cu ceea ce spune Trădătoarea că el se plânge că nu-i mai dau odată pace. Sau poate e vorba de telefoanele pe care Benone credea că i le dau. Trădătoarea asta împuţită ar fi capabilă să pună pe cineva (de exemplu pe scroafa de soră-sa) să sune şi să închidă, doar pentru ca Benone să se enerveze, evident, ea subliniind că numai eu aş putea să fac asta. Trădătoarea, Trădătoare...
Şi mai spunea Benone în biletul laconic „lucrez, nervi, isterie...” Pe undeva mi-ar părea rău să fie aşa, pe undeva o merită... Undeva, adânc, există în mine ideea că atâta timp cât târâtura va fi cu el, nu-i va fi bine, sau poate e doar o speranţă de autoconsolare.
Oricum ar fi, eu sunt mai liniştită. Cu acelaşi program turbat, la care, de săptămâna viitoare, se adaugă şi studenţia. Am nevoie de calculator enorm, dar nu pot să i-l cer. Probabil că n-ar fi decât un subiect de enervare inutilă.
Disperarea s-a transformat într-un fel de resemnare. Resemnare şi aşteptare. Seara mai ales, când sună telefonul sau când se aude uşa de la lift, tresar, şi o clipă sper cu putere, dar totul se stinge. După ceea ce mi-a spus bunica Trădătoarei şi după biletul lăsat, nu pot nici măcar să-l mai sun, să-i aud doar vocea şi să-l întreb ce mai face...
Oameni idioţi. Figura dr. Antipa de azi mi-a adus aminte cât de trecător şi inutil e totul. Pe lângă boală, povestea asta, cu un Benone şi o Trădătoare de doi bani mi se pare o glumă proastă. Pe lângă aiureala asta, faptul că  l-am vindecat pe Ghiţă este de o mie de ori mai important. Când mă gândesc câte zile am plâns, câte coşmaruri am avut, câtă durere şi zbucium am suferit în ultimul an din cauza Trădătoarei, nu pot spune decât că am fost o mare proastă. Aş fi putut să fac nu ştiu câte alte lucruri; şi nu ştiu câte realizări te pot face mai demn de acea privire pe care un bolnav cronic care speră să fie vindecat, ţi-o aruncă. Lupta asta cu boala şi cu moartea are urâtul şi frumosul ei.

Luni, 2 martie
Ieri am fost la Benone – ne-am iubit mult, am vorbit puţin. Fără cuvinte tandre, fără gesturi inutile – Benone e distant, suspicios... Ce absurd! Mă suspectează pe mine de te miri ce, în timp ce Trădătoarei îi dă libertate şi încredere deplină.
Printre lenjeria de pat, am dat peste cămaşa de noapte a Trădătoarei – salon! – mătase, foarte scurtă, moale şi, evident, neagră. Dacă după parfum şi obiecte străine mai aveam nevoie de o confirmare, am primit-o: Trădătoare versată, cu îmbrăcăminte care provoacă, cu gusturi costisitoare. Evident, totul studiat, totul cântărit. Mulţi bani (pe mode de-astea, pentru fundul ei preţios): 20 de ani, vopsită, cu fuste până sub fund. O Trădătoare pe care cineva a învăţat-o. Când îmi amintesc că eu, prima cămaşă de mătase am primit-o când m-am măritat. Nimeni nu mi-a spus cum să provoc un bărbat. N-am ştiut; poate ar fi trebuit să învăţ singură. Primul parfum franţuzesc mi l-am cumpărat singură când am fost în Franţa. Iar asta ştie deja tot, toate trucurile – rochie vaporoasă, dantele, tot, tot. Să mai pună cineva la îndoială faptul că e o Trădătoare desăvârşită.
Acum Benone nu mai vine deloc pe-acasă, nu mai sună. Pur şi simplu pare să fi uitat că exist. Ultima oară, am dormit îmbrăţişaţi şi, de câteva ori, în somn, m-a strâns lângă el cu foarte mare dor – nu pot şti dacă era un gest inconştient sau un reflex... Am o tristeţe vecină morţii.
Nu-l mai întreb nimic de frică să nu-mi spună să divorţez. Cred că nu-i e încă foarte clar ce vrea, dar dacă Trădătoarea asta îşi va mai face mult mendrele, într-o zi o să vină şi o să-mi spună GATA...
Trădătoarea şi-a luat tot mai mult avânt. Şi-a lăsat la vedere crema şi parfumul, probabil ca să mă rănească. În bucătărie erau două ceşcuţe cu două farfurii – oare sunt corespondentul a ceea ce preceda asta pentru noi odată...?
Când am plecat, a venit Dorin şi urma să vină şi Trădătoarea. Deci Benone nu se mai fereşte de Mihaela şi Dorin, aşa cum în prostia mea am crezut c-o va face. Sunt iremediabil o naivă şi o proastă. Şi, între timp, în fiecare seară, stau ghemuită în casă şi ascult uşa liftului şi tresar, sperând în van, de câte ori sună telefonul. Şi aştept, şi plâng, şi aştept.

Sâmbătă, 7 martie 1998
Benone tocmai a plecat. A început prin a spune că îi e scârbă de mine; că n-am nici o mândrie, nimic. Că e jalnic tot ceea ce fac în casă (se referă la cărţile lui expediate afară din bibliotec㠖 parcă n-ar fi clar că aici nu vine nimeni, că le-am dat deoparte pentru mine şi atâta tot).
Problema era de fapt alta: plecând la Policlinic㠖 ceasul rău, pisica neagr㠖 am intrat la poştă la mesagerie sperând să-l întâlnesc (mă sunase că va trece pentru foarte scurt timp şi m-am gândit că probabil are treabă la poştă) – surpriză: am dat nas în nas cu Trădătoarea. Am avut aceeaşi reacţie tâmpită ca întotdeauna când o întâlnesc – mi s-au tăiat picioarele. Nici o urmă de furie, doar o dorinţă irezistibilă de a fugi cât mai departe de-acolo. M-a privit cu aceeaşi sfidare ca-ntotdeauna. Căţeaua se ţine scai după el peste tot. A avut tupeul să vină până aici, la cinci paşi de casa noastră, doar ca să fie sigură că el nu va putea să rămână. Probabil că asta a fost mereu tactica ei. Cine ştie de câte ori a pândit plecarea mea pentru a se strecura în patul meu. Oare ce impuls diabolic m-a făcut să intru la mesagerie. Întâlnirea cu Trădătoarea asta abjectă mi-a stricat toată ziua.
În plus, Benone s-a supărat rău pe mine. Mă consideră falsă, mincinoasă şi mai ştiu eu cum... Oare când i se vor deschide ochii. Oare când va vedea otreapa lângă care stă zi şi noapte?

Marţi, 10 martie
Pustiu. Aşteptare şi pustiu. Nimic la orizont, în urmă doar negură, în prezent vidul...



... Duminică (8 Martie) am fost la Benone. Cu pantofii cei noi, cu sacoul de catifea... Atâta strădanie. Pentru ce oare.
Am lucrat amândoi la coperta cărţii de Biologie, am băut o cafea, ne-am iubit în fugă (pătimaş dar în tăcere) şi apoi am plecat; pentru că urma să vină Trădătoarea. N-am discutat, n-am comentat, am acceptat pur şi simplu dorinţa lui.
Trădătoarea îşi lăsase la vedere o grămadă de lucruri (mărgele, pulover, tricou, obiecte de toaletă). După întâlnirea de sâmbătă, asta mi s-a părut ostentativ. Imbecilă şi târâtură.
Benone pare un pic obosit, un pic plictisit, un pic derutat şi în general nemulţumit şi dezamăgit. Cred că e dezamăgit de cum merge editura, de cum evoluează munca lui (nici vorbă să finalizeze până acum volumul 2 de Bio), de agitaţia zilnică, de meditaţii, de lipsa de bani (cel puţin asta susţine). În plus, cred că începe să-l dezumfle relaţia cu Trădătoarea (câteva remarci sincompacte, mâncarea sleită de fasole, pretenţiile ei băneşti...). Probabil că Trădătoarea începe să-şi dea în petec, nu mai are răbdare. Şi totuşi! Benone mi-a spus să nu-l mai sun decât dacă am probleme presante, că dacă îl „sâcâi” (consideră că un telefon de 5 minute odată la 2 – 3 zile înseamn㠄sâcâit”), va merge la avocat să înainteze actele de divorţ...
Ne-am despărţit la Obor. Eu m-am dus singură acasă, el s-a dus să se întâlnească cu Trădătoarea... Ce situaţie jalnică. Jalnică şi absurdă. Eu am dormit iar singură, iar Trădătoarea în braţele lui...
... De atunci nici un semn. Nici n-a mai trecut pe-acasă, deşi probabil că la poştă trebuie să fi fost. Încet, încet, se rupe de tot şi de toate. Trădătoarea îi pune laţul; încet şi sigur.

Miercuri, 11 martie
Ninsoarea şi oboseala îşi spun cuvântul... Am plâns mult şi pe tăcute, pe ascuns, aşa cum fac totul de o vreme încoace. Mă ascund de ceilalţi, mă ascund de mine...
Benone n-a mai dormit acasă de miercuri, 18 februarie; încă puţin şi se face luna. A trecut tot mai rar, n-a mai sunat deloc. Stela, eşti o tâmpită! Pe cine încerci să minţi sperând că-i mai pasă de tine, că se mai gândeşte la tine... Oare când vei binevoi să accepţi realitatea: Benone a plecat, Benone e cu o altă femeie. Acceptă odată şi ia-o pe calea singurătăţii tale. Acceptă ceea ce raţiunea îţi spune: încetează să te cramponezi de speranţe inutile. Nu te mai iubeşte de mult. Încearcă să uiţi şi să ierţi...
... Între două pauze de plâns, l-am sunat pe Benone. Aveam nevoie de un prieten, de o mângâiere, de un gest tandru şi cald sau pur şi simplu de o vorbă bună. Mi-a răspuns Căţeaua, cu vocea ei de Trădătoare prefăcută şi înfumurată.... Benone a venit la telefon după secunde lungi, lungi... M-a expediat rapid spunând într-o doar㠄o să trec mâine sau poimâine”. Ce mizerie...

Joi, 12 martie
 O zi infernală: CT, studenţi, filme... Sunt epuizată. Atât de epuizată încât faptul că Benone a trecut pe-acasă şi a luat pachetele de cărţi care mai rămăseseră fără a lăsa nici un bilet sau nici o altă urmă a trecerii sale, nu mi-a mai produs nici o reacţie.