nu, draga @micaela, nu s-a inecat nici un pitic.. si de fapt acel pititc e super campion inter-episodic si inter-pustietati sufletesti la curse lungi si la respiratii intretaiate de sufluri ale dragostei adevarate, adica pline, rotunde si self-explaining cum bine exemplifici tu cu parintii tai ..
chestiunea e doar ca aici, in colectivitatea oamenilor singuri, asa ca noi, piticul ala e probabil batut rau de intemperii si, din prudenta in vremurile astea, vorbeste cumva reticent despre dragoste si dimensiunea ei nesfarsita..
ma gandesc ca e cam tarziu si ca din cauza ca nu pot dormi, poate ca sunt cam confuza, asa ca incerc sa reformulez mai fara figurine de stil: cu totii, cei de aici credem in dragoste.. ca daca n-am crede, nu am fi aici, luandu-ne cum putem fiecare, avant spre incercari de noi inceputuri... pentru faptul ca viata ne-a traznit pe la colturi de vis, fripti la inimi cum s-ar putea spune ca suntem, dam lucrurilor temperatura iaurtului din autoprotectie neincrezatoare.. atata tot (cred ca tot confuza sunt, da' ma culc imediat, heheh)