A fost odata ca-n povesti...
Erau doi batranei frumosi, Ioana si Costica...
In zi cu soare, pe o bancuta in curte, la umbra unui nuc, mana in mana, privindu-se ... se sorbeau din priviri , se bucurau ca sunt , ca inca mai sunt, ca sunt impreuna... Bunicii mei.
In 45 ani de cand ii stiu eu , nu i-am auzit niciodata spunandu-si te iubesc, niciodata certandu-se, niciodata reprosand...
Se-ntelegeau tacand , se mangaiau cu o privire , se iubeau cu un gest de spranceana .
68 de ani de iubire continua... am crescut cu iubirea langa mine, am invatat sa o recunosc si sa o caut...
pe cea adevarata..
nu-mi povestiti povesti de iubire, am trait-o alaturi de ai mei...