Vazand ca ai disparut doua zile, mi-era teama, ca din lupta cu prietenul tau ardeleanu', ai ramas si tu cu ceva rani... nu doar el! Palinca stii probabil la fel de bine ca mine, este o bautura grozava, dar ticaloasa ca si votca. Eu am un amic, un maramuresean, cu care mai facem cate un atelier de palinca. In tinerete mai organizam si pe votca, dar acum am devenit mai traditionalisti si mai patrioti, preferam tuica. Intotdeauna se lasa cu sange si cand ma trezesc a doua zi, constat alte dimensiuni ale camerei, mobilierul si tot ce este agatat de pereti, inclinat usor intr-o parte. Incerc reglari, focalizari mai precise, dar renunt si promit ca renunt definitiv la ateliere. Bunicul meu a trait 92 ani, a fost un om istet, muncitor si foarte ordonat. In fiecare zi isi incepea ziua la ora 6.00 cu o masa calda, dar nu inainte de a bea o masura de tuica (la Sibiu, ii spune ca in Regat, tuica nu palinca, chiar daca este intoarsa). La mesele de amiaza si seara avea acelasi ritual cu toiul. Bunica cobora zilnic in pivnita si ii aducea o sticla de tuica. Era o masura pe care si-o adusese din America unde lucrase vreo douazeci de ani, si la care tinea foarte mult. Era de vreo treisfert de litru si considera ca este cantitatea zilnica potrivita. Dar niciodata nu l-am vazut nici macar ametit. Nu l-am vazut niciodata bolnav de ceva. N-a trecut nici o zi sa nu o munceasca de dimineata pana seara.
Eram prin clasa a VII-a si ca mai toti copiii care sunt in crestere si fac efort intelectual si fizic mare, treceam si eu printr-o faza de aceea de lipsa de putere de concentrare si de greutate in memorare. Si cu toate antrenamentele pe care le faceam, eram palid si parca deveneam tot mai fara vlaga. A venit vacanta de iarna, parintii mi-au pregatit carti, haine si valea la bunici. Bunicul de cand m-a vazut a inteles ca nu este ceva in regula cu mine, dar a gasit repede ce-mi lipsea si care este remediu. Il intreaba pe tata: "Mai Gica, tu ii dai copilului asta ceva sa bea?". Tata se uita la el uimit, crezand ca glumeste si raspunde ca fieste ca nu. "Aha" a zis bunicul si m-a luat de mana, ducandu-ma spre casa. A turnat ceva dintr-o damigeana, s-a intors cu cana si a zis "Hai nepoate, pana la fund!". Era o cana rosie de tabla, parca acum o vad, plina ochi cu un vin rosu cu miros tamaios. N-am asteptat alta invitatie si l-am baut ca pe apa. Bineinteles ca intr-un sfert de ora bautura si-a facut efectul si a trebuit sa urc la somn, dar seara eram vioi si gata sa mai beau o cana. Toata vacanta aceea ce iarna, am citit, m-am dat cu sania, si am baut vinul rosu al bunicilor.Cand au venit parintii dupa mine eram complet altul; rosu in obraji, cu o minte clara si limpede, cu chef de scoala...Vinul isi facuse efectul.
Am ramas si acum dupa atatia ani cu buchetul acela fructos in nari, era o combinatie intre tamaios negru si roze de Nova, care-i dadea vinului o aroma exceptionala. Nu stiu cati experti in cupajari, pot realiza asa ceva, dar stiu ca bunicilor le reusea grozav. De multe ori cand merg sa cumpar un vin sunt tentat sa aleg un roze, in speranta ca gustul este ca cel al bauturii bunicilor. Din pacate, o singura data, in Austria am gasit ceva apropiat.
Asa ca chestia asta cu bautul este o mare prostie sa spui ca face rau. Consumata cand trebuie, cat trebuie si mai ales cu cine trebuie, bautura are doar efecte pozitive.