Autor Subiect: Horoscop  (Citit de 204805 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

Mari_a

  • Vizitator
Re: Horoscop
« Răspuns #240 : Luni, 03 Octombrie 2011, 08:43 »
Ptiu! Să fiu a naibii! Punct ochit, punct lovit! De unde l-ai luat? Dacă mai continuaţi cu d-astea p-aici, în scurt timp o să ajung la uşă la mama omida!
(Să nu mă cerţi pentru off  :D, că ai văzut ce cuminte am fost: nu m-am lăsat antrenată în discuţia aia cu ce fel de anti age îţi trebe după 45 ca să întinereşti, că ar fi ieşit deranj mare! Vezi ce grijă am de tine, să nu te obosesc să dai cu mopul p-aici după mine?  ::)  )

silviu

  • Vizitator
Re: Horoscop
« Răspuns #241 : Luni, 03 Octombrie 2011, 16:19 »
cica am sanse sa incep o noua relatie ;D (sper ca e vorba de o femeie); trebe doar sa-mi doresc foarte mult acest lucru si sa ma las purtat de val. da' eu nu stiu sa inot :( te pomeni ca dau peste vreo gonflabila :-\

Mari_a

  • Vizitator
Re: Horoscop
« Răspuns #242 : Luni, 03 Octombrie 2011, 16:26 »
 ;D  ;D  ;D  Păi aşa scrie cam la toţi! Silviu, dacă va fi să fie, lasă-te pe mâna ei! Te va aduce/ţine pe linia de plutire! (Nu zic mai multe, că stric atmosfera de universitate de pe-aici  ;D )
Auzi? Eşti scorpion?  :o 

silviu

  • Vizitator
Re: Horoscop
« Răspuns #243 : Luni, 03 Octombrie 2011, 16:35 »

Offline almi_gabi

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 7620
Re: Horoscop
« Răspuns #244 : Luni, 03 Octombrie 2011, 18:42 »
ce v-ati face voi fara horoscop !!??
da'  ce mari   nu ti' place mama omida  ???  chiar de la ea iau  horcoscoapele
silviu ar fi cazul sa inveti  repede sa inoti  ;D

silviu

  • Vizitator
Re: Horoscop
« Răspuns #245 : Luni, 03 Octombrie 2011, 19:09 »
in ape tulburi?

Offline almi_gabi

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 7620
Re: Horoscop
« Răspuns #246 : Luni, 03 Octombrie 2011, 20:09 »
in ape tulburi?

daca insisti .... ;D
ca la zodiac zice de ale vieti valuri  8)

varsator38

  • Vizitator
Re: Horoscop
« Răspuns #247 : Luni, 03 Octombrie 2011, 20:57 »
se poate negocia cu mama Omida sa lase horoscopul acestei luni,valabil pt vreo 10ani,luna de luna,nu doar in octombrie!? ;){macar pt zodiile cu previziuni pozitive}

Saturnianul

  • Vizitator
Re: Horoscop
« Răspuns #248 : Marți, 04 Octombrie 2011, 04:03 »
Astrologie: Ascendentul zodiacal

Calculu ascendentului zodiacal


Bine, bine Gabitza. Acum pot sa-mi aflu ascendentul. Dar pe mine ma intereseaza sa-mi aflu... descendentul. Vreo metoda, ceva?  ;D

Mari_a

  • Vizitator
Re: Horoscop
« Răspuns #249 : Marți, 04 Octombrie 2011, 07:05 »
Măi, și asta trebuie să vă ĂŽnvețe femeile să faceți!?   ;)  ;D

Offline steliana

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 5133
Re: Horoscop
« Răspuns #250 : Marți, 04 Octombrie 2011, 09:00 »
dau luna octombrie pe un foc in semineu ...
daca mai vorbesc si umbrele ...
nihil sine deo

Offline almi_gabi

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 7620
Re: Horoscop
« Răspuns #251 : Duminică, 30 Octombrie 2011, 18:15 »
HOROSCOP săptămâna 30 octombrie - 5 noiembrie

BERBEC

Săptămâna care urmează este infinit mai uşor de suportat de către nativii din zodia Berbecului. Au trecut prin momente grele, foarte grele, neînchipuit de complicate, cel puţin ultimele două săptămâni s-au asociat cu un potenţial crescut de conflict, de riscuri care proveneau de la toate tipurile de relaţii parteneriale. Ceea ce se petrece fundamental în bine pentru aceşti nativi este intrarea celor două planete personale Mercur şi Venus începând cu ziua de 2 noiembrie în Săgetătorul

Pentru mulţi dintre cei născuţi în Berbec sunt foarte bine aspectate chiar călătoriile, scurte vacanţe sau drumuri la colegi, prieteni şi familie sau plecarea în vederea schimbării vieţii, o turnură decisivă pe care o pot da destinului lor. În următoarele săptămâni se va creea şi o premiză profund surprinzătoare, nouă, bună, o poartă care se deschide pentru aceste persoane, mai ales dacă sunt tinere, care pot să îşi ia soarta în mâini şi să renunţe la tot ceea ce nu a reprezentat pentru ei până acum, cu tot efortul, cu toată rezistenţa niciun fel de element de progres, nu le-a adus nicio satisfacţie, ba, mai mult, le-a cufundat într-un noian de probleme.

Le mai poate veni un noroc sub forma unui cuvânt bun, a unei atitudini înţelegătoare, a unei concesii sau a unei intervenţii pe care acum este greu să o identificăm, să o nominalizăm şi să o construim ca o secvenţă de viaţă. Este o chestiune care ţine de sensul vieţii lor, de destin, şi care ocupă un loc important în economia vieţii lor de fiecare zi sau în ansamblu. Multe veşti noi şi surprinzătoare care se pot produce pe 2 şi 3 noiembrie, apoi situaţii favorabile plăcute care se nasc din certitudine sau doar din speranţă ori din intuirea unei schimbări de statut personal. Soarele continuă să traverseze Casa a VIII-a legată de accidente, dar legată de foarte multe alte elemente care ţin de fondul sufletesc încărcat, mai ales în relaţia cu banii.

Necazuri de la bani, îngrijorare, stres şi nemulţumire. Gânduri şi proiecte nemărturisite se pot construi în ziua de 5 noiembrie, dar este bine să nu le ia foarte în serios şi cu atât mai puţin să le pună în aplicare. Indiferent ce le trece prin minte cu privire la bani într-un registru personal este prost inspirat şi este născut din nemulţumire, din revoltă, din frustrare sau din umilinţă. Uitaţi, aşadar, ceea ce vă propuneţi să faceţi începând cu seara zilei de 4 noiembrie până în dimineaţa zilei de 6 noiembrie. 

Cu unii dintre aceştia nativii din Berbec se ceartă, pe alţii îi ignoră, dar axa acestor două Case, care privesc relaţiile personale şi relaţiile de ansamblu, cele sociale sau cele care provind din obligaţii morale şi profesionale, este în continuare fierbinte şi conflictuală, ea este pe punctul să atingă maximul, vârful unor decizii sau unor încercări care nu le fac plăcere. Dar această etapă va fi epuizată, vor mai avea de suportat şi săptămâna viitoare, apoi Marte va intra în zodia Fecioarei şi nu se va mai întâlni cu Neptun, nu pot să spun niciodată că ar însemna să comit o eroare astrologică, dar pot să spun niciodată pentru cei care trăim, oricât de tineri am fi, pentru că Neptun va intra în martie 2012 în zodia Peştilor şi se va întoarce peste o sută şi şaizeci, şaptezeci, optzeci de ani, aşa încât nu mai apucăm noi o astfel de ipostază.

Aş vrea să vă mai atrag atenţia asupra planetei Uranus, despre care dumneavoastră ştiţi că se află în Berbec, deocamdată este la un grad în semnul Berbecului, în mişcare retrogradă, va atinge la un moment dat şi gradul zero, va reveni în mişcare directă târziu la sfârşitul acestui an. De ce spun toate acestea? Pentru că trebuie să vă luaţi nişte măsuri de siguranţă. La un moment dat nişte lucruri or să înceapă să se rezolve şi le veţi considera etapă depăşită. Va intra în 2012 din nou în mişcare retrogradă şi încă una foarte lungă, atât de lungă încât va reveni la gradul aproape la care se află acum şi în 2013, ceea ce înseamnă că aproximativ un an şi patru-cinci luni de acum încolo vă mişcaţi pe un segment foarte restrâns de două-trei grade.

TAUR
Pentru cei care s-au născut în zodia Taurului se poate spune că începând cu ziua de 2 noiembrie multe lucruri se schimbă în bine. Cele două planete personale părăsesc Casa a VII-a care le-a dat destul de mult de furcă, fie sub aspectul trăirii unor sentimente de revoltă, gelozie, invidie, nemulţumire, stres, fie chiar sub semnul unor confruntări verbale sau conflicte ce puteau să degenereze.

Pot primi recompense sau relaţii favorabile care vin din ideea că cineva, omul sau instituţia, este dator unui Taur pentru efortul pe care l-a făcut, pentru abnegaţie, pentru sacrificiu, pentru competenţă, pentru intervenţia într-o chestiune dificilă care a condus la salvarea a ceva, a unui contract, a unei ipostaze de lucru, a unei imagini publice şi aşa mai departe.

Mai există şi o altă conotaţie astrologică, şi anume protecţie faţă de toate riscurile şi pericolele care se pot ivi la un drum, mai ales dacă este vorba de un drum undeva în afara ţării, în străinătate. Săptămâna este infinit mai uşor de trăit şi de suportat, ea nu mai aduce aceleaşi accente dure, drastice, nici măcar pe Casa sănătăţii, iar în zilele de 4, 5 şi ulterior 6 noiembrie se poate vorbi de sentimente bune, de împărtăşirea unor idei, gusturi sau plăceri alături de una sau mai multe persoane cu care se află în relaţii de armonie, de comuniune sufletească, de prietenie sau este vorba doar de relaţii sociale, aflându-se în preajma unor persoane pe care le admiră sau de care sunt legate prin tot felul de fire sociale, mai puţin instituţionalizate, cum ar fi prietenia însăşi, dar mai există şi ipoteza unor structuri care s-au constituit pe baza unor interese comune, abilităţi sAu preocupări cotidiene, un hobby, un sport, o activitate socială, şi atunci intră în joc grupuri, comitete de iniţiativă sau de acţiune, tot felul de fundaţii şi de structuri create special pentru a regrupa nişte oameni care au în comun un ideal, un scop, un proiect, o colaborare sau o iniţiativa.

GEMENI
Pentru unii dintre cei care s-au născut în zodia Gemenilor se accentuează latura juridică, procesuală şi conflictuală.

Nu este foarte gravă, dar este, e o realitate, ea se manifestă concret prin schimburi de idei, impresii sau printr-un demers care presupune o acţiune în instanţă, o reclamaţie, o pretenţie, o petiţie, o intervenţie, o decizie, o anulare, un gest care nu ţine neapărat de un proces cu foarte mulţi martori şi cu foarte mulţi avocaţi, ci mai mult este vorba de intrarea în normalitate, reglementarea unor aspecte minore de viaţă.

Gemenilor într-o lumină nu tocmai plăcută. Rămân ca o prioritate pentru aceşti nativi problemele de sănătate şi mai ales problemele endocrine, sunt vizate în principal femeile, toate aspectele pe care le poate lua la nivelul organismului o infecţie.
Ea poate să fie modestă, insignifiantă, dar să degenereze într-un fenomen trupesc mult mai greu de înţeles de către medic şi mult mai greu de controlat cu medicamente sau chiar cu alte iniţiative medicale, terapii şi îngrijiri corporale care nu mai fac faţă. De aceea este bine să acorde o atenţie specială tuturor semnelor mici, modeste, discrete pe care organismul îl dă în aşa fel încât să nu lase ca lucrurile să evolueze şi să scape de sub control.

Săptămâna este un pic mai bună pentru că le-a dat unora posibilitatea să se liniştească la locul de muncă, să scape de conflict sau vor scăpa după 2 noiembrie, se ameliorează relaţiile de serviciu, conflictele şi rivalităţile mai ales cu colegii şi toate nemulţumirile iscate dintr-un raport de forţă inegal cu şefii, superiorii, conducătorii, patronii şi toţi cei care decid, verifică şi controlează.

E bine să preţuiască acest fel de încredere şi solidaritate umană pentru că este mai mult dorinţa de a se aplan un conflict, este dorinţa de a-l încuraja, un strop de neregulă tot există. Practic, cineva le oferă mai mult decât merită sau mai mult decât ar fi justificată în acel context. Poate că oamenii nu şi-au cerut scuze, poate că nu au reuşit să remedieze un prejudiciu sau o deficienţă în stilul de muncă. Acea persoană trece cu vederea, uită, iartă, înţelege şi îi dă o a doua şansă.

RAC
Pentru cei care s-au născut în zodia Racului începe să se contureze după 2 noiembrie un excelent moment legat de sănătate, stare fizică sau toate tipurile de vindecare.
Unele sunt asociate cu elementul speranţă, altele sunt asociate cu elementul manifestare concretă a unei îmbunătăţiri. Dacă este vorba de o operaţie, o recuperare rapidă, dacă este vorba de un tratament, atunci el este foarte bine gândit, foarte bine condus şi organismul rezonează pe toate planurile la acest nivel, şi fiziologia şi partea psihică, totul funcţionează de aşa natură încât recuperarea este rapidă, aş spune chiar uriaşă în unele situaţii, pentru oameni care sunt foarte bolnavi, care au trecut prin operaţii grele, pentru oameni care au trecut sau mai trec încă prin momente de depresie, componenta jubilaţiei interioară, optimism, încredere sau renaştere este o realitate, nu e o păcăleală, nu e o himeră şi nu e un sfat dintre acelea la care să dai din umeri şi să spui „bine, vorbeşte tu că eu le ştiu pe ale mele”.

În funcţie de viaţa şi faptele lui va primi un bonus important. Situaţia este la fel de bună şi pentru cei care îşi pot găsi un loc de muncă după săptămâni şi luni de şomaj, depauză şi de absenţă a unui venit care decurge din acest tip de activitate. Sunt foarte bine asezonate astral toate dialogurile legate de muncă, fie că este vorba de negocierea unui salariu, fie că este vorba de o ofertă care măguleşte şi încântă, pentru că vine pe plan profesional să răspundă unei aşteptări, unei dorinţe, în sfârşit îşi văd visul cu ochii, fac şi ei ceea ce şi-au dorit de nu ştiu cât timp.

Este bine ca cei născuţi în semnul Racului să preia iniţiativa, să deschidă discuţia, să aducă explicaţiile necesare în strictul necesar, să nu vorbească mai mult decât este nevoie şi, mai ales, să recurgă la diplomaţie, la bună creştere, la delicateţe, la înţelepciune şi la mărinimie.

Ar mai fi încă o ipostază benefică a săptămânii viitoare, dar şi a celor care vor urma, pentru aceşti nativi, dacă locuiesc la ţară sau dacă desfăşoară activităţi menite să le aducă bani din creşterea animalelor de casă, a vitelor şi aşa mai departe. Unii se gândesc să investească o sumă mare de bani ca să cumpere păsări, vaci, viţei, oi şi aşa mai departe. Este o idee bună, seînţelege că nu trebuie să se ducă orbeşte să cumpere prima vacă care le iese în cale la un târg.

LEU
Pentru nativii din semnul Leului perioada care va urma după 2 noiembrie ar trebui să fie bună. Ea vine cu noi relaţii parteneriale, cu poveşti de dragoste, cu reînodarea unor poveşti mai vechi, cu reluarea dialogului, a corespondenţei sau a întâlnirilor de scurtă durată cu o serie de persoane care le făceau bien acestor nativi, se simţeau bine în preajma lor, se simţeau mai liniştiţi, mai protejaţi, le aduceau satisfacţie culturală sau morală, fie prin dialoguri, fie prin tipul de activităţi de distracţie, relaxare la care se dedau împreună.

Mai întâi prin mişcarea retrogradă a marelui benefic, apoi prin intervenţia planetelor din semnul Scorpionului, care au înrăutăţit lucrurile, le-au dat peste cap sau au creat nişte relaţii interumane de o versatilitate şi poate chiar de o motivaţie ascunsă, negativă, pe care mai bine că nu o cunosc acum.

Eu, totuşi, o rostesc ca să înţeleagă că nu există o chestiune de conjunctură şi să-şi facă reproşuri că nu sunt ei eficienţi şi că nu fac ce trebuie. După părerea mea chiar nici nu trebuie să facă nimic în această perioadă, este bine să stea cuminţi, să se odihnească, să se bucure de alte ipostaze pe care viaţa le oferă, pentru că nu vor face decât să încerce să forţeze mâna sorţii, ceea ce este lucrul cel mai greşit, creează culoare false de acţiune sau false oportunităţi şi se îndepărtează în felul acesta rău de tot şi îşi complică viaţa pentru că iau deciziile care nu sunt necesare cu vârsta lor, profesia lor şi destinul lor. Nu le permite o înţelegere a lucrurilor şi din disperare spun da la orice ofertă.

Prin urmare, răbdare, înţelepciune şi speranţă. Nu sunt cuvinte goale, este o atitudine sănătoasă în faţa acestui moment greu pe care îl traversează unii dintre nativi. Pe de altă parte mai există şi alte persoane care sunt destul de dezamăgite, depinde de ce şi-au propus în viaţă. Dacă au vrut să plece din ţară şi nu le-a ieşit, atunci acesta este motivul. Dacă au plecat atunci sunt dezamăgiţi acolo departe. Şi-au făcut speranţe, castele de nisip care s-au risipit.

FECIOARĂ
Pentru cei născuţi în semnul Fecioarei se anunţă nişte perspective încântătoare cu privire la beneficii funciare, proprietăţi sau bani rezultaţi din exploatarea unor case, terenuri, utilaje, instalaţii.
Sunt foarte bine aspectate toate contractele, toate înţelegerile, toate parteneriatele şi, în general, toate actele şi gesturile cu o componentă juridică, oficială, care se încadrează în nişte parametri. Ies din discuţie înţelegerile bazate pe vorbe goale, pe promisiuni desarte sau pe lucruri care nu sunt trecute pe hârtie.

Săptămâna este relativ marcată de nişte surprize pe segmentul muncă sau de acolo de unde îşi iau banii pot să apară veşti aducătoare de senzaţii tari, trăiesc emoţii puternice, ah şi oh, când aud şi văd câte ceva care se petrece la locul de muncă. Dintr-o altă perspectivă însă ar trebui să fie mai atenţi cei care au o anume vârstă şi o stare fizică precară sau organismul este marcat deja de o suferinţă pe axa cardiovasculară.

Toate acestea pot să aibă un ecou asupra funcţionării inimii, care începe să dea semne de stres prin tot felul de mici sau mari disfuncţii: aritmii, tahicardii, tulburări de ritm cardiac de toate felurile, în aşa fel încât ei să fie obligaţi să ia medicamente pentru prima dată sau să ia o medicaţie suplimentată ori să schimbe medicament după medicament pentru că niciunul nu-şi face efectul.

De aceea, lucrul cel mai prost este să insistaţi pentru că nu sunteţi totuşi teren de încercare şi nici mediu de laborator ca să se verifice pe dumneavoastră toate rafturile din farmacie. Într-o astfel de situaţie, dacă vă daţi seama că organismul nu mai primeşte nimic şi nu mai reacţionează la niciun medicament, cel mai bine este să vă opriţi. Pauza, odihna, un concediu, medical sau de odihnă, sau fără plată, cum o fi, numai să permiteţi organismului dumneavoastră să se relaxeze.

Este elementul fundamental şi necesar fără de care niciun medicament nu-şi va face efectul. Acest context astral îi priveşte în mod special pe toţi cei care au trecut de 40 de ani, chiar dacă sunt tineri, chiar dacă se mai cred tineri, chiar dacă se dau tineri, să ştiţi inima are totuşi vârsta ei, una biologică.

Pe acest fond de suprasolicitare este posibil ca, uneori, fiind tracasaţi, să spuneţi lucrurilor pe nume într-un fel mai brutal, poate usturător, cinic, cu o ironie muşcătoare care nu este prizată de cei din preajmă, ba şi a celora le sare ţandăra şi încep să vă spună şi ei verde în faţă ce cred despre situaţie sau despre dumneavoastră. Se pune în felul acesta de o ceartă zdravănă. Ce rost are ca după aceea să faceţi penitenţe, să vă cereţi iertare, să regretaţi, să daţi organismului dumneavoastră încă un motiv de stres. Abţineţi-vă ori de câte ori sunteţi provocat de evenimente sau sunteţi provocat de felul în care se poartă cineva din anturaj.

BALANŢĂ
Pentru cei care s-au născut în semnul Balanţei se anunţă o perioadă foarte bună care ţine de comunicare cu străinătatea, care ţine de călătorii, de drumuri scurte, de veşti de la cei de departe, de relaţii de colaborare şi parteneriat, de comunicare intensă sau de implicare într-o serie de aspecte de viaţă care nu e obligatoriu să fie cele de muncă sau cele comerciale.


Din fericire, de acum încolo pentru nişte săptămâni, nu pentru foarte multe săptămâni, deci nu mai mult de două maximum trei săptămâni, se poate vorbi despre succes la tot ceea ce ţine de un proces de învăţare sau un proces pedagogic sau de momentul final al unei etape ce a presupus şcoală, învăţare, exerciţiu, repetiţie, supraveghere de către un profesor, un maestru sau un corp didactic.

Sunt bine aspectate toate formele de manifestare orală, verbală, vocală, dacă este vorba de cântăreţi, actori, dacă este vorba de persoane care susţin conferinţe, dizertaţii sau prezentări într-un contextul public a unor rezultate ce ţin de mecanismul personal de gândire, de evoluţie sau este vorba de un proiect, cercetare, lucrare de artă, în care ei sunt parte dintr-un întreg. Probabil că este o finanţare străină sau un partener străin.

Sunt persoane care fac schi, care fac alpinism, care fac ciclism, motociclism, sporturi bărbăteşti, dure, care au ca o condiţie sine qua non curajul mai mult decât pregătirea fizică, adică mai mult pregătirea psihică, mai mult construirea unei atitudini faţă de risc, pericol, miză, întrecere. Rămân preocupările financiare cele vechi care nu îşi modifică statutul, poate nişte mici probleme care se rezolvă îi mai degrevează de gândurile negre care i-au transformat însă nişte fiinţe care se gândeau numai la bani, taxe, datorii şi rate.

A doua parte a zilei de 4 noiembrie, întreaga zi de 5 şi ulterior de 6 noiembrie se leagă de o atmosferă mai destinsă, uşor încărcată de nostalgie şi de sentimentalism.

SCORPION
Scorpionii pierd doi aliaţi de nădejde, planeta Venus şi Mercur, începând cu ziua de 2 noiembrie. Până atunci, însă, au susţinere din partea acestor două planete personale şi le merge ca şi până acum bine, binişor sau foarte bine. După 2 noiembrie, cele două planete care intră în Săgetător nu le aduc elemente în plus de îngrijorare sau de nemulţumire.
Dimpotrivă, le aduc elemente în plus de jubilaţie. Pot să câştige bani, pot să dea lovitura într-o speculaţie, pot să aranjeze de aşa manieră lucrurile încât să obţină mai mulţi bani de la locul de muncă, să obţină o a doua angajare contractuală sau nu, un câştig bănesc care vine din desfăşurarea unei activităţi, una profesională şi alta cu o conotaţie individuală, particulară, un hobby, un talent artistic, o însuşire din care prin practicarea ei sau prin implicarea ei rezultă bani.

Ambiţia este uriaşă. De săptămâna viitoare, când Marte va părăsi semnul Leului şi va intra în zodia Fecioarei, vor începe să fie mai temperaţi şi să se gândească la strategii, parteneriate şi colaborări. Ce le mai poate aduce săptămâna cuprinsă între 30 octombrie şi 5 noiembrie? Iată. În a doua parte a zilei de 4 noiembrie şi apoi întreaga zi de 5 foarte multă forfotă afectivă.

Sunt încântaţi de tot felul de secvenţe de viaţă care presupun artă, muzică, film, poate să fie vorba şi de o trăsătură personală, unii să dea frâu liber unui talent înnăscut, alţii să se mobilizeze şi să realizeze nişte lucruri unde nu este lipsită de importanţă componenta estetică, dar cred că lucrul cel mai important este satisfacţia sufletească, emotivitatea, tremollo interior, capacitatea de a rezona afectiv cu o serie de persoane pe care le iubesc, le îndrăgesc, le respectă, le preţuiesc.

Se leagă de un autor, îndrăgesc un scriitor sau un cântăreţ, încep să se apropie cu foarte mult interes, cu pasiune de un domeniu, să spunem, literatură, matematică, muzică, al unui model uman pe care îl respectă, pe care şi-l constituie, şi-l ipostaziază ca un fel de idol, vor să fie ca acela, să ajungă la nivelul lui, învaţă de experienţa lui. Această casă a speculaţiilor este mai importantă prin speculaţiile sentimentale. Mare mobilitate afectivă, mare mobilitate emotivă şi senzorialitate la cote maxime. Este un moment bun pentru cei care s-au certat, s-au supărat, şi-au spus cuvinte greel să se împace.

Sunt în stare de gesturi de tandreţe, de gesturi de o mare subtilitate şi profunzime, de o mare delicateţe sufletească, intuitive, încât îi fac pe cei care beneficiază de prea plinul inimii lor să iubească o dată în plus, să-i admire, să-i respecte, să se lege de ei afectiv atât de puternic, încât la un moment dat nu cumva să regrete pentru că nu mai pot să scape de aceeia.

Se creează premizele unor sentimente de dragoste atât de motivate, de intense, de complexe, încât uneori, sper să nu se ajungă acolo, ele să devină o povară.

Ei sunt strălucitori, încântători, fascinanţi, ei reuşesc să capteze atenţia şi interesul celor din jur, reuşesc să inspire nişte sentimente de dorinţă trupească, de apartenenţă la mediu, la grup, la idei, încât toată lumea vrea să fie în preajma lor, îi cultivă, îi adulează şi le oferă motive de satisfacţie.

SĂGETĂTOR

Deşi Soarele nu a intrat încă în zodia Săgetătorilor, totuşi, pentru aceşti nativi a început, cum zice românul, să le vină apa la moară. Începând cu ziua de 2 noiembrie două planete personale, Mercur şi Venus, intră în sectorul lor natal şi luminează existenţa acestora.
Au idei bune, idei corecte, gânduri nobile, sentimente generoase, iniţiative inspirate. Întreaga lor atitudine este corectă, conformă cu toate criteriile de conduită, cu normele morale, cu principiile juridice sau cu legislaţia în vigoare. Tot ce fac este normal, firesc, adecvat în beneficiul lor şi eventual al celorlalţi, nu agresează pe nimeni, nimic din ceea ce îşi doresc sau întreprind, ba, dimpotrivă, pot să pună un strop de ordine şi în vieţile altora, măcar prin recul sau prin ecou, ori prin consecinţele concrete.


Fie se simt bine în casa lor, senzaţia aceea că nicăieri nu e mai bine decât acasă, vine din familiaritatea cu obiectele, cu gospodăria, dar şi senzaţia de protecţie a unui spaţiu care este gândit şi ordonat după voinţa lor.
Dacă acest spaţiu nu este ordonat după voinţa, gustul sau necesităţile lor, însă zilele de 4, 5 şi 6 noiembrie vor avea iniţiative în această direcţie, să schimbe destinaţia încăperilor, să schimbe dispoziţia mobilierului sau a obiectelor de utilitate gospodărească, să facă curăţenie, să cumpere lucruri noi, să aducă în casă obiecte de artă, să facă curăţenie, să schimbe ceva din aerul încăperii ori să schimbe casa cu totul dacă, mai ales, sunt chiriaşi.

Spunând cuiva „vai ce bluză frumoasă, vai ce croială deosebită, vai ce perdele nemaipomenite ai pus, vai ce sufragerie cu totul deosebită ai reuşit să cumperi sau să amenajezi” ei, implicit, vor primi această observaţie ca un compliment cu privire la gustul lor, la educaţia lor, la criteriile lor artistice sau de valoare şi la toată conduita lor care i-a adus în situaţia să se poarte exemplar şi, implicit, admirabil, ceea ce este o realitate, nu este nimic subiectiv în toate aceste elemente particulare cotidiene ale existenţei lor. Aceşti nativi se apropie şi de nişte etape mai importante pentru existenţa lor, de aceea ar trebui să fie pregătiţi pentru veşti, dialoguri, oferte, propuneri şi conjuncturi favorabile, pe care trebuie să le accepte, să le speculeze, în care trebuie să se integreze organic ca şi cum ar fi propriul lor scop, propriul lor destin, chiar dacă la acea dată aproape nu au habar de ceea ce se va întâmpla şi de felul în care vor evolua lucrurile.

CAPRICORN
Capricornilor li se pregăteşte ceva. Discret, tăcut, în taină, mai puţin intuit, văzut, dar simţit ca o adiere.
Se întâmplă ceva agreabil în sufletul lor sau cu trupul lor. Parcă sunt mai însă formă, parcă sunt mai liniştiţi, poate că a dispărut un element de stres, poate că nu mai sunt atât de înneguraţi, nu mai au insomnii şi nu mai sunt încordaţi, o relaxare, o destindere, o disponibilitate către divertismetn, către distracţie, către respiro, către activităţile de..., îi transformă pe aceşti nativi în nişte fiinţe plăcute şi pentru cei din jur. Îşi propun ori chiar fac micile gesturi necesare pentru a pune în aplicare un plan mai vechi, să plece peste nişte săptămâni într-o călătorie, să îşi ia nişte zile de vacanţă pentru a beneficia de potenţialul acesta care acum se manifestă discret. Se simt bine şi au chef de drum, de sport, de vacanţă, de veselie, de distracţie, de petrecere. Nu o să înceapă acum să facă nişte chefuri cu lăutari şi să chiuie până la ziuă.

Componenta materială, mai ales bănească, este una primordială. Îşi propun să nu mai cheltuiască atâţia bani cu copiii, îşi propun să fie mai sobri şi mai fermi, mai puţin indulgenţi în faţa capriciilor. Poate că au trecut prin momente grele săptămânile trecute, poate au avut clar în faţa lor consecinţele nefaste a unei toleranţe nepermise din punct de vedere pedagogic. Poate că şi-au dat seama că ceea ce au cultivat sau au lăsat de la sine din indiferenţă sau din necunoaştere psihologică a dat roade nefaste, a creat premizele unei divergenţe în familie şi a unei atitudini încărcate de răsfăţ, de dispreţ şi de lipsă de responsabilitate.

Chiar dacă acum au inima strânsă, chiar dacă undeva au senzaţia că exagerează, totuşi ei îşi vor înfrânge nişte sentimente pe care până acum le-au cam lăsat să zburde în voia lor, creând, cum spuneam, premizele unei descătuşări de personalitate care acum nu le mai place. Când îşi văd copiii cum gândesc, cum se poartă, cum vorbesc, ce atitudine au faţă de şcoală, note, responsabilitate faţă de familie, încep să nu le mai placă nu numai ceea ce fac copiii, ci ceea ce au făcut ei, un soi de dezinteres sau de detaşare de indiferenţă faţă de un proces pedagogic pe care nu l-au stăpânit pe deplin. Şi aici, cum spuneam, lucrurile vor intra încetul cu încetul în notorietate.

VĂRSĂTOR
Pentru cei care s-au născut în zodia Vărsătorului zilele de 2, 3 şi prima parte a zilei de 4 noiembrie reprezintă un moment pe care trebuie să-l cunoască şi pe care trebuie să-l trăiască cu multă prudenţă. Sunt posibile conflicte şi izbucniri cu miză publică, sunt posibile provocări care pleacă de la statutul public, de la imagine, de la funcţie sau de la deciziile pe care le iau într-un for public, într-un spaţiu de muncă sau într-o activitate care poate să fie de colaborare sau nu.
Există şi dimensiunea bună care provine de la... planetelor personale din Scorpion, ceea ce le uşurează mult de tot postura publică şi atitudinea faţă de viaţa socială. Se îmbunătăţesc relaţiile cu prietenii şi de acum încolo, până pe 17 noiembrie, sunt posibile tot felul de întâlniri, multe, mărunte care aduc plăcere. Sunt chemaţi să se implice în tot felul de activităţi, să vină, să ia parte, să colaboreze, să contribuie, nu este vorba de muncă, nici pe departe de salarizare, nişte activităţi cu un grad mare de onestitate, de corectitudine, dar şi de gratuitate.

Opere de binefacere, gesturi filantropice, acţiuni caritabile, manifestări care au la bază sentimentul de solidaritate, dorinţa de într-ajutorare, spiritul de sacrificiu, generozitatea şi, mai ales, marea lor capacitate de a dărui, de a se dărui pe ei, de a se dărui prin intermediul unor activităţi, acţiuni, iniţiative, de a contribui cu idei şi soluţii dintre cele mai remarcabile ori, chiar se merge până la generozitatea bănească.

De dumneavoastră depinde sau de capacitatea dumneavoastră de a trăi în salturi, când să aveţi foarte mulţi bani, când să nu mai aveţi deloc. Poate că un pic de circumspecţie, un pic de moderaţie sau de cenzură, măcar la capitolul disponibilitate financiară. Nu vă despărţiţi chiar de toţi banii pe care îi aveţi oricât de generos ar fi proiectul, care vine spre dumneavoastră sau solicitarea şi miza de imagine publică şi beneficiu pe care îl veţi avea.

O fi el beneficiu mare, dar şi banii sunt buni şi este bine să nu periclitaţi fie bugetul familiei, fie chiar echilibrul dumneavoastră de fiecare zi pentru nişte săptămâni de acum încolo. Rămân în zilele de 2, 3 şi 4 noiembrie premizele unor discuţii în contradictoriu cu soţul sau soţia, schinburi de replici dintre cele mai usturătoare, dar şi mai costisitoare cu duşmanii, rivali, persoane ostile în mod făţiş declarat care nu sunt de partea dumneavoastră.

Sunt cam riscante şi este bine să se amâne, dacă se poate, dacă nu să fie privite cu foarte multe filtre toate relaţiile care conduc spre amplificarea şi dezvoltarea unui conflict, spre tranşarea unei situaţii care este vulnerabilă şi vă poate împinge, dacă nu se rezolvă, direct în braţele justiţiei. Nu forţaţi lucrurile, nu spuneţi lucrurilor pe nume şi nu chemaţi la o discuţie, la o negociere sau la o explicaţie oamenii pe care îi ştiţi, prost crescuţi, năvalnici şi furtunoşi, care se enervează repede şi care nu mai ţin cont de nimeni şi nimic.

PEŞTI
Pentru cei care s-au născut în zodia Peştilor a doua parte a zilei de 4 noiembrie, întreaga zi de 5 şi, ulterior, de 6 noiembrie reprezintă un răstimp care ar trebui să fie în mod normal foarte fericit pentru ei.
Luna tranzitează zodia Peştilor şi le aduce acestora calm interior, binefacere care vine din afară sau un soi de binecuvântare de la familie, de la preot, care poate să le vină din astral, protecţie şi intrare în normalitate prin intuiţie, prin corespondenţă spirituală, prin dedicare mentală.

În aceste momente Peştii pot să fie mult mai calmi, mai înţelepţi, mai permisivi la sugestii, observaţii şi influxuri care vin din afară. În ziua de 5 noiembrie, în preajma orelor 14, 15, deci la amiază, este momentul cel mai bun pentru desfăşurarea unor activităţi care ţin de suflet, de spirit, deminte, de emoţie, de lirism, de convingere religioasă, de trăire interioară, superioară, de cufundare în meditaţie, de dialogul profitabil cu un preot şi, de ce nu, de spovedanie sau pentru recursul la o serie de tehnici şi practici care ţin de relaxare, aşa cum se recomandă însă cărţile şi tratatele de psihiatrie, care să permită trupului şi spiritului să se liniştească, să-şi ridice nivelul de vibraţie, să ajungă, spuneam, la o stare de echilibru interior care să valoreze cât o vindecare. Se pot vindeca singuri, dacă ştiu să se conducă, să iasă din contextul conflictelor, să nu intre în tot felul de situaţii convulsive, să-i lase pe proşti în pace şi să se apropie de deştepţi. Sunt parteneri de dialog minunaţi, snt fiinţe care îi pot ajuta, le dau echilibru şi funcţionează ca un fel de element de stabilitate, pământul de sub picioare.

Pentru unii se poate pune problema unei relaţii bune cu străinătatea sau pe o filieră ce are undeva o renonanţă, o legătură cu acel dincolo de ţara în care trăieşte un nativ. Este bine să aibă iniţiativă şi să răspundă prompt la toate aceste oferte până pe 24 noiembrie. După aceea contextul astral se schimbă. Se va întâmpla ceva de tipul decalajului, s-ar putea să nu mai poată să ia contact telefonic, să nu se întâlnească, să rateze întâlnirile, să se întâlnească şi să se întâmple tot felul de evenimente care să împiedice conversaţia în sine, schimbul de idei sau receptarea unor sugestii, afirmaţii şi interogaţii, să nu primească răspuns, să vorbească de unul singur.

Pentru unele persoane mai poate persista stresul la locul de muncă, nemulţumirea faţă de nişte condiţii prezente sau faţă de felul în care este condusă o activitate, o afacere în care ei sunt implicaţi şi în care nu sunt consultaţi, se acţionează peste capul lor, se decide ca şi cum ei nu ar conta în economia acestei activităţi. Sunt depăşiţi de evenimente şi de situaţie şi încearcă să facă faţă unor situaţii care ţin de o onjunctură mult peste voinţa şi putinţa lor de a interveni. Conjuncturi de natură economică, politică sau chiar naţională.

Nu va dura mult până când se va intra în normalitate, se va reglementa sau se va pune punct acestui tip de răscolire mai ales profesională şi socială.


silviu

  • Vizitator
Re: Horoscop
« Răspuns #252 : Luni, 07 Noiembrie 2011, 10:18 »

Offline almi_gabi

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 7620
Re: Horoscop
« Răspuns #253 : Luni, 07 Noiembrie 2011, 10:52 »
Mulţi dintre ei mănâncă carne cu pasiune şi, cu toate că nu le face bine deloc, făcându-i şi mai agitaţi decât sunt de obicei, adoră cafeaua.

mai silviu, asta e chiar belea - pana si aici scrie  ;D  ;D  ;D


silviu

  • Vizitator
Re: Horoscop
« Răspuns #254 : Luni, 07 Noiembrie 2011, 13:31 »
consumi carne cu pasiune?