Citesc intr-o publicatie straina: Un studiu desfasurat pe perioada a peste 40 de ani si la care au luat parte ca subiecti peste 2 milioane de oameni a aratat ca persoanele peste varsta de 60 de ani sunt predispuse in procent de 14% sa moara de ziua lor.....Din totalul victimelor "sarbatorite" la 20% cauza a fost infarctul. Trist, tare trist sa mori de ziua ta...
Si m-am intrebat de ce. Si cum "la toate exista o explicatiune" si in cazul nostru se pare ca am gasit una: agitatia si nebunia dinainte de un eveniment
Din ce vad si stiu eu, oamenii sunt foarte festivisti. Au dezvoltata o latura a exagerarii unor evenimente, simt nevoia unei amplificari fara masura a unor lucruri care de altfel sunt cat se poate de obisnuite. De cand ne nastem suntem sarbatoriti si sarbatorim: nasterea, prima luna, a doua, a treia, a treizecisinoua....Primul dinte, taierea motului, zilele de nastere, de onomastica. Prima iubire, primul sarut, intrarea pe la scoli, absolvirea lor, angajarea, pensionarea. Nunti, botezuri, cumetrii, parastase vorba aia...Nu pierdem nici o ocazie...
Acuma c-o fi bine c-o fi rau nu stiu sa zic...
Cred eu ca e bine sa ne bucuram de toate astea dar in masura in care nu ne consuma...Zic asta pentru ca eu stiu cata zdroaba era la mine in casa cand se apropia ceva: curatenie pe afara, pe'nauntru (de parca nu se intampla asta zilnic...
), apoi fuga la magazin, in piata, o multime de cumparaturi, apoi gatit, pregatit, ornat...Si cand sa se bucure, ai mei cadeau franti de atata agitatie...
Zic ca am invatat ceva din asta si cand e ziua mea fac coada colac si plec...De exemplu cand am implinit 50 de ani, am petrecut o zi intr-o padure din Bavaria...pentru ca asta am simtit ca mi-ar place sa fac de ziua mea...Nu aglomeratie, nu lista de invitati, unde sa-mi tin asa un "eveniment"...Cu nunta n-am avut ce face, era placerea Samizei sa se vada intr-o sala mare, frumoasa, imbracata in alb...Apoi mai era si bucuria parintilor sa-si invite prietenii neamurile... Ca de era dupa capul meu, cel mai bun loc era o cabana de creasta....cu cativa prieteni foarte apropiati...
Stiti bine cat de multe evenimente organizez: zeci de nunti, botezuri, tot felul de party-uri...Majoritatea celor care doresc sa sarbatoreasca la mine vin stresati, cel mai des datorita presiunii parintilor si a gandului "Sa le placa invitatilor, sa nu aiba ce reprosa...Sa iasa totul perfect!" Si incerc sa-i linistesc atata cat pot, dandu-le siguranta ca o sa preiau eu toata partea de organizare si o sa fie bine...Si le "strecor" si le picur un strop de indiferenta in privinta posibilelor reactii ale invitatilor. Ca evenimentul este a lor, nu a invitatilor. Ca lor trebuie sa le placa, ceilalti vin doar pentru a se bucura de bucuria lor. Si care ar trebui sa priceapa ca orice mutra, grimasa sau ceva din registrul asta ar afecta veselia sarbatoritilor...
Dar asa e omul: sa dam si sarmale, ca ce zice lumea ca nu am pus pe masa de nunta, sa dam si pachete cu prajituri, sa-i indopam bine ca asa o sa fie multumiti si o sa-si aduca aminte de evenimentul nostru...Isi aduc aminte daca s-au distrat, daca au dansat, daca le-a priit atmosfera, nu vor tine minte ce au mancat...Asta este important si asta incerc sa le explic celor care vin la mine...
Imi plac petrecerile si inca cum imi plac! Dar fara agitatia dinainte, sa fie totul mai putin festivist, mai putin formal, sa fie ceva prietenos...Imi place sa sarbatoresc dar nu cu liste de invitati, nu cu ganduri unde si cum...Si auleu si nu cu biletoaie de cumparaturi...M-am inconjurat in viata de oameni cu care sunt pe acelasi tipar, asa ca niciodata nu ne-am formalizat cu ceva...Am petrecut, ne-am distrat si atat...Nu ne-am obosit inutil inainte...Ca vorba unui prieten la chef: "avem treaba!". Pai de ce atata energie inainte, cand ai atata nevoie de ea atunci la petrecere...
Asta este o pledoarie pentru voie buna fara riduri.
Azi e ziua fiului meu, face 29 de ani...Fug sa-i pregatesc ceva!