Dacă tu..., atunci eu...scris de wonderland
Doar dacă
atunci... e formula care ne indică foarte clar că suntem pe drumul greșit al condiționării bucuriei tale de ceva ce nu depinde de tine, de schimbări care nu sunt supuse influenței tale, de certitudini pe care nimeni si nimic nu ți le poate oferi.
Doar dacă tu mă vei iubi, doar dacă tu nu mă vei părăsi, doar dacă tu îmi vei oferi siguranță, doar dacă tu mă vei împlini, doar dacă tu îmi vei oferi, dacă tu te vei lăsa modelat, transformat, subjugat...si lista condiționărilor născute din frica noastră sau din nevoia de a controla ceea ce e de necontrolat - libertatea celuilalt și dreptul celuilalt la iubire- poate continua.
Și când toate aceste nu se întâmplă... Și cum ar putea să se întâmple fără ca celălalt să nu se simtă sufocat, anihilat, controlat sau fără ca tu să nu te simți mereu nefericit și dezamăgit, măcinat de durere și acuzând, reclamând schimbări în celălalt, vinovat pentru suferința ta...
Când te trezești, înțelegi că doar în tine poți schimba ceva, că durerea nu înseamnă iubire. Tot ce poți face e să te eliberezi, să arzi și să renaști într-o nouă atitudine. Cea în care știi că tot ce dăruiești e ceea ce contează. Și dacă ceea ce dăruiești nu se întâlnește în darul celuilalt, atunci... nu este iubire. Ci, doar o relație în care frica de singurătate, nevoia de a depinde de cineva, dorința de a aparține cuiva ori de a lua în posesie, ca și cum oamenii ar fi lucruri materiale, ca și cum menirea noastră este să ne împlinim nevoile sacrificând sau, cine știe, exploatând slăbiciunile, hrănindu-ne pe seama nevoilor celuilalt.
Pe de altă parte, alegem să ne ținem departe de iubire de frică să nu fim din nou dezamăgiți.
Și, când frica ne ține departe, încă nu suntem liberi, încă nu știm cum să dăruim, să ne lăsăm în bucuria a ceea ce putem trăi, atenți doar la ceea ce noi putem schimba la noi, la ceea ce putem trăi, fără cereri si revendicări de la celălalt la împlinirea unor vise pe care tu le ai, or a unor promisiuni pe care le-ai lăsat să trezească în tine așteptări.
Dacă o șansă la iubire ne este dată iar noi alegem să fugim, atunci merităm tot ce nu știm cum va fi fost să fie. În cele din urmă, nu poți să pierzi ceva ce n-ai avut. Pierzi o șansă, poate. Iubirea poartă în ea bucurie, încredere si puterea de a a trece peste obstacole. Chiar si peste cel mai greu obstacol - teama de a nu suferi, de a nu te trezi într-un coșmar. Și credința că dacă o relație se încheie înseamnă că încă nu am învățat să facem alegeri bune, că nu iubirea ne-a îndrumat în acea relație. Așa cum nu Iubirea, doar Frica ne face să fugim. Nimeni nu poate sta în calea noastră, o dată ce alegem să fugim. Și nimeni nu ne poate opri din fuga noastră. Pentru că e lupta noastră cu demonii noștri. În care nimeni nu poate interveni. De care doar noi înșine ne putem elibera.
Pentru că fiecare e responsabil pentru fericirea proprie. Implicit, suntem responsabili și de propria nefericire. Pentru că nimeni și nimic nu are puterea, dar mai ales datoria de a ne vindeca de temerile noastre.
Dacă ajungem să înțelegem, până în moleculă sta, poate, vom fi răsplătiți cu liniștea de a iubi si de a ne lăsa iubiți. Fără așteptări, fără garanții... Doar cu recunoștință pentru ce ne este dat să trăim. Atât cât este, atât cât putem...
Pana la urmă iubirea nu e un cadou cu certificat de garanție. E un dar de care e nevoie să avem grijă, pentru a-l face să dureze.
