Declaratie de iubire!

[Ayouni]

randurile care urmeaza mi se par o superba declaratie de dragoste... nu le-am luat cu ctrl+c ctrl+v, dar le-am tradus, adica am pus totusi un pic neuronul la treaba.

SCRISOAREA KETHERINEI CATRE ALMASY ("Pacientul Englez")

Iubitul meu, te astept… cat de lunga poate fi o zi in intuneric, sau o saptamana?
Focul s-a stins si-mi este foarte frig.  Ar trebui sa ma tarasc pana afara dar acolo este soarele…
Mi-e teama sa nu consum lanterna pe desene si pe aceste randuri.
Murim, murim bogati in iubiri si in triburi, gusturi pe care le-am sorbit,
Trupuri in care am patruns si-am inotat ca-n rauri,
Temeri pe care le-am ascuns in pesteri precum asta de acum.
Vreau ca toate acestea sa-mi fie desenate pe corp.
Noi suntem adevaratele tari si nu granitele desenate pe harti,
Cu nume de oameni celebri pe ele.
Stiu ca vei veni si ma vei purta
Spre palatul vantului si al murmurului de ape
Este tot ce-am vrut vreodata, sa pasesc intr-un astfel de loc cu tine, cu prieteni, pe un pamant fara harti
Lumina s-a stins de tot si scriu in intuneric.

[Ayouni]

<iframe width="640" height="385" src="//www.youtube.com/embed/4KwuHH2mDnI?fs=1&start=" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

[Saturnianul]

Că tot vorbim p-aci de iubire şi de a te îndrăgosti. Întrebare: are valoare o declaraţie de iubire cînd nu există încă iubire? Adică cînd de-abia te-ai îndrăgostit şi nu s-au născut încă sentimentele de iubire dar trăirile sunt la fel de intense?

[pe_jumate]

@saturn: eu cred ca daca exista trairi intense vorbim de iubire, pentru ca altfel ar fi doar un biet cutremur de 8 pe scara richter

[Saturnianul]

@saturn: eu cred ca daca exista trairi intense vorbim de iubire, pentru ca altfel ar fi doar un biet cutremur de 8 pe scara richter

Poate sunt eu mai... extraterestru dar pentru mine îndrăgosteala nu e acelaşi lucru cu iubirea. Mă pot îndrăgosti în două secunde dar asta nu înseamnă că din secunda trei deja iubesc. Sau nu pricep eu încă cum vine asta la oameni?

[pe_jumate]

@saturn: vine exact asa cum zici.. din secunda 3

[Saturnianul]

@saturn: vine exact asa cum zici.. din secunda 3

Zău? Şi io de ce nu-mi dau seama? 

[Ayouni]

"Jumatate din zilele mele nu support idea de a nu te atinge. In restul timpului simt ca nu-mi pasa daca te voi mai revedea vreodata. Nu e vorba de moralitate; este despre cat de mult poti sa induri."
The English Patient de Michael Ondaatje

[steliana]

copii... am o poveste la care ţin foarte mult...
poate reuşesc să o scriu...
dar pentru a-mi dovedi iubirea pentru voi.... încep!
Am auzit că exista odată un copac antic şi măreţ, ale cărui ramuri se înălţau maiestuos spre cer. Când era înflorit, în jurul său dansau fluturi de toate formele şi mărimile. Când începea să facă roade şi să poarte fructe, păsări din toate ţinuturile veneau şi cântau în el. Ramurile sale, precum braţele deschise, îi binecuvântau pe toţi cei care veneau şi stăteau la umbra lor. Un băieţel obişnuia să vină şi să se joace sub copac şi măreţul arbore a început să simtă afecţiune pentru acel băieţel.

[steliana]

Iubirea dintre mare şi mic este posibilă, însă numai când cel mare nu este conştient că este mare. un copac falnic nu ştie că este mare; doar omul are acest gen de cunoaştere. Cel care este mare este preocupat în primul rând numai de ego, dar în iubire, pentru iubire, nimeni nu este mare sau mic. Iubirea îmbrăţişează pe oricine vine lângă ea.
Copacul începuse să-l iubească pe băieţelul care venea şi se juca zilnic lângă el. Ramurile sale erau foarte înalte, dar acestea se aplecau astfel încât băieţelul să poată să ăi culegă florile şi fructele. Iubirea este întotdeauna pregătită să se închine, să se încline; ego-ul nu este niciodată pregătit să se aplece. Dacă ar fi acţionat prin ego, atunci ramurile sale s-ar fi întins cât mai sus, s-ar fi depărtat atât de mult încât să nu poţi ajunge deloc la ele.

[steliana]

De fiecare dată când venea băieţelul la el, copacul îşi apleca ramurile şi era foarte încântat când copilul îi lua din flori; întreaga sa fiinţă era plină de bucurie şi iubire. Iubirea este întotdeauna fericită atunci când poate dărui ceva; ego-ul este întotdeauna fericit numai când poate lua ceva.
Băiatul a crescut. Uneori, dormea în poala copacului, alteori îi mânca fructele şi căteodată purta o coroană făcută din florile lui şi se comporta precum un rege al junglei. Un om devine asemănător unui mare rege atunci când apar florile iubirii, însă devine sărac şi mizerabil atunci când sunt prezenţi spinii ego-ului. Văzând-ul pe copil cum dansa şi se juca purtând o coroniţă din florile sale, copacul se simţea plin de fericire. El încuviinţa iubirea; cânta în briza calmă şi lină. Băiatul creştea. El începuse să se urce în copac şi să se legene pe ramurile sale. Copacul se simţea foarte fericit, atunci când băiatul se odihnea pe ramurile sale.

[steliana]

Iubirea este fericită când poate oferi alinare, protecţie celor dragi; ego-ul este fericit doar când asigură tulburare, disconfort.
Odată cu trecerea timpului, asupra băiatului au apărut poverile altor îndatoriri. Ambiţia s-a dezvoltat; avea de trecut examene; avea prieteni cu care să vorbească şi cu care să se plimbe şi nu mai venea des acolo. Copacul însă îl aştepta cu nerăbdare să vină, îl chema cu tot sufletul său: "Vino... Vino... Te aştept." Iubirea aşteaptă zi şi noapte. Şi copacul aştepta. El se simţea trist atunci când băiatul nu-l vizita. Iubirea este tristă atunci când nu poate împărtăşi; iubirea este tristă când nu poate dărui. Iubirea este recunoscătoare când poate împărtăşi. Când se poate dărui, total, iubirea este cea mai fericită.

[steliana]

Pe măsură ce creştea, băiatul venea din ce în ce mai rar. Omul devine matur şi ambiţiile i se amplifică; omul matur găseşte din ce în ce mai puţin timp pentru iubire. Băiatul era acum prins în afacerile lumeşti.
Într-o zi, în timp ce trecea pe acolo, copacul i-a spus: "Te aştept să vii, dar tu nu vii. Te aştept în fiecare zi."
Băiatul a spus: "ce ai tu? De ce să vin la tine ? ai vreun ban ?Eu caut bani. "Ego-ul este întotdeauna motivat. Ego-ul va veni doar dacă există vreun scop de atins. Dar iubirea este nemotivată. Iubirea este propria ei recompensă.

[steliana]

Copacul, uimit, a spus: "vei veni doar dacă îţi dau ceva?" Abţinerea, reţinerea nu este iubire. Ego-ul este apucător, strângător, dar iubirea dă necondiţionat. "Noi nu avem această boală şi suntem bucuroşi"- a spus copacul. "Florile înfloresc în noi. Multe fructe cresc în noi. Noi oferim o umbră răcoroasă şi calmă. Noi dansăm în briză şi cântăm cântece. Păsări inocente sar pe ramurile noastre şi cântă chiar dacă nu au bani. În ziua în care vom avea de-a face cu banii, va trebui să mergem la temple aşa cum faceţi voi, cu oamenii slabi; va trebui să învăţăm să obţinem pacea cu forţa, să învăţăm cum să iubim. Nu, noi nu avem nevoie de bani."
Băiatul a spus: "Atunci de ce să vin la tine? Mă voi duce acolo unde sunt bani. Am nevoie de bani." Ego-ul cere bani pentru că vrea să fie puternic.
Copacul s-a gândit puţin şi apoi a spus: "nu pleca nicăieri, iubitul meu. Clege-mi fructele şi vinde-le. Vei obţine bani în felul acesta."

[steliana]

Băiatul s/a luminat imediat. S-a căţărat în copac şi a cules toate fructele; le-a scuturat chiar şi pe cele necoapte. Copacul s-a simţit fericit, chiar dacă i-au fost rupte câteva crenguţe. ... Iubirea se simte fericită chiar dacă este frântă, dar ego-ul nu este fericit nici chiar după ce ia ceva. Ego-ul doreşte întotdeauna mai mult şi mai mult. Copacul nici nu a băgat de seamă faptul că băiatul nici nu s-a uitat la el şi i-a mulţumit. El şi-a avut recunoştinţa şi mulţumirile sale atunci când tânărul a a cceptat să-i culeagă şi să îi vândă fructele.