Autor Subiect: Fericire in TaraFaraRadacini  (Citit de 3890 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13226
Fericire in TaraFaraRadacini
« : Sâmbătă, 12 Martie 2016, 22:35 »
Cele mai multe povesti incep cu “a fost odata”, asta insa pe care v-o spun acum incepe cu “n-o sa mai fie vreodata”….Nu sunt singurul care crede ca minunea nu o sa se mai repete, ci toti cei care s-au aflat cu mine acolo….

Eram departe, undeva la margine de Pamant, in TaraFaraRadacini. Nici acum nu stiu ce vant ma dusese intr-acolo, daca eram in cautare de vreun Rost, sau intr-o simpla Aventura. Pur si simplu intr-o dimineata ma trezisem pe un taram rupt de lume, ce levita scapat de atractia Pamantului.

Cum ma urcasem, cum ajunsesem un locuitor imponderabil, cine ma ajutase si ma invatase sa traiesc asa suspendat, nici asta nu stiu.
Era o mica lume ce plutea in deriva. O insula calatoare, cu sosele, blocuri, case, parcuri, scoli, magazine si restaurante. Unde viata avea un curs normal, la fel ca pe Pamant. Oamenii munceau, se distrau... Mergeau la servici, apoi la carciuma, iar seara se indreptau spre acasa. Luau cina si asteptau CerulcuLuna. Atunci la amurg Isi inlantuiau gandurile si visau colectiv. Noaptea era de fapt IncaOzi.

Nu-mi aduc aminte sa fi vazut copii si nimeni nu putea spune cum a luat-o bucata aia de pamant in sus si nici cum a ajuns fiecare pe ea....
Departe de RelelePamantului oamenii TariiFaraRadacini traiau un fel de Paradis. Acolo nu existau boli, nici invidie, nu se auzise de crime, nici de politica. Totul era in Armonie. Ceva, un Mecanism nevazut facea ca totul se functioneze fara sefi, fara politie, fara primar. Fiecare isi cunostea locul si ce are de facut.

Nu exista gunoi, resturile cadeau pe Pamant. Apele erau limpezi, nimic nu le tulbura. Padurile erau perfecte, copacii drepti si geometrici. Si totusi lipsea ceva: Muzica. Ah, da si Forile. De fapt lipsea Frumosul. Erau de toate dar Frumos nu gaseai nicaieri. Creatorul acelui taram nu se gandise la asta....Luati insa cu grjile ZilelorSiNoptilor oamenii n-au bagat de seama ca le lipseste Frumosul.

Pana intr-o zi, cand se iscase un pic de vant. La inceput o boare calda si mangaitoare, pala a tot crescut pana a devenit ditamai uraganul....Taramul nostru a inceput sa se unduiasca, semana cu covorul fermecat....Ne-am lasat lucrul si ne-am adapostit in case, in spatele usilor bine baricadate.

La fel cum a sosit si s-a pornit furtuna s-a si oprit. Parca nici n-ar fi fost. Strazile s-au umplut imediat de oameni care-si povesteau experienta....Si-au tot turuit pana spre seara, cand s-au retras la culcare. Au intrat in LumeaViselor si au continuat povestile pana dimineata. 

Cand au iesit din casa au ramas inmarmuriti. Totul era acoperit de flori. Crescusera peste tot. Pe acoperisuri, pe masini, pe sosele, pe bancile parcurilor. Era o nebunie de culori imprastiata in mii de pasteluri....De buna seama ca Pamantul isi trimisese semintele in TaraFaraRadacini si vapaia Lunii facu sa inmugureasca totul intr-o singura noapte....

Dar nu erau doar florile....Milioane de gaze invadasera taramul si acum isi bazaiau bucuria.... Un zumzet placut si melodios puse stapanire peste petecul de pamant....Oamenii innebuniti uitasera de munca, nimeni nu se indurase sa plece spre servici...Sorbeau cu nesat aromele imprastiate si isi incantau urechile cu ritmurile elitrelor....Pentru prima oara dadusera de Frumos. Si le era teama sa nu se termine....Incercau sa traiasca fiecare clipa din fericirea care se asternuse peste tarisoara lor....

Pana noaptea tarziu a stat lumea sa vada minunea. A vegheat la Frumos si a gustat din elixirul sau. Luna era deja sus de tot cand au hotarat sa mearga totusi la culcare....Si pentru prima oara fiecare si-a visat propriul vis, nu s-a mai legat de ceilalti. Deasupra caselor s-au ridicat in culori si forme de aurori boreale, visele lor....Proiectiile bucuriei aruncate pe cer...Era un joc nebun acolo. Era FericireaNoptii.

A venit Dimineata. Lumea a alergat afara sa se bucure din nou. Dar nu a mai gasit nimic. Totul era vestejit, erau doar petale imprastiate peste tot. Iar insectele zburasera catre alte zari....Dezolant....

Oamenii au inceput sa planga. O zi, apoi inca una si apoi inca una. Si asa a trecut o luna, intr-un continuu plans. Lumea a uitat sa munceasca, sa doarma, sa viseze. Carciumile erau goale. Fiecare se incuiase in casa. Dupa o luna oamenii au inceput sa iasa din nou pe strazi. Si au inceput sa se gandeasca la ce se poate face in TaraFaraRadacini, cum se poate readuce Fericirea.

A trecut inca o luna. Nu au gasit un raspuns, dar unuia i-a venit o idee. S-o caute pe Pamant. Si-a facut aripi de Icar si a plonjat....Toti s-au strans pe marginea taramului sa vada ce o sa se intample. Cum nu puteau zari pana jos si-au spus ca aripile au fost bune si l-au dus pana pe Pamant. Intr-o zi toata lumea era pregatita cu aripi sa sara. Roiuri de Nefericiti zburau spre Pamant, in plutiri care de care mai ciudate. Unii s-au dus ghiulea in jos, altii au ratacit zile in sir....

Eu am sarit printre ultimii. Am mai lucrat la aripi si nu am vrut sa grabesc lucrurile. Cand am considerat ca am terminat, cu aripile montate de spate m-am apropiat de margine, am aruncat o ultima privire spre Paradis si am sarit. Am zburat mai bine de o saptamana... Am trecut peste orase, peste lacuri, peste mari. Am traversat desertul, paduri, munti. Eram tare tare obosit dar mi-era insa teama sa cobor. Credeam ca atingerea Pamantului o sa-mi franga gatul. In sfarsit am vazut o poiana. Am tot roit am tot roit deasupra ei pana mi-am spus „gata, aici o sa cobor!” Am tras usor de aripi si am inceput sa vin tot mai jos si mai jos pana am simtit pamantul sub picioare. Am suflat usurat....am reusit!

Mi-am strans aripile si am pornit in lume....sa caut Frumosul si Fericirea. Ma gandeam ca e plin de asa ceva pe Pamant. Si de atunci, la fel ca toti cei care au reusit sa ajunga jos fara sa se zdrobeasca, tot caut. M-am oprit doar pentru putin sa va povestesc ca Exista asa ceva, am vazut in TaraFaraRadacini. Dar ca nu cred „sa mai fie vreodata”.....



Offline ANCA.G

  • Newbie
  • *
  • Mesaje postate: 38
Re: Fericire in TaraFaraRadacini
« Răspuns #1 : Duminică, 13 Martie 2016, 10:25 »
Ce poveste minunata!

Offline cartex

  • Full Member
  • ***
  • Mesaje postate: 152
  • Bine ai venit in grupul nostru!
Re: Fericire in TaraFaraRadacini
« Răspuns #2 : Luni, 14 Martie 2016, 07:58 »
Fascinanta imagine a cautarii noastre neobosite in lumea noastra imperfecta !!!
 Eterna noastra nemultumire si dorinta descoperirii a... "altceva"

Offline wonderland

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 4883
Re: Fericire in TaraFaraRadacini
« Răspuns #3 : Marți, 15 Martie 2016, 06:35 »
Gigi - e un text de sine statator sau sa ne pregatim de o aparitie editoriala?  :angel:

Foarte frumoasa aceasta poveste. Desi, nostalgia dupa o fericire presupusa a fi pierduta si imposibil de regasit, ne-ar putea descuraja.

Cum ramane cu Frumosul care exista in jurul nostru si se cere doar vazut, descoperit? Cum ramane cu Fericirea data de bucuria lucrurilor marunte, atentia concentrata asupra lucrurilor bune din viata noastra? Cum ramane cu aceasta  Capacitate,  insuficient exploatata de oameni, de a incerca sa fie cea mai buna varianta a lor? (stiu ca e un sablon, dar depinde de noi sa nu-l lasam sa fie doar atat)

Cum zice si cartex - tanjim mereu dupa... altceva si lasam ceva important sa se risipeasca. Acel ceva nu cumva e chiar Viata noastra, cu ceea ce este si avem?
Ingrijorarea nu alunga amaraciunea zilei de maine, dar rapeste bucuria zilei de azi. Zig Ziglar.

Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13226
Re: Fericire in TaraFaraRadacini
« Răspuns #4 : Marți, 15 Martie 2016, 10:16 »
De cele mai multe ori povestile nu au legatura intre ele si nu sunt episodice. Si sunt spuse pentru a incanta lumea, nu a o pune pe ganduri... :) FericireasiFrumosul? Trebuie cumva gasite sau ma rog, regasite!  Cautarea lor este una dintre motivatiile vietii....