Deci, ne dam pe poezii. Biiineee...
Te aşteptamTe aşteptam uneori cu faţa în palme
Ori cu capul pe genunchi;
Te aşteptam să vii, să vii
Te aşteptam cu gândurile mănunchi,
Cu amintirile vii.
Îmi preumblam paşii prin culorile zilei,
Căutând culorile vechi sau numai pe cele visate.
Culorile nu erau niciodată toate; una lipsea.
Dar nimeni nu voia să-mi spună
Unde s-o caut.
Îmi uitam viaţa
Prin parcuri, pe străzile pline;
Era un rău cuibărit în mine, adânc,
O oglindă strâmbă. Nu ştiam de cea dreaptă.
Şi nimeni nu voia să-mi spună
Unde s-o caut.
Te aşteptam uneori
Cu ochii încleştaţi haotic în noapte;
Gândurile se topeau în zvâcnet de aripi
Te aşteptam, rugându-mă, printre şoapte
Şi lacrimi.
Te aşteptam uneori
Te aşteptam ca un zbor fără aripi.
Te aşteptam cu un pământ fără cer.
Te aşteptam.
Într-o zi,
Când Pământul îmbătrânise de mai multe ori,
Când nu mai aveam nici palme, nici paşi, nici culori,
Când oglinzile strâmbe s-au spart rând pe rând,
Când amintirile săpaseră în jur un mormânt,
Într-o zi,
Răsăritul m-a trezit cu suliţe reci,
Spulberându-mi letal rădăcinile seci.
Într-o zi,
Eram singură.
Caroline
