"sa te iubesc si sa te pretuiesc
pana ce moartea ne va desparti"
nu cred in asta. poate daca moartea survine intr-un timp scurt atunci cand iubim si suntem iubiti ne place sa credem ca va dura o vesnicie. dar asta nu se poate
si-apoi, declaratia seamana a juramant, iar eu nu (mai) cred in juraminte si in lacrima fierbinte.
e suficient un "te iubesc". cand? acum! maine? nu se stie
din punctul meu de vedere, juramantul acesta este unul foarte corect. nu spune
sa-ti raman alaturi pana cand moartea ne va desparti. spune
sa te iubesc si sa te pretuiesc. nu stiu cum e la voi, dar la mine e perfect valabil, chiar daca am divortat. nu am mai putut sta
cu el, dar asta nu seamna ca nu tin la el si nu il pretuiesc, pana la moarte, si stiu ca si el ma iubeste si pretuieste, de asemenea.
nu inteleg de ce, dupa o despartire, e musai sa se "stearga" totul, orice sentiment...ba chiar sa il transformi in ura. sigur ca, intr-o despartire, cel putin unul, cel ranit, sau amandoi, pot sa "urasca", o vreme (exista explicatii psihologice pentru "mecanism"), dar de ce, sau cum se intampla sa dispara "tot"? mie asta nu-mi iese la scoteala.
sigur, exceptam cazurile in care lucruri urate erodeaza sau chiar strivesc un sentiment frumos. ma refer la cazurile in care iubire de un anumit fel s-a stins, sau s-a transformat.
voi chiar nu va mai iubiti si pretuiti, macar intr-un fel fratern, fostii?