"Atunci cand ne indragostim (cu atat mai mult cand ne indragostim fulgerator), noi suntem de fapt precedati de starea de indragostire, pe care o purtam pur si simplu in noi. In cei doi, duhul indragostirii prinde radacini si devine concret, devine aceasta iubire anume. Ei cad unul peste altul din starea lor de pre-indragostire si fiecare recunoaste in celalalt ceea ce fiecare, tremurand de nerabdare, astepta sa intalneasca. Orice coup de foudre e o recunoastere. O, ce bine ca ai venit! De cand te asteptam
, ii spune fiecare indragostit celuilalt.
Dragostea la prima vedere este un sentiment aproape mitic, a carui existenta 'reala' unii chiar o neaga. Ca sa fii incercat de acest sentiment, trebuie sa ai o anumita structura afectiva. Exact ca in cazul credintei. Nu orice om e daruit sa creada. Si aici e la fel. Coardele fiintei tale trebuie sa fie in asa fel asezate si intinse, incat sa poata vibra intr-un anume fel la intalnirea cu altul. A nu fi capabil de coup de foudre e un handicap afectiv, pentru ca pe langa nenorocirea la care te poate expune dragostea (exista si iubiri nefericite, exista si pierderea linistii si a sigurantei de sine) absenta unui coup de foudre iti suprima sansa de a te intalni cu ne-obisnuitul in plan sexual si, astfel, cu un anumit izvor de afectivitate si frumusete al fiintei tale.
Straniu este, cand patesti asa ceva, ca incepi sa traiesti o permanenta insotire in absenta: celalalt te insoteste tot timpul, fara ca, fizic, sa fie cu tine. Te locuieste. Fiecare zi o incepi cu el in minte, o continui cu el, o sfarsesti cu el in minte. E o stare obsesiva, nu neaparat comoda, un soi de alerta permanenta, care pregateste extazul intalnirii, al timpului-impreuna. Pe scurt, se iese din durata obisnuita a celorlalti oameni si se intra intr-un timp fabulous, intr-un timp altfel: lumea devine vrajita clipa de clipa. Nici o alta relatie nu schimba temperatura lumii intr-o asemenea masura."
(Liiceanu despre dragostea la prima vedere
)
