Autor Subiect: O poveste de viata cu final la alegere. Fila 7 de jurnal  (Citit de 5953 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13226
O poveste de viata cu final la alegere. Fila 7 de jurnal
« : Miercuri, 08 Mai 2013, 16:17 »
Episodul VII

Luni, 16 martie
Depresie neagră; urâtă, neagră. Din nou, gânduri de moarte: tentaţia unei rezolvări rapide şi totale. Laşitate sau curaj? Sunt un om terminat. Nimic din ceea ce fac nu reuşeşte să mă distragă din negura în care mă afund. Pur şi simplu nu pot să accept că Benone nu mă mai iubeşte, c-am devenit pentru el doar trecut, iar prezentul e doar indiferenţa rece, rece ca un cadavru...
Ieri – aceeaşi ceartă inutilă, acelaşi dialog al surzilor, pe acelaşi subiect: Trădătoarea. M-a provocat, Trădătoarea, şi eu m-am lăsat iar dusă de nas. M-a provocat prin zeci de lucruri mărunte etalate la vedere şi eu n-am fost suficient de puternică să le ignor. Şi m-am certat cu Benone. Am mai rupt o dată punţile, dacă mai existau.



S-a dus dracului tot. Plâng ca o fantomă, nu-mi pot stăpâni lacrimile, oriunde, la spital, în troleibuz; pur şi simplu simt că se revarsă şi nu le pot opri. Uneori „cochetez” cu gândul de a face ceva să se termine dracului de tot cu mine. Nimic din jur nu mă mai tentează, nu mă mai interesează nimic. Nici măcar dimineaţa nu mi se mai pare un început, ci o nouă zi de chin, de incertitudine şi de urât gratuit.
Pentru ce să trăieşti când eşti singur seară de seară, zi de zi. Nu te mângâie nimeni, nu te doreşte nimeni, n-ai pe cineva să te incurajeze. Ţi-ai pierdut încrederea în tine, în dragoste, în oameni. Te-ai îndepărtat de prieteni, de părinţi, de toţi, şi trăieşti într-o lume imaginară în care, cândva, iubitul tău se va trezi din lungul coşmar şi va veni alergând la tine să-ţi spună că-i pare rău şi că te iubeşte...
O lume imaginară, departe de realitatea seacă. Ai 33 de ani, n-ai soţ, n-ai copii, n-ai prieteni, n-ai rost pe lumea asta. Ai mers din greşeală în greşeală. I-ai lăsat pe alţii mereu să-ţi facă regulile în viaţă; măcar asta e decizia ta.
...O mică observaţie din partea unui mic psiholog: dacă persoana care scrie acest „jurnal” este atât de angoasată precum pare (dacă e să ne luăm după cele scrise): de unde grija de a mai pune ghilimele la „cochetez”?
Verdictul: fato, lasă-te de mascarada asta călduţă cu bileţelele.

Un jurnal lăsat la vedere nu e scris decât pentru a fi citit de altul. Ce urmăreşti cu asta? Nu pricepi că nu mă mai poţi prosti? Eşti jalnică în formula asta greţoasă de închipuită manipulare!
Pune mâna, femeie, şi trăieşte autentic şi lasă odată dulcegăriile mizerabile prin care încerci s㠄seduci” un bărbat pe care ţi-l închipui cretin. Caută-ţi alt subiect!

Şi nu mă suna să-mi spui că ţi-am violat jurnalul, intimitatea şi alte paranghelii de clişee din formula cu care încerci fără succes să mă îmbrobodeşti. Nu mă suna decât în ziua în care îţi vei ascunde jurnalul şi eu voi scotoci după el! Doar atunci vei avea dreptul.

Acum e jignitor şi murdar (adică tipic sufletului tău fals şi jegos de boutiquară obsedată). Să foloseşti c... ăsta melodramatic ca pe o momeală. Ca pe o bucată de brânză pusă la vedere în faţa cursei de şoareci.
Eşti pe un drum greşit.
Mi-e scârbă tot mai mult de caracterul tău mizerabil. Onestităţii mele, tu îi suprapui parşivenie, uneltire etc. Nu pricepi că mi-e scârbă de oameni ca tine? Nu pricepi că am refuzat de mult să fiu soţul unei javre egoiste?
Nu-mi trebuie nevastă, nu-mi trebuie gardian. NU MĂ INTERESEAZĂ. Cu ce drept te bagi în intimitatea mea?

Nu uita că mai am puţin şi-mi termin cartea. Apoi o să mă ocup de tine. Mult mai puţină îngăduinţă voi avea; adică, generozitatea mea nu mai e decât umbra a ceea ce a fost pe vremea când eram cretin.

Ţi-am lăsat 150.000 pentru telefon şi întreţinere. Altceva nu-ţi mai dau, pentru că nu am. Sunt bani munciţi de unul care şi-a stâlcit studenţia, printre altele, şi ca să-i facă pe plac unei schimonosite de ură şi egoism. Lasă-mă dracu-n pace, jegule, nu pricepi?
Nu mă mai f... cu jurnale false, mediocre, jalnice. Dacă vrei să te masturbezi, fă-o măcar cu demnitate!
Voma din caietul ăsta mă lămureşte pentru a mia oară că meriţi să fii scuipată-n ochi de ultimul gunoi de la colţul străzii.
În 33 de ani n-ai învăţat nimic despre suflet?
Meditează, rahatule, la c... pe care-l cultivi.
Problemele tale închipuite cresc din nevolPetricăl egoism de a suci gâtul, victorios, unui bărbat pe care-l vrei proprietatea ta.
Vită mică, eu nu sunt bunul nimănui!
Cândva nu te-a mulţumit soţul pe care-l aveai. Te-am pus la punct şi ai văzut că nemulţumitului i s-a luat darul.
Acum nu te mulţumeşte nici ce ţi-a mai rămas. Te voi pune iar la locul tău de javră egoistă şi o să-ţi pară şi mai rău că ţi s-a luat şi ultimul rest din ce aveai.
Meditează clar şi limpede la ideea că Benone Ioan are o viaţă a lui, pe care şi-o conduce dincolo de influenţa murdară pe care ţi-o struneşti zadarnic asupra lui.

Mă obligi să-ţi fac rău. Şi într-o zi nu voi mai suporta jegul pe care-l proiectezi asupra mea. Atunci, într-adevăr, îţi voi face mult rău.
De ce nu vrei să eviţi asta?

Miercuri, 18 martie
O violenţă şi o ură în paroxism. Furie, murdărie, revoltă. Violenţă şi ură... Mă blochează, mă reduce la chircire; îmi ascund capul şi plâng. Cu neputinţă, cu nedumerire. Ceva atât de uriaş şi absurd te reduce la nimic. Chipul monstruos al urii, al bolii, al minciunii. Nedreptatea. Suspiciunea şi acuzaţiile aberante.
N-ai voie să iubeşti, n-ai voie să plângi, n-ai voie să fii disperat – nimic din ceea ce trăieşte, chiar când e vorba de gândurile tale intime, nu e altceva decât un pretext pentru a lovi. Ca un mecanism de condiţionare. Condiţionarea la nu se ştie ce – la un gest, la un cuvânt sau la nimic. Reacţia – aceeaşi turbare, acelaşi delir. Nebunie şi ură. Un om schimonosit de propriile minciuni şi trădări, care-şi proiectează propria ură asupra celorlalţi şi, fiindcă nu-şi suportă propria mizerie, îi îngroapă pe ceilalţi în gunoi.
De ce oare sunt idioată. Oare când voi înceta să încerc să-l înţeleg, să-mi explic logic reacţiile lui aberante. Acesta este un străin, nu are nimic din omul bun, onest, visător, poet, cald şi iubitor pe care-l iubesc. Este o citStelă schimonosită -  ce asociere ciudată, ca în „Regii nisipurilor” cu chipul schimonosit al mătcii...
Oare să am şi eu o vină pentru transformarea lui odioasă? Ar fi simplu să spun că nu. Când m-am întors din Franţa, l-am găsit aşa. Dr. Hide şi Dr. Jeckiel. Din păcate, nu pot fi pe deplin împăcată cu mine. Chiar şi numai pentru vina de a fi plecat în Franţa. Dar asta a fost. Acum zarurile sunt aruncate; Benone este ceea ce este. Nu ştiu, deşi în mintea mea naivă mai sper, dacă va mai fi sau nu în stare să se scuture de ciuma buboasă. Nu pot şi nu vreau să mai am nimic de-a face cu omul care l-a ucis pe Benone, mă înspăimântă, tot atât de mult cât mă scârbeşte. Acest individ se merită pe deplin pe sine ; cât Trădătoarea va fi cu Benone, el nu are scuze să se despoaie de gunoi, deci, dacă asta vrea, asta să aibă.
Trebuie să-mi păstrez demnitatea. Trebuie să-mi păstrez credinţa în iubire, în adevăr, în oameni adevăraţi. Mi-ajunge contactul zilnic cu mizeria bolii şi a morţii. Trebuie să-mi regăsesc puterea de a mă gândi la mine, de a nu-mi mai păsa de Benone, de a nu mai spera şi de a nu mai crede în el – un om care-ţi citeşte jurnalul pentru a se folosi de tristeţea şi durerea ta ca să te lovească din nou, mai turbat...
De unde atâta deşertăciune? De ce atâta ură? Să dai ură în schimbul iubirii – ce poate fi mai mutilant.