Am revenit pe meleagurile natale(din pacate).
Gigi îți multumesc și pe această cale pentru tot!..Totul a fost la superlativ în această excursie, preluarea din aeroport, cazarea, masa ,excursiile, etc.
Excursia din Spania a meritat fiecare euro.
Din această vacanță m-am întors cu rucsacul plin de ceaiuri, uleiuri și suveniruri diverse.
O amintire memorabilă, o experiență încărcată, o excelentă excursie în totalitatea ei, o explozie de culoare, trăiri, simțiri; pozele nu pot surprinde decât o parte din minunațiile pe care le-am vazut, mirosit și trăit.
Ce mi-a placut cel mai mult? hmm, greu de făcut un clasament.
Clar printre preferințele mele este Mezquita.
Mezquita este unica, însa într-un mod straniu și care-ți marchează memoria.
Mezquita m-a impresionat în primul rând pentru arcele ei uriașe, susținute de către mai bine de 1.000 de coloane din quartz, onyx, marmură și granit.Acele coloane suple și alianiate ale Mezquitei mi-au rămas în minte: atât de diferite una de alta dar atât de asemanatoare.
Apoi, indiscutabil Marocul.
Când am navigat spre Maroc, am avut sentimentul că trec o punte, puntea către Africa.
Bucătaria marocană este deosebită și m-am bucurat de savoarea cus-cusului și a frigăruilor. Patiseria marocană mi-a amintit ușor de patiseria turcească. Ceaiul de menta, care este nelipsit de la masă, a fost răcoritor. A fost o experienta nouă, curioasă pentru mine.
Recomand Marocul tuturor care doresc sa descopere o lume deosebită.
O altă preferintă a mea a fost Ronda.
Visam de mult să ajung la Ronda. Văzusem fotografii și fusesem de-a dreptul fascinată de acele locuri. Ce s-o mai lungesc, privelistea este absolut spectaculoasă, iar efortul de a ajunge până acolo chiar a meritat cu totul.
Nu mai insist asupra celorlalte obiective în parte, pentru că nici o mie de cuvinte şi de imagini nu pot reda experienţa de la faţa locului, unde simţurile intră cu toate în acţiune pentru a-ţi crea acel ceva care este doar al tău.
Grădinile sunt minunate, ca toate gradinile maure dealtfel, care se găsesc pe tot cuprinsul Andaluziei. Bănci din piatră placate cu faianță emailată, multe plante, arce de piatră care sunt înșiruite de-a lungul aleilor, foișoare, fântâni și
peștisori. Aleile gradinii serpuiesc, apoi urmeaza niste trepte pe care mergi inevitabil...
Nu am decat cuvinte de lauda la adresa acestei destinatii pe care mi-am dorit să o cunosc, pe care am cunoscut-o, am văzut-o și simțit-o!
Este un loc unde, cu adevarat merită sa ajungi. Măcar odată în viață.
Îți mulțumesc încă o dată Gigi că ne-ai purtat de grijă și ne-ai suportat 10 zile, mulțumesc si pentru că mi-ai dat ocazia să cunosc oameni extraordinari de care am legat prietenii ce sper să dureze în timp(salut cu aceasta ocazie si grupul Andaluzia de pe FB).
Trimit și pozele imediat ce le procesez.