Fado, la ea acasaCa sa scrii despre fado, trebuie sa asculti fado, trebuie sa fi in starea aceea de maxima sensibilitate. Amestecata cu voiosie, pentru ca ceea ce se canta in Batrana Doamna nu intristeaza ci bucura sufletul, il face sa vibreze...
Asa ca acum ascult Amalia Rodriguez si scriu...Despre una dintre cele mai seducatoare muzici...A carui izvor nu putea sa fie altul decat un creuzet in care s-a pus o picatura de latinitate, un strop de ocean si apoi s-a presarat din pulberea minunata din care este plamadita Lusitania...Fado s-a nascut in Mouraria Lisabonei, cartierul in care acum o mie era medina maura. Si care intamplare sau nu, a fost singura zona a metropolei lusitane care a scapat aproape nevatamata la devastatorul cutremur din 1855, care a culcat la pamant castele, biserici si case...
Pentru a intelege fado, trebuie sa te avanti pe stradutele inguste ale Alfamei, sa simti vibratia acelui loc....Unde palpita o altfel de viata, mai putin obisnuita noua...Acolo oamenii traiesc sarac, foarte sarac, dar vesel si foarte sociabil. Alfama a fost caminul celor mai putin norocosi, a nelegiuitilor, iar apropierea de Tejo, a atras si marinarii...O populatie deci foarte pestrita si care-si duceau viata nu dupa prea multe rigori. Au trait doar pentru ziua de azi, fara sa stie si nu foarte important, ce se intampla maine. Carpe diem! - si nu le-a pasat deloc de pauperitatea care-i inconjura. Astea sunt mediile din care se naste arta, doar cei lipsiti si neinfluentati excesiv de interese sau griji mateteriale pot crea. Nu se poate face arta cu burta plina, asta duce la moleseala si la inhibarea fanteziei. Radacinile artei au nevoie de fertilitatea naturaletei, iar tulpinile, frunzele si mai ales florile, de caldura unui suflet simplu. Cand actul creatiei vine din natural, avem exceptia, opera. In rest tot ce se face, cu multa educatie si perseverenta este doar decoratie si ambianta, foarte rar altceva. Rar se sparge cliseul si apare ceva genial. Genialitatea este nativa, nu se obtine ci doar se finiseaza prin educatie. Un exemplu pentru ceea ce scriam este muzica Fado, plecata din Mouraria...
O combinatie de ritm afro si muzica traditionala portugheza, inflexiuni maure, parca si un pic de influenta braziliana...Versuri tanguitoare, saudade cum spun portughezii, pe o melodie melancolica. Cantari despre marinari, despre trecutul glorios pe ape a lusitanilor.
Cel mai potrivit loc de a asculta fado este la el acasa, la Lisabona. In Alfama unde a aparut, sau in Barrio Alto cartierul de noapte. Intr-unul din zecile de localuri de familie de acolo. Unde toata lumea canta: patroni de local, bucatari, ospatari, vecini. Este o bucurie impartasita, este ceva ce acolo simti cum incepe sa-ti curga prin vine...
Am petrecut o seara minunata intr-un astfel de local din Mouraria. Cu o zi inainte intrasem intr-un mic restaurant unde o batranica ne-a incantat cu o gingjhia de casa, hmmm delicioasa.
Si care ne promisese pentru ziua urmatoare o seara de fado cu bacalau si vino verde...N-a fost sa fie acolo, or noi n-am inteles portugheza ei, ori jinja isi facuse efectul si asupra ei...in schimb am gasit un loc mai rafinat, cu muzica excelenta si o mancare delicioasa...Am ascultat fado, o fata si doi baieti care cantau pe rand, acompaniati la mandolina...
Din usa, patroana localului, o femeie eleganta, cu un aer distins si ferm, participa si ea...ca un ecou la muzica celor de pe podium...
De afara se auzeau incontinuu aplauze si eram tare curios sa vad de unde. Ceva mai sus, pe partea cealalta, un local mic mic unde femeile de la bucatarie, cu bonete pe cap acompaniau ospatarii care cantau traind din plin, fado. O multime de turisti se alaturasera clientilor si aplaudau frenetic...
Traiau si ei senzatia, ca si mine, ca fac parte din comunitatea mica dar plina de viata din Alfama...Oamenii aceia stiu sa cante si sa imprastie bucurie, iti transmit starea lor. E imposibil sa nu simti bucurie, sensibilitate...
Daca spui fado spui automat Amalia Rodriguez. Regina fado-ului, cantareata si exceptionala actrita. Se confunda cu genul muzical pe care l-a facut cunoscut in intreaga lume. Un copil sarac, nascut intr-o familie cu alti noua. Evident, la Lisabona. Tatal un trompetist cvasinecunoscut a avut meritul doar a transmiterii unei gene muzicale. Crescuta de bunica, Amalia canta deja la 4-5 ani, iar un pic mai tarziu isi scotea muzica pe strada. La 15 ani era deja o cantareata cunoscuta.
Amalia Rodriguez
Batranii din Lisabona si-o amintesc cum canta in localurile de acolo. Care azi sunt pline de pozele ei...Cantecele Amaliei au facut inconjorul lumii si au incantat milioane de oameni...
Mie imi place mult si Ana Moura...
Tin in microbuz un CD, cumparat la Lisabona si ori de cate ori mi se face dor de orasul de pe Tejo si de acordurile din Alfama, ascult ...fado.
