Mi-e dor nespus de Balcik.
M-am simtit acasa si nu pentru ca se vorbea romaneste,nu pentru ca scria romaneste ci
pentru ca fiecare piatra pulsa ,fiecare zid aducea aminte,fiecare usa veche din palat pastra
atingerea duioasa a Reginei...noastre.
Inutil sa spun ca m-am simtit mandra, ca si voi,colegii mei,ca mi-a placut gradina,farmecul
locurilor,ca l-am ascultat cu drag pe anonimul ce canta la xilofon si care, auzindu-ne,si-a aratat maiestria
pe muzica lui Zamfir.
Ne-am risipit pe un domeniu care poarta amprenta simtului romanesc ,am admirat parinti cu copii mici,toti
romani sadea,am spus cel mai frumos BUNA ZIUA si mi s-a parut ca ni s-a raspuns cu respect.
Nu ne-am ratacit,pentru ca peste tot era EA, vesnicaREGINA, mereu indragostita de viata, de mare, de arta
de parfumul gradinii de trandafiri, de ficusul batran, de zgomotul apei cazand printre pietre, de zarea albastra si infinita.
Am plecat tacand,am privit lung de sus...Sa ne ierti,REGINA NOASTRA !