Autor Subiect: Atitudine  (Citit de 119582 ori)

0 Membri şi 3 Vizitatori vizualizează acest subiect.

Saturnianul

  • Vizitator
Răspuns: Atitudine
« Răspuns #105 : Sâmbătă, 06 Noiembrie 2010, 00:40 »
in fapt, e un contract pe termen lung intre cei doi

Ai pus punctul pe i @pe_jumate. Asta vreau eu: sinceritate, nu ipocrizie. E un contract pe termen lung, pai asa sa-i zica frate "contract (pre)nuptial". Scurt, la obiect si institutional:
- doi vor sa se ia
- isi aduc martori
- merg la primarie/notar, se constata indeplinirea conditiilor legale, semneaza si gata. Am terminat bilciul. Din punct de vedere al societatii sunt sot si sotie. In 5 minute, fara regie si scenariu impuse. Li s-a pus eticheta care-i ajuta sa nu fie paria. Social, sunt in rindul lumii. Mai departe sa fie lasati ei sa aleaga spectacolele si recuzita pe care le vor in cinstea uniunii, ceea ce rezoneaza sufleteste pentru ei.

Magdalena_`

  • Vizitator
Răspuns: Atitudine
« Răspuns #106 : Sâmbătă, 06 Noiembrie 2010, 08:32 »
"Dragostea vine si trece . Casatoria e e o institutie, iar lumea e nesfarsita: posibilitati de combinari, cate clipe are viata."
Ce poate fi mai minunat decat sa stai langa omul ales la bine si la rau?

silviu

  • Vizitator
Răspuns: Atitudine
« Răspuns #107 : Sâmbătă, 06 Noiembrie 2010, 23:21 »
Citat din: saturnianul
De ce doi oameni care se iubesc dar care nu s-au supus nici unei consfintiri a vreunei institutii sunt numiti "concubini", priviti... diferit, ca niste paria, si chiar tinta rautatilor.
si cine-s cei care trag cu rautati asupra concubinilor care se iubesc? nu cumva sunt oameni care formeaza cupluri anoste, in care iubirea, daca a fost sa fie vreodata prezenta, a sucombat demult? si-apoi, ce-i intereseaza pe doi oameni care se iubesc ce parere au altii despre relatia lor?
Citat din: magdalena_
Casatoria ca si institutie, eu o inteleg prin prisma drepturilor si obligatiilor oranduite de societatea civila. Ca si concept, este acel liant care leaga doi oameni.
daca este un liant, e unul slab, care se macina foarte repede.
Citat din: magdalena_
si urmasii rezultati din relatii de concubinaj pot participa cu aceleasi drepturi, ca si cei rezultati din casatorie la toate drepturile, inclusiv cele succesorale cu conditia sa fie recunoscuti.
de jure sau de facto.

Offline Ayouni

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 1918
Răspuns: Atitudine
« Răspuns #108 : Duminică, 07 Noiembrie 2010, 11:46 »

Crezi ca in Romania, persoanele singure nu sunt marginalizate, nu sunt niste paria?
Si apoi, concubinajul, crezi ca este prea acceptat?

1. nu cred ca in romania persoanele singure sunt marginalizate...
2. concubinaj (uniune libera, convietuire in doi... ) as zice ca este acceptat, spun asta din ce vad in jurul meu; am foarte multi colegi care au optat pentru aceasta situatie si nu am observat niciodata nici cea mai mica intentie din partea celorlalti de a-i trata altfel decat ca pe o pereche obisnuita si atat.

Oricum, casatoria nu garanteaza respect din partea celorlalti si cu atat mai putin este o garantie pentru iubire permanenta. de fapt, nimic nu este o garantie pentru iubire...
Si unde iubire nu e, restul stiti si voi ce se intampla.
Pe de alta parte, incrancenarea intr-o relatie care nu functioneaza, unde dragostea a apus demult, este ceva foarte nociv pentru ambii parteneri si cu atat mai mult pentru copilul sau copiii acelei relatii care pot fi traumatizati pentru tot restul vietii lor.  Decat sa vada ca mama si cu tata se cearta tot timpul sa mai rau, doamne fereste, ca ajung la violenta fizica, este preferabil fiecare cu drumul lui... copiii vor creste mult mai linistiti... isi vor putea vedea ambii parinti din cand in cand, separat. sau daca parintii sunt suficient de inteligenti, pot avea momente in care sa se intalneasca cu totii, pentru o plimbare impreuna, o iesire undeva. am un prieten care face acest lucru de ex, baietelul are 4 ani doar si a ramas cu mama lui... impreuna cu fosta lui pereche au stabilit sa se intalneasca minim o data pe luna, sa iasa toti trei impreuna si astfel copilul sa se bucure si de prezenta mamei si de a tatalui in acelasi timp. si acest lucru functioneaza foarte bine, in cazul lor.
in celalalt sens, am un alt exemplu, sotia s-a incapatanat sa nu-i dea divortul sotului si sa insiste pe o relatie "pentru binele copiilor, sa creasca si cu mama si cu tata"; si au continuat o relatie presarata cu episoade de violenta verbala si fizica, cu impacari trecatoare, unde copiii erau martori tacuti... o data ea a venit si a facut scandal chiar la locul de munca al sotului... cand baiatul cel mare avea vreo 16 ani, a intrat intr-o bataie cu alti copii, s-a dus in casa, a luat pistolul tatalui si a ranit pe unul dintre copii; din cate stiu, copilul acela a avut foarte mult de suferit.  in cele din urma, cei doi tot s-au despartit...



"Stay hungry, stay foolish!" (Steve Jobs)

silviu

  • Vizitator
Răspuns: Atitudine
« Răspuns #109 : Duminică, 07 Noiembrie 2010, 23:56 »
Ce poate fi mai minunat decat sa stai langa omul ales la bine si la rau?
sa stai langa omul pe care il iubesti :)

Saturnianul

  • Vizitator
Răspuns: Atitudine
« Răspuns #110 : Luni, 08 Noiembrie 2010, 00:54 »
Ce poate fi mai minunat decat sa stai langa omul ales la bine si la rau?
sa stai langa omul pe care il iubesti :)

E posibil sa aleaga cineva sa stea linga un om la bine si la rau, fara sa-l iubeasca ???

silviu

  • Vizitator
Răspuns: Atitudine
« Răspuns #111 : Luni, 08 Noiembrie 2010, 10:29 »
e posibil, am vazut cupluri unite de altceva, indeobste de bunuri mobile si imobile. e posibil si ca in momentul casatoriei oamenii sa se iubeasca si sa vrea cu adevarat sa fie impreuna la bine si la greu; dar cat va dura iubirea reciproca nimeni nu poate sti, iar in momentul in care se va fi stins nu va mai fi niciun bine, va fi numai "la greu" :( ei bine, unii aleg sa ramana impreuna, uneori invocand popi cu cartea lor de legi si pravilele lumii-ntregi, alteori multumindu-se cu motive pamantene: copii, case, masini, terenuri...

e intr-adevar minunat sa stai langa un om la bine si la greu, atat timp cat exista dragostea. daca dragoste nu e, nimic nu e.

Offline BLANCA

  • Newbie
  • *
  • Mesaje postate: 7
Răspuns: Atitudine
« Răspuns #112 : Luni, 08 Noiembrie 2010, 10:43 »
hmmmm.......greu...intradevar...de vorbit despre "singuratatea in doi"....si si mai greu este  sa recunosti ca esti singur....desi...in acte nu e asa....
nu stiu ce sa spun despre adevaratele motive pentru care ....accepti aceasta singuratate.Or` fi ele de ordin material....si chiar...sentimental( te gandesti la binele copiilor....sa aiba mereu aproape ambii parinti...pentru a nu fi traumatizati psihic)....dar de ce sa nu o recunoastem ca exista si situatii...in care accepti "singuratatea in doi"...si pentru ca iti dai seama ca "rau cu rau....dar mai rau fara de rau.".....ceva de genu....sau si mai rau...realizezi ca e putin probabil sa gasesti  pe altcineva mai bun.....sauuuuuu....ceva extrem de rau....ti-ai pierdut increderea in  sentimente......in....dragoste....ti-e impietrita inima......ajungi la concluzia ca dragostea o vei intalni doar in romane si telenovele.....si atunci preferi....daca tot  tu nu vei mai avea parte vreodata de ea....macar sa o oferi...sacrificandu-ti propriile trairi....sentimente....atat cat le mai ai.....pentru ca esti capabil  de o mare  daruire....esti patimas....ai capacitatea sa oferi...  ..tuturor din jurul tau...si mai ales alor tai........dar...sufletul tau????.....este...gol.....bate vantul....uneori al disperarii....al dorului....de a mai simti macar o data......acei fiori....acel sublim sentiment....
Poate...nu am  fost suficient de coerenta....imi cer scuze....m-am lasat dusa...de ganduri....

Magdalena_`

  • Vizitator
Răspuns: Atitudine
« Răspuns #113 : Luni, 08 Noiembrie 2010, 13:40 »
gandurile tale BLANCA, exprima sentimente pe care majoritatea le traiesc.

Offline RASFATATA

  • Newbie
  • *
  • Mesaje postate: 14
Răspuns: Atitudine
« Răspuns #114 : Luni, 08 Noiembrie 2010, 20:17 »
Draga Blanca se pare ca tu esti mai singura decat noi care faptic suntem singuri dar speram sa mai avem o sansa sa impartim singuratatea cu cineva......Cred ca daca te simti singuratic intr-un cuplu este mai dureros decat sa te simti singur cand esti practic singur si nu trebuie sa dai socoteala la nimeni pentru gandurile tale, pentru faptele tale....

Offline BLANCA

  • Newbie
  • *
  • Mesaje postate: 7
Răspuns: Atitudine
« Răspuns #115 : Marți, 09 Noiembrie 2010, 10:12 »
Ai surprins perfect....."singuratatea in doi"...RASFATATA.... asa este.....in singuratea mea....e mult mai greu....pentru ca DOAR EU....trebuia sa stiu   ce simt....iar toti cei din jurul meu....trebuie sa vada cu totul  si cu totul altceva.....trebuie sa se bucure de tot ce  le pot eu oferi....asa TREBUIE!!!!....nu am scris ...asa...e.bine....pentru ca nu e...ci   ...asa TREBUIE....
nu ma refer la dragostea sincera  ce o simt fata de  copiii mei....fata de prietenii mei......asta INCA MAI SIMT.....si nu o simulez....ci la...acea dragoste....a...sufletului tau.....in care...din pacate nu mai pot sa cred!
Cati sunteti in sitiatia mea?.....pentru ca  mi-ar fi si mai greu sa cred ca mi se intampla numai mie.........

Offline RASFATATA

  • Newbie
  • *
  • Mesaje postate: 14
Răspuns: Atitudine
« Răspuns #116 : Marți, 09 Noiembrie 2010, 19:04 »
te inteleg perfect pentru ca si eu am trecut prin ceea ce treci tu,iti doresc din suflet sa-ti regasesti linistea dar nu pot sa-ti dau nici un sfat deoarece nici eu nu l-am gasit la momentul oportun.

Offline micaela

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 6590
Răspuns: Atitudine
« Răspuns #117 : Miercuri, 10 Noiembrie 2010, 12:43 »
Blanca, sunt foarte multi care trec prin ce treci tu, ca (isi) recunosc deschis, sau nu... Am trait asta multi ani, din multele motive pe care le-ai enumerat( si le inteleg atat de bine) si am ajuns, la un moment dat, la un prag de suportabilitate pe care nu l-am mai putut depasi decat prin hotararea extrema, aparent nebuneasca, de a divorta de tatal copiilor mei. Cred ca elementul hotarator a fost constientizarea faptului ca tocmai motivul principal pentru care ramasesem atata timp - copiii - erau traumatizati de tensiunile dintre noi, in special cea mica... In acel moment n-a mai contat nici teama (aproape spaima) de singuratate, si-am luat hotararea, initial interioara, de a schimba lucrurile... Nici astazi nu stiu sigur, dupa indelungi meditatii, bilanturi interioare, daca a fost decizia corecta...si ce inseamna "corect", in cazul asta? In mod sigur noua viata pe care o avem are avantaje - unul major e lipsa tensiunii ucigatoare - si dezavantaje - tristetile copiilor legate de pierderea "rotunjimii" agreabile si securizante a unei familii complete, desi au inteles perfect (cred) frustrarile unei incompatibilitati majore intre parinti; frustrarile, tristetile, spaimele unui alt tip de singuratate, cu care n-am fost niciodata obisnuita etc...

Singuratatea in 2 e teribila dar inca ma intreb daca nu cumva si aceea intr-unul nu e la fel de trista? Uneori imi spun ca nu, ca e mult mai bine singur...alteori imi amintesc cu nostalgie de momentele bune, de senzatia de “siguranta” a existentei mele trecute... cred ca inca in mine nu s-au "copt" suficient ideile, trairile... Si-apoi, mai cred ca nu poate fi evaluata in “bine sau rau” o astfel de hotarare. E o schimbare in viata si atat. Una din prea putinele pe care le-am luat nu cu capul ci cu tumultoasa simtire…

Si de ce spuneam la inceput ca sunt multi in aceasta situatie, mult mai multi decat ne-am imagina sau decat se vede "cu ochiul liber"....divortul nostru a socat mai pe toata lumea pentru ca, din exterior, eram cuplul "perfect", familia model, cumsecade, frumoasa, vesela....fiecare, luat in parte, era un om (zic eu) de calitate…Aparentele…traim intr-o lume de aparente…

Ce ma doare cel mai tare este ca eu si tatal copiilor nu am reusit deloc sa ramanem prieteni… mi-as fi dorit asta pentru ca, desi extrem de diferiti si incompatibili,  a fost firesc sa tin la un om cu care am mers alaturi atata drum…aproape 2 decenii…. Din pacate, nu oricine poate intelege ca un divort nu este o hotarare dusmanoasa…ca poti tine la cineva dar ca nu mai poti trai frumos alaturi de el…ca nu e nevoie neaparat de un “vinovat” atunci cand doi oameni se despart….
Ti-am spus toate astea, un pic cam public, ca sa stii ca nu esti singura…ca sunt multi cei care trec prin ce treci tu…Raspuns unic, general valabil, la intrebarea “ce e de facut de iesit din…” nu exista..tine de fiecare si, poate, de destin…

Offline steliana

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 5133
Răspuns: Atitudine
« Răspuns #118 : Miercuri, 10 Noiembrie 2010, 20:05 »
exista oameni care rad doar pentru ca asa isi pot opri lacrimile
(osho)
nihil sine deo

Offline BLANCA

  • Newbie
  • *
  • Mesaje postate: 7
Răspuns: Atitudine
« Răspuns #119 : Joi, 11 Noiembrie 2010, 11:17 »
multumesc  fetelor!....mi-a mers la suflet tot ce mi-ati scris....si tu micaela...din punctul meu de vedere esti o femeie curajoasa...ai avut curaj sa infrunti altfel de singuratate....si sa iei viata de la capat , intr-un fel....Dumnezeu sa-ti rasplateasca curajul si sa-ti gasesti linistea...sufleteasca.....
Multumesc si celorlalte fete....pentru faptul ca m-au "ascultat".....si mai ales  pentru ca mi-au  raspuns....
E greu...de luat decizia cea mai corecta....si asa cum vedeti...nici cand te hotarasti sa o iei....nu esti convinsa ca e cea mai buna....
Va multumesc.......