Iubirea e in noi. Habar nu am cum sa ii spun, dar stiu ca exista acolo, permanent. Uneori o lasam sa iasa, alteori o legam cu lanturi si doar o hranim printre gratii ca sa nu cumva sa moara pentru ca, din cand in cand avem nevoie de ea.
Nu definiti iubirea numai ca acel sentiment care apare in prezenta sexului opus. Iubirea apare cand, dupa o mare tristete, reusesti sa te ridici din pat a doua zi si...cu ochii impaienjeniti de lacrimi, mergi. Nu stii unde, dar mergi inainte fara sa te uiti inapoi. Si atunci iubesti. Te iubesti pe tine.
Iubirea apare pretutindeni...iubim lumina soarelui, iubim zambetul copilului, iubim pe acei necunoscuti cu care vorbim pe net pentru ca ne spun lucruri frumoase si pentru ca inca nu ne-au tradat increderea.
In ceea ce ma priveste, iubesc clipa de clipa. E adevarat, mi-ar placea sa-l intalnesc pe ...el...dar asta nu inseamna ca nu il iubesc chiar daca nu il cunosc. Imi place sa spun ca iubirea e o camasa pe care o purtam la noi, aproape de sufletul nostru ca sa o pastram calda. Iar cand cineva sau ceva apare in viata noastra, fie o floare, fie o raza, fie un ...el, fie o...ea...atunci nu trebuie decat sa ii imbracam cu acea camasa si atunci se intampla acel lucru incredibil - ,,Mi se pare ca te iubesc de o viata!,,. Si chiar asa si e - iubim de o viata, atat cat traim. Iar daca nu merita, atunci ne luam camasa inapoi si o tinem strans la piept asteptand...sa imbracam pe altcineva...fie o floare, fie o raza, fie un ...el, fie o...ea...
Iar cand se intampla sa nu mai vrem sa imbracam pe nimeni, o imbracam noi insine...Si ne iubim pe noi...Noi, cei frumosi, cei vesnic in cautarea celui caruia sa ii daruim o camasa ca sa o poarte.
Pastrati iubirea...se spune ca nu suferi cand iubesti sanatos.