De ce spunem "nu pot" cu justificari care dureaza 1/2 de ora, in loc sa raspundem pozitiv si sa rezolvam problema in 5 minute?
Intrebarea retorica a Angelei, pusa mai degraba sa ne puna pe ganduri, decat sa raspundem
Si sa ne analizam fiecare in parte comportamentul si reactia la
invitatii participative, orice forma ar avea acestea. Si totusi sa incerc si aici raspunsuri
Aici cred eu, este vorba de doua elemente care actioneaza asupra deciziei noastre de a zice nu si a ne justifica mai mult decat ne-ar lua sa rezolvam ceea ce ni se cere: factorul genetic si starea de moment, mai mult motivata decat reala.
Cand spun factor genetic ma gandesc la semintia noastra latina cu influenta puternica balcanica si mai ales turca. Nu suntem cel mai disciplinat popor, nu suntem nici cel mai ascultator, nici unul caruia ii place sa primeasca comenzi. Suntem destul de izolati in general ca actiune si asta se vede. Nu spunem hai vecine sa ma ajuti, pt ca apoi cand ai nevoie vin si eu. Evitam in general lucrul in comun, ceea ce ne face ineficienti si fara performanta. Din pacate n-am invatat nimic de la popoarele cu care ne-am intersectat sau am convietuit. Le stim in general pe toate si nu avem nevoie nici de sfaturi, nici de observatiile celor din jur. Ne consideram dotati din nastere, autodidacti, autocorectitivi.
Dar nu suntem nici lenesi. Nu ne-ar fi greu sa facem, suntem inteligenti si adaptabili, suntem de cele mai multe ori dispusi la efort sau ajutor, nu suntem nici niste oameni indiferenti la ce e in jur. Si totusi ceva in mintea noastra spune intai nu. Asa am vazut acasa, asa am vazut la scoala, asa am vazut in jur. Si asa facem si noi, respingerea fiind deja un reflex.
Ni se pare ca invitatia nu vine la timpul si momentul potrivit: chiar acum cand trebui sa plec?, tocmai acum cand nu am ce-mi trebuie la mine?, daca era maine nu era nici o problema
. In general oamenii cer ajutor sau impun o actiune intr-un anumit moment, au nevoie atunci de tine, nu maine nu poimaine
Stii in subconstient asta si atunci gasesti motivatia cea mai simpla, cea a momentului neporivit.
Apoi Nu stiu! sau Nu pot!. Am auzit asta de sute, poate de mii de ori de la angajati, la inceput cand eram tanar faceam alergie la raspunsurile astea. M-am obisnuit insa cu timpul si am inteles ca trebuie sa am un pic de rabdare, trebuie sa fiu un pic persuasiv, sa pun uneori intrebarea sau sa cer ceva
altfel. Si am reusit de cele mai multe ori. Trebuie insa un pic de dibacie si experienta
Nemtii sunt un exemplu in multe. Ii folosesc si eu aici. Reusita lor, eficienta lor proverbiala sunt date de o disciplina fantastica. Ar fi perfect sa o putem importa sau implementa in mintile noastre. Dar din pacate nu e posibil. Ne ramane doar educatia si exemplul pt ca doar aceste doua parghii le avem la dispozitie. Constrangerea si dictatura la orice nivel, nu le iau in calcul pentru ca le consider altceva
