Pamflet
Într-o seară-ntunecată
Poarta unui vechi castel
S-a deschis. O pată mată
Într-o noapte tot la fel.
Podul greu cu glas de lanţuri
S-a lăsat asurzitor
Şi-un car strălucind de smalţuri
A pătruns încetişor.
Şi-apoi, fără fir de şoapte,
S-a închis, gemând, la loc,
Rămânând o pată-n noapte.
E ceva suspect? Deloc!
Nimenea nu ştie, poate,
Că nu e nici un mister.
Carul lin tăcând pe roate
E dus de-al meu cavaler.
Care, ca mai toţi baronii,
Ducii, prinţii şi marchizii,
Dăruiesc sfioşi Madonii
Zâmbete şi-un car d-iluzii.
Căci Madonei cu pricina,
Nu contează de-i grăsuţă,
Bine-i mai stătea cu fina
Şi-aurita sa punguţă!
O, puţini pe lumea asta
Cunosc pura fericire,
În care-i găteşte casta
Şi deplina lor iubire!
Dar şi mai puţini pot spune
Că-n iubirea lor profundă
Şi perechea poate pune
Dragostea care inundă.
Căci mârşavii şi mişeii
Se strecoară ca o mască
Şi, părând mai blânzi ca mieii,
Caută să linguşească.
Şi cum doar majoritatea
A pornit pe calea lor,
Acordaţi întâietate
Lor, în faţa tuturor!
Să rămânem, oare, oameni
- Câţi vă mai numiţi aşa -
Doar în urma cestor semeni
Cu iubiri de mahala?...
Într-o noapte-ntunecată,
Poarta unui vechi castel
S-a-nchis veşnic ferecată
Pentru orişice mişel.
Podul greu cu glas de lanţuri
Nu s-a mai lăsat uşor
Ca să treacă peste şanţuri
Pasul crud al tuturor.
Unde dragoste există,
Să existe-ntr-adevăr!
Fiindcă răul nu rezistă
Dacă îl iei în răspăr!
Şi, ca să se şi răzbune
Pe ce-a fost şi încă este,
S-a rugat de mine: Spune
Lumii, vechea ei poveste!
Caroline
