La porumbei de Chira Ionescu
Eram cam ametita in dimineata aceea. O dimineata de vara ploioasa si cam cenusie, contrar asteptarilor.
Ar fi trebuit sa fiu in delegatie in Spania, dar mi se facuse iarasi rau si ajunsesem cu o zi inainte la spital. Stresul isi spunea din nou cuvantul.
Mi-am luat medicamentele de dimineata apoi am deschis calculatorul. Acelasi banal calculator, cu acelasi yahoo messenger in a carui lista se afla si el.
Am inceput sa vorbim.
El se intorsese de cateva zile din strainatate. Era in trecere o saptamana, vroia sa se intoarca in tara si venise pentru un interviu.
- Buna, ce mai faci ?
- Uite nu ma simt prea grozav. Nu am mai plecat in delegatie. Ieri am ajuns tremurand la spital, cu senzatie de rau de la stomac. Iar imi va face scandal seful. Tu ce faci ? Cum a fost la interviu ?
- A fost ok. Astept oferta lor. Sunt doua posturi, nu stiu exact unde voi lucra.
- Ce iti face motanul ?
- Cam moale, e batran........sti ceva, ma gandeam ca noi tot vorbim asa, nu vrei sa ne vedem ?
- Da, am spus simtind un nod in gat. Am putea sa ne vedem la Piata Victoriei.
- Bine. In cat timp ajungi ?
- Cam o ora.
- Asa ramane.
Am inchis repede calculatorul si am inceput sa ma imbrac in graba. Imi doream mult sa il vad. Chiar daca mi s-ar fi facut rau si m-as fi imprastiat pe jos tot as fi plecat la intalnire.
Dar oare era intilnire ?
Ne cunosteam din liceu. El era colegul tacut si introvertit, nu prea prezenta interes pentru nici o fata pe vremea aceea. Eu eram timida si tocilara, nu ma gandeam la baieti iar el nu imi placea de fel. Nu imi placeau urechile lui, erau prea ascutite. Parca erau urechi de drac. In timpul celor patru ani petrecuti in aceeasi clasa abia daca schimbasem cateva cuvinte. Ne-am mai intalnit de cateva ori prin facultate.
Si au trecut anii, vreo 10.
L-am revazut la intalnirea cu colegii de liceu, organizata de mine. Si cand l-am revazut am simtit ca imi doresc sa ma lipesc de pieptul lui si sa ramana vesnic cuprinsa de imbratisarea lui.
Asta fusese prin iarna. De atunci am tot tinut legatura. Vorbeam aproape in fiecare seara.
El imi povestea probleme pe care le are in relatia actuala si faptul ca era indragostit de alta.
Eu ii povesteam despre relatiile trecute, problemele de acasa si cele de la servici.
Nu i-as fi spus nici in ruptul capului ca imi e drag. Ar fi fost prea complicat. De-a dreptul hilar. Erau deja doua femei in viata lui.
Ma bucuram totusi ca il fac sa rada, ca il scot din starea in care era. Iubisem si eu cu mult timp in urma si evident se terminase prost. Stiam ce simte si prin ce trece.
Intr-un fel il puteam considera un prieten apropiat. Puteam discuta aproape orice cu el si asta ma facea sa ma simt in largul meu. Nu sunt prea multi barbatii cu care o femeie poate discuta orice.
Intr-una din serile acelei ierni i-am spus un banc: sotia unui director isi tot schimba garderoba in incercarea de a pastra captiva atentia sotului, dar acesta tot timpul ii reprosa ca ii lipseste cate ceva. Intr-o zi ea si-a cumparat o bluza sexi, iar el vazand-o ii spune: draga, secretarea mea are ceva asemanator, dar cu o floricica in plus, nu ai idée cat de mult conteaza. Peste ceva vreme se intalnesc pe strada, ea era cu un coleg, el cu secretara. Sotul o intreaba cine este tipul. Ea ii raspune : colegul meu, are un centimetru in plus, nici nu stii cat de mult conteaza. ť
Ma asteptam sa il binedispuna. Sa il fac sa uite de ale lui si de faptul ca era singur in Germania.
Dar el imi zice :
-Poate intr-o zi o sa imi spui si mie la fel !
Am pus-o pe seama faptului ca avea obiceiul sa mai bea un pahar de vin seara. Am incheiat repede discutia si am mers la culcare.
Au trecut repede lunile acelea de iarna. Isi vedea fiecare de monotonia zilnica si mai vorbeam seara.
Eu aveam din ce in ce mai multe probleme la munca. As fi dat orice sa fi gasit alt job. Numai ca economia mergea atat de bine de cativa ani incat nu se mai gasea nimic cu un salariu decent. Inca visam sa imi pot lua casa mea, candva.
Era un subiect pe care il tot dezbateam. El vroia sa se intoarca si sa isi cumpere un apartament.
In primavara acelui an mi-a spus ca se va veni pentru o saptamana. Se hotarase sa cumpere ceva.
Nu imi mai amintesc daca am reusit sa ne vedem sau nu atunci. Oricum nu conta. Era oficial cu una si indragostit de alta.
Ne-am intalnit in Piata Victoriei, asa cum stabilisem.
Era innorat afara, statea sa ploua dar am hotarat sa mergem in parc. Pe mine ma durea stomacul, nu puteam manca sau bea nimic, asa ca nu incapea vorba de gasit o terasa. Parcul era alegerea cea mai buna.
Am mers in primul parculet de pe Calea Victoriei, un parculet mic, aflat intre cladiri. Ne-am asezat pe banca si am inceput sa vorbim. Pe asfalt in jurul nostru porumbeii isi faceau curte. Am inceput sa urmarim o pereche si sa ii comentam comportamentul.
Porumbelul o alerga pe porumbita. Ea era interesata doar de mancare, tot fugea de el. Ne-au ocolit de cateva ori banca pana cand porumbelul s-a plictisit si a luat-o in alta directie.
Porumbita a constatat atunci ca nu mai este in centru atentiei, asa ca a renuntat sa mai caute hrana si a luat-o la goana dupa porumbel.
A inceput sa ploua usor. Noi tot vorbeam. Am desfacut umbrela. L-am invitat sa stam impreuna sub ea dar nu a vrut. Apoi a sunat telefonul. Era prietena oficiala.
Mi-a spus ca nu mai poate sta. Ne-am ridicat si ne-am indreptat fiecare spre casa.
Eu simteam ca plutesc. Abia asteptam sa il pot vedea din nou.
Am luat tramvaiul si am ajuns acasa. In timp ce ma schimbam, m-am aplecat si din neatentie m-am lovit cu tampla de marginea patului. Rana a inceput sa singereze si mi-a lasat un mic semn.
Spre sfarsitul saptamanii am iesit iarasi, de data aceasta l-am invitat eu la o plimbare. Era trist, nu din cauza prietenei oficiale ci a celeilalte. Stiam asta si mai stiam ca o plimbare cu siguranta ii va face bine. In plus incercam sa ma fac observata in felul meu.
Ne-am intalnit in Piata Romana si am pornit la plimbare pe stradutele care duc spre Gradina Icoanei. Admiram cladirile vechi si povesteam in liniste. Imi era draga vocea lui calda, imi doream sa reusesc sa ii alung tristetea.
Ne-am asezat la o terasa. Am mai vorbit o vreme apoi am hotarat ca timpul sa mergem acasa. I-am spus ca daca vrea, putem iesi si a doua zi. A zambit doar. Cand am ajuns l-a metrou mi-a multumit si am hotarat ca ne vom vedea cand vom mai avea ocazia. Urma sa plece din tara peste doua zile.
Am ramas cu visele mele si cu speranta ca il voi revedea curand si ca intr-o zi imi voi gasi curajul sa ii spun cat imi este de drag.
Am continuat sa vorbim searile. Bunica lui era bolnava deci avea un motiv in plus de intristare. Cateodata se plangea de parca ar fi fost un copil mic caruia ii lipseste mama.
Ma durea sa il aud asa.
Una dintre prietenele mele ii fusese colega de facultate. Urma sa plece in vara aceea in Germania, isi gasise de lucru acolo. Glumeam pe seama asta, ii tot spuneam ca le fac lipeala, si lui si ei. Lui ii spuneam asta pentru ca nu imi doream sa descopere cat de indragostita sunt, ei pentru ca imi placea sa glumesc.
Intr-o zi, in timpul unei discutii ca intre fete la o cafenea din mall, i-am spus prietenei mele ca vorbesc des cu el si ca mi-ar place un tip ca el.
Apoi cand a venit momentul plecarii ei am insistat sa se intalnesca cu el acolo. Stiam ce inseamna sa fiu singur intr-o tara straina, iar el era un tip saritor si aveam convingerea ca o va ajuta.
Urma concediul din vara. Ca in fiecare an nu prea aveam planuri. Imi doream totusi sa plec undeva, eram obosita si mi-ar fi prins bine sa uit de servici ceva vreme. Cu sanatatea stateam la fel de prost. Din cauza aerului conditionat tinut in permanenta pe temperaturi foarte scazute de catre colegi am facut o cistita care ma tot chinuia.
Mi-am luat o zi libera cu cateva saptamani inainte de concediu. Simteam nevoia de odihna. Am deschis calculatorul in jurul pranzului intentionand sa citesc stirile si sa caut un film.
Dar nu am mai vazut nici unul, am vorbit cu el aproape toata ziua. Mi-a propus sa vin la el in vacanta. Initial am fost putin socata de propunere, nu stiam ce sa fac. I-am spus ca ma voi mai gandi.
In noaptea aceea nu am reusit sa dorm. Imi doream sa il vad. Intr-un fel imi era dor de el, dor ca de un prieten, dar imi doream mai mult si stiam ca asta nu prea este posibil.
Am reflectat cateva zile. Tot oscilam intre da si nu, dar, dupa inca una din multele certuri cu seful am hotarat ca ar trebui sa ies din rutina si sa fac ceva pentru mine. Asa ca mi-am rezervat un bilet de avion catre Frankfurt. Nu stiam exact cum se ajunge la el, pe ce ruta, deoarece nu locuia intr-un oras mare, dar am banuit ca este buna alegerea.
I-am trimis un email in care l-am intrebat cum pot ajunge la el, daca prin Frankfurt este bine. Mi-a raspuns ca nu mai pot veni, deoarece prietena oficiala vina in vizita in saptamana in care preconizam eu sa ajung.
Imi venea sa tip cand am primit mailul acela.
Mi-am reprosat apoi intr-una ca sunt prea nehotarata. Trebuia sa ii spun ca merg la el in momentul in care m-a invitat, nu sa sucesc problem ape toate partile ca sa pot lua o hotarare.
Vestile proaste insa nu s-au oprit aici. Prietena mea ajunsese in Germania. In zilele urmatoare mi-a spus ca s-au intalnit si ca lucrurile au mers ceva mai departe intre ei.
Deja nu mai intelegeam nimic. Cateodata aveam senzatia ca isi bate joc de mine, ca se vede prea tare ca sunt indragostita de el si se joaca cu mine.
De fiecare data cand vorbeam imi povestea cum decurg lucrurile intre el si prietena mea. Simteam in permanenta ca imi infige un cutit in suflet dar nu aveam curajul sa ii spun nimic. Din contra, il incurajam.
Am inceput sa glumesc, ii tot spuneam ca are un harem. Faceam haz de necaz, nu prea aveam alta varianta.
Ne-am petrecut vacanta fiecare in felul lui. Eu cu ai mei pe Valea Prahovei, el in Germania intre doua femei si plangand dupa a treia.
A fost relaxant la munte. Mi-ar fi placut sa fie el cu mine acolo. Timp de o saptamana nu am prea mai vorbit.
Dupa ce m-am intors in Bucuresti mi-a spus ca i-au confirmat angajarea si ca urma sa se intoarca in septembrie. Lucram in aceeasi companie...
Abia asteptam sa il reintalnesc, sa putem iesi impreuna, si poate cine stie, sa fim impreuna.
...
