Autor Subiect: In paradisul verde al insulelor Azore 18 - 27 august 2018  (Citit de 18216 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

Online admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13224
In paradisul verde al insulelor Azore 18 - 27 august 2018
« : Luni, 30 Octombrie 2017, 14:56 »
Tarif = 1350 Euro/ persoana – cazare in camera DBL hotel 4*
Avans: 500 EUR

 Rezervari: http://www.singlescamp.ro/eveniment/paradisul-verde-al-insulelor-azore-18-27-august-2018/

Plecare: 18 august
Sosire: 27 august  
Cazare:
18/22 august Ponta Delgada Hotel Marina Atlantico 4*, Ponta Delgada, pe insula Sao Miguel
22/25 august Angra do Heroisimo Terceira Mar Hotel 4*, Angra de Heroisimo, pe insula Terceira
25/26 august Lisabona, Hotel Empire Lisbon 3*
Servicii incluse*:
• transport avion  Bucuresti – Lisabona - Ponta Delgada si retur  toate taxele incluse, inclusiv cele de aeroport, bagaj cala  si un bagaj mana
• transport avion Ponta Delgada (insula Sao Miguel) - Lajes (insula Terceira)
• transport avion  Lajes (insula Terceira) - Lisabona
• cazare 8 nopti hoteluri 4*  pe insule si 3* la Lisabona
• mic dejun inclus, 8 zile
• 2 insotitori de grup pe toata perioada excursiei
Nu sunt incluse:
• asigurarea medicala
• taxa de oras la hoteluri
• mesele de pranz si cina
• costurile legate de excursiile pe insule (o sa se procedeze la fel ca in 2015, 2016. 2017 inchiriere microbuz 8 + 1 si costurile au sa fie impartite intre participanti - este cea mai ieftina solutie de vizitare a insulelor) - 180 EUR/persoana (daca toata lumea participa)
• transfer de la aeroport Ponta Delgada - hotel si de la hotel la Ponta Delgada (cca 5 EUR/pers/cursa - este cota din tariful de 20 EUR)
• transfer de la hotelul din Terceira pana la aeroport (in 2015 am avut un shutlle care ne-a costat 5 EUR/pers)
• excursie optionala whale watching la Angra de Heroisimo de pe insula Terceira cca 50 EUR/persoana
• optional "inot cu delfinii" in ocean, la Ponta Delgada tarif cca 50 EUR
• intrarile la obiective

Grup  = 15 + 2 persoane

Insotitori de grup:
Gigi Cindea 0040 745 106501 si
Lidia Mandache 0040743122214

Orar de zbor comunicat:

18 AUG  06:35 OTOPENI - LISABONA    09:10
18 AUG  11:00 LISABONA- PONTA DELGADA 12:25
22 AUG 07:15 PONTA DELGADA – TERCEIRA 07:55
25 AUG 13:45 TERCEIRA – LISABONA 17:00
26 AUG 23:50 LISABONA – OTOPENI 05:50 +




Program excursie

Ziua 1 18.08 Zborurile cu care vom ajunge pe insula Sao Miguel sunt efectuate de TAP Portugal: TP1325  18 AUG  06:35 OTP - LIS 09:10 conexiune TP1867 G 18 AUG LIS 11;00 - PDL 12:25 Intalnire cu insotitorii de grup pe aeroportul Henri Coanda Otopeni, Plecari internationale, Cafeneaua Lavazza, ora 4.35 (dimineata).
Urmariti acest topic de forum, pentru eventualitatea unei modificari de zbor. Singurul loc in care se fac anunturile, se dau informatiile si detaliile este acest topic. Nu dam telefon din agentie, nu transmitem Email-uri si avem rugamintea sa nu sunati in agentie sau insotitorul de grup, pentru probleme pe care le gasiti specificate aici. Avem recomandarea sa va luati masurile de siguranta pentru a ajunge la timp pe aeroport. In situatia in care veniti dupa ora anuntata de intalnire, veti fi nevoiti sa faceti singuri formalitatile de check in, la zona indicata de informatii plecari. Daca intarzierea este mai mare si pierdeti avionul, agentia si insotitorii de grup nu au nici o responsabilitate, astfel incat va trebui sa va descurcati pentru gasirea unui alt zbor, din resurse proprii, urmand sa anuntati unul dintre insotitorii de grup asupra orei si locului in care va veti conecta cu grupul. La servicii incluse, gasiti mentiunea referitoare la bagajele cu care puteti calatori gratuit. Daca depasiti greutatea si dimensiunea, atat la plecare, cat si la sosire veti fi nevoiti sa suportati singuri costurile aferente. Agentia nu ofera serviciul check in sau de ocupare a unui loc preferential. De aceea si pentru siguranta anuntam intalnirea cu cca 2 ore inainte de decolare, pentru a putea solicita la ghiseu, un loc care sa va convina. Incepand de la check in si pana la aterizarea avionului la Ponta Delgada insotitorul de grup nu mai are responsabilitati. Fiecare isi foloseste timpul ramas de la trecerea in zona de imbarcare si pana la urcarea in avion cum doreste, urmand sa fie atent sa ajunga la timp la poarta de imbarcare anuntata la plecare de pe Otopeni si cea de conexiune de la Lisabona (care poate fi modificata, de aceea trebuie urmarit afisajul aeroportului) pentru boarding. Reintalnirea grupului se face la aeroportul dinFunchal, linia de recuperare a bagajelor. Dupa preluarea de pe linie a bagajului de cala, ramaneti pe loc, nu iesiti din aeroport, sau la tigara. Se merge pe rand la toaleta, pentru a nu lasa bagajele nesupravegheate, dupa care, in grup compact, cu insotitorul de grup in fata, se iese din aeroport, urmand sa se desfasoare imbarcarea in microbuze.
Ne deplasam cu totii la hotel unde se vor desfasura formalitatile de check in. Ordinea acordarii camerelor va fi cea in care s-a facut inscrierea. Impartirea pe camere se face la solicitarea participantilor, urmand ca cei ramasi,  noi sau care nu au o preferinta, sa fie locati pe cat posibil cu persoane compatibile.
Refresh, reintalnire in 2 ore in holul hotelului, iesim la o plimbare in zona centrala a orasului, unde vom servi si masa.

Ziua 2 19.08 Dupa micul dejun la ora 9.00 urcam in microbuzul inchiriat si mergem sa vizitam o plantatie de ananas, pe Rua Sao Joao de Deus. Apoi traseul de vizitare al zilei va fi: Pisao view point - Vila Franca do Campo si insula Vila Franca (unde va propun si o baie intr-una din zile) - Senora da Paz Mirador - Lacurile Furnas si Izvoarele calde - apoi satul Furnas (o sa parcam pe avenida Arraga) si mancam cozido la Tony's. De vizitat Parque Terra Nostra, o zona verde cu vegetatie luxurianta. De la Furnas ne intoarcem un pic sa vedem Pico de Ferro view point, apoi pe un drum secundar spre Sao Bras si inainte de a ajunge acolo bem un ceai adevarat, la singura plantatie de ceai verde din Europa, Cha Gorreana. Continuam cu Achada, vedem in drum cascada Nordeste si ajungem la mirador Ponta di Mandraguda. Trecand doar prin Provoacao si Ribeira Quente, in jur de 21.00 ajungem la hotel, in Ponta Delgada. Total zi 200 km, o multime de locuri exceptionale, la care o sa oprim sa ne bucuram de imagini, sa fotografiem.

Ziua 3 20.08 Ora 9.00 imbarcare in microbuz plecam la Lagoa do Fogo, apoi urmatoarea noastra oprire va fi Ribeira Grande. Vizitam acolo Fabrica de lichior, Rua do Estrela - Rua Praca si plecam spre Caldeira Velha. (cine doreste se poate balaci 30 minute in bazinul cald, sub cascada naturala cu apa termala calda). Directia este Rabo de Pexe. In drum, dupa o curba gasim poate cea mai interesanta gradina exotica de pe insule, acolo plantele incalzite de izvoare termale ajungand la dimensiuni uriase. Cine doreste se poate balaci 30 minute in bazinul cald, sub cascada naturala cu apa termala calda). 15 minute pentru refresh si directia Rabo de Pexe - Ferral da Luz - Capelas - viewpoint - San Antonio. Mergem sa vedem Sete Citades spre interior, un loc absolut fantastic, o sa si coboram apoi, traversam pe podul dintre lacuri si luam directia Mosteiros. Acolo sunt mai multe piscine naturale, se poate inota daca apa va fi...cat de cat buna. Ne intoarcem spre Ponta do Ferraria si de acolo direct spre Ponta Delgada, la hotel. Masa de pranz undeva pe drum, cel mai probabil la Mosteiros.

Ziua 4 21.08 Este o zi cu program free. Ce va propun pt prima parte a zilei, asta daca timpul este bun si apa potrivita pt baie: sa mergem pana la Villa Franca si sa ne asezam de dimineata frumos la rand sa trecem cu o ambarcatiune pana pe insula rezervatie Villa Franca. Este spectaculos. Practic o sa faceti baie intr-un crater vulcanic. Fiind rezervatie doar 400 pers/zi sunt admise pe micuta insula...La intoarcere avem ocazia sa mancam la un restaurant din micutul golf, unul in care se pregatesc cele mai bune preparate de peste si fructe de mare. Dupa amiaza o sa ne-o petrecem in Ponta Delgada.

Ziua 5 22.08 Check out hotel devreme, intalnire in hol hotel la ora 5:00, luam taxi in grupaje si mergem la aeroport. Zbor SP 450  22 AUG PDL - TER 07:05 - 07:55  Aterizam deci la Lajes la ora 7.55, facem formalitatile de ieire din aeroport, noi insotitorii de grup luam in primire microbuzele, incarcam bagajele si pornim, 25 km, spre Agra do Heroisimo, capitala si locul in care vom fi cazati. In drum spre hotel incepem vizitarea insulei cu grota Algarve (atentie la program!), lago Negro si apoi cea mai frumoasa panorama de pe insula. Ajungem la hotel spre seara. Luam masa in apropiere, intr-un local familial.

Ziua 6 23.08 Continuam vizitarea insulei Terceira cu microbuzul, urcam si la panorama de pe Monte Brasil. Ajungem spre seara...

Ziua 7 24.08 Whale&dolphins watching  (mergem cu o ambarcatiune specializata, pentru a vedea balene si delfini). Dureaza cca 5 ore, apoi program free.

Ziua 8 25.08 Este cea de plecare din Azore, dar nu spre Bucuresti, vom poposi pentru o zi si jumatate la Lisabona. De la Angra do Heroisimo pana la Lajes luam un microbuz inchiriat in regim de taxi, costa cca 7 EUR/persoana pana la aeroport. Zbor Terceira – Lisabona. TP 1824 25AUG TER - LIS 13:45 - 17:00. La aterizarea pe aeroportul din capitala lusitana, transfer in grupaj auto cu taxi (achitat de fiecare cf cota) la hotel.

Ziua 9 26.08 Mic dejun. Free day.  Check out hotel 11.00. 21.00 - reintalnirea la hotel pentru a lua bagajele si a ne deplasa in grupaje de cate 4 persoane, in taxi, spre aeroport. Zbor spre casa: 26 AUG LIS  23:50- OTP 05:50/b]           
   

Observatii
Insulele Azore, la fel ca Madeira constituie o destinatie de vacanta activa. Nu este indicata celor care prefera genul de vacanta all inclusive, cu plaja nisipoasa la doar cateva sute de metri de hotel, cu program de entertainment la hotel si mancare pe saturate. Este o destinatie exotica, are o flora si un rellief neobinuit noua, tot acolo sunt singurele plantatii de ananas si de ceai din Europa. Se adreseaza iubitorilor de excursii, celor care vor sa descopere lucruri noi, deosebite de ceea ce au vazut pana atunci. Amplasarea insulelor la 1500 km de tarm si faptul ca sunt relativ departe una de cealalta, face un pic dificil accesul si vizitarea. Insulele sunt legate intre ele prin trasee maritime, sunt ferry ce circula intre acestea si de asemenea prin linii aeriene. In tariful de excursie este inclus zborul intre Sao Miguel si Terceira.

:oops:!!!! Inainte de inscriere si rezervare cititi va rog cu atentie serviciile incluse si cele care nu intra in tarif, programul excursiei, si particularitatile acesteia. Cantariti daca este sau nu potrivita profilului de turist pe care il aveti. Va recomandam sa va consultati cu atentie perioada de concediu, de zile libere, de disponibilitate, astfel incat sa va asigurati ca acestea coincid cu cea in care se tine excursia. Trebuie sa stiti ca din momentul rezervarii intrati intr-un regim contractual cu agentia tursitica ce ne asigura serviciile turistice. Acest lucru impune intelegerea clauzei pe care ati acceptat-o in momentul inscrierii si achitarii, referitoare la renuntarea unilaterala la o excursie. Cititi aici: http://www.singlescamp.ro/conditii-de-renuntare-la-o-actiune/. Deci in situatia renuntarii la o actiune, vechi sau noi in acest grup, avem rugamintea sa nu ne sunati, sa nu ne scrieti, solicitandu-ne restituirea sumelor achitate sau sa ne cereti mutarea acestora la alte excursii. Existand o intelegere prealabila, comunicata si cunoscuta, consideram ca nu este necesar sa avem o corespondenta in acest sens.

La actiunile noastre se pot inscrie doar persoane single (fara partener), care inteleg si respecta conditiile de calatorie si de petrecere a vacantei intr-un grup. Respecta orele de intalnire, pe cei cu care au plecat in excursie, armonizeaza cu cei din jur, sunt toleranti, nu au tabieturi excesive care pot deranja sau care nu pot fi satisfacute in conditiile unui grup. Nu vrem cu noi persoane de genul "eu vreau acolo nu acolo", care au mereu critici, remarci...Dorim sa oferim o atmosfera de vacanta cu prietenii, nu ceva rigid, formal si pur turistic.

Hotelul este deja nominalizat, va puteti informa pe internet despre el, aveti ocazia de a studia feed-back-urile.

La fel ca la toate actiunile noastre, informatiile si detaliile legate de aceasta excursie, vor fi transmise si vor aparea DOAR pe acest topic. O sa gasiti aici detaliat si din timp tot ce aveti nevoie pt pregatirea excursiei. Comunicarile nu se fac deci telefonic si nici Email, avand in vedere ca am facut deja aceasta precizare in prezentarea actiunii avem rugamintea sa nu ne solicitati informarea in alt mod.

Inscrierile in excursie se fac pe site-ul www.singlescamp.ro. Imediat dupa inscriere veti primi un Email care contine datele agentiei si care va comunica in ce mod si unde se face plata avansului.  Toate actiunile noastre sunt organizate printr-o agentie turistica specializata pe turismul de grup Bon Voyage Sibiu, singura autorizata OSIM in Romania sa organizeze „evenimente, vacante si excursii pentru persoane single – Singles Camp”. 







Cateva informatii despre Insulele Azore:

Insulele Azore sunt situate departe in largul coastei de vest a Portugaliei la cca 1500 km de Lisabona. De acolo, o aruncatura de bat si esti...la New York :) Este o gluma evident, pana pe coasta de est a Americii de nord sunt 3900 km..

Cele 9 insule care formeaza arhipelagul sunt: Săo Miguel, Santa Maria, Terceira, Faial, Pico, Săo Jorge, Graciosa, Flores, Corvo. Sunt de origine vulcanica si au suprafete incepand de la doar 17 km patrati (Corvo) pana la 747 km patrati (Săo Miguel).

Populatia ce traieste pe insule este de doar 240.000 locuitori...cei mai multi fiind pe Săo Miguel. Capitala este Ponta Delgada cu 64 000 locuitori.

Relieful vulcanic da o nota deosebita locurilor, sunt acolo o multime de cratere si conuri vulcanice. Cel mai mare Pico - 2351 m.

Un documentar despre Azore:

www.youtube.com/watch?v=asKJ9FUgaNw


Săo Miguel este cunoscuta ca Insula Verde si este cea mai mare din arhipelag. Acolo se afla si sediul presedentiei Regiunii Autonome al Azorelor. Are in jur de 60 km lungime (cam cat Madeira) si 15 km latime. Este insula care are cele mai multe de oferit: lacuri extraordinar de frumoase, plaje cu nisip, munti inalti, campii de un verde...irlandez si in jur...oceanul de un albastru senzational.
Ponta Delgada are o multime de locuri istorice, de monumente, strazile pastreaza aerul coloniilor vechi portugheze dar in acelasi timp se simte puternic si influenta moderna...Are un port modern, restaurante, magazine, baruri, night - cluburi si cafenele cu vedere la ocean.
 










Terceira. Portughezii sustin ca ei sunt descoperitorii acestei insule, ca Gonçalo Velho Cabral ar fi cel care a pus prima oara piciorul in acest paradis. 1439 apare ca document official al desoperirii. Au mai aparut insa indicii ca doar 6 ani mai tarziu, de 1 ianuarie s-ar fi ajuns acolo iar Cabral ar fi fost doar carmaciul, capitanul fiind Vincente de Lagos. Initial a fost numita Ilha de Jesus Cristo (Insula lui Isus Hristos) iar mai tarziu Ilha de Jesus Cristo da Terceira.

Exista insa dovezi ca mult timp inaintea portughezilor, cu vreo 3500 ani in urma insula era dej locuita. S-au descoperit morminte provenind din acea perioada….Nu stiu daca pentru noi cei care o s-o vizitam are mare importanta cine au fost primii locuitori, important este ca avem unde sa aterizam, unde sa stam si unde sa mancam, sa ne bucuram de minunatia rasarita din apele Atlanticului.

A treia ca marime din arhipelagul Azore, dupa Sao Miguel si Pico, cu o populatie de cca 58.000 de locuitori, Terceira, sau “insula liliachie” cum mai este numita datorita superbelor apusuri de soare de aici - nu are mai mult de 30 km de la un capat la celalalt si 17 km pe directia nord – sud.



Are insa doua aeroporturi, care fac mai usor posibil accesul pe insula. Cea mai importanta asezare de pe Terceira este Agra do Heroisimo, cea mai veche asezare din arhipelag (1534) acolo unde urmeaza sa poposim si noi pt 3 nopti. Cu o exceptionala arhitectura a sec XVII si XVIII Agra este un sit UNESCO, unde pot fi admirate cladiri coloniale. Din pacate cutremurul din noaptea de an nou din 1980 a distrus o parte din acestea…





Mai este numita si “insula festivalurilor fara sfarsit” asta pentru ca in lunile de vara este o continua celebrare:  Festas do Espirito Santo, apoi festivalul producatorilor de vin si de produse alimentare si in fine cel mai “sangeros” – „touradas ŕ corda”  atunci cand se dau drumul taurilor pe strada.



In Agra sunt mai multe restaurante si pentru ca Portugalia nu este o tara scumpa la mancare, acestea sunt asaltate de turisti.



Al doilea orasel ca marime de pe insula este Praia da Victoria. Se afla aproape de unnul dintre aeroporturi, unul ce serveste ca baza de operatiuni americane, dar care este folosit si pt zboruri civile. In Praia se afla o frumoasa plaja cu nisip.



Peisaje exceptionale, locuri de vizitare de mare varietate, asta atrage turistii pe insula. O grota,
Algar do Carvăo, este recomandata in mod deosebit a fi vizitata. Are un program destul de scurt in care este deschisa publicului 14.45-17.45.





Nu departe de Algar se afla  Serra da Santa Barbara, cel mai inalt punct de pe Terceira (1021 m). Din varf peisajul este superb, trebuie insa ajuns dimineata pana cand nu este cald si vizibilitatea este afectata.

Intr-un tur al insulei, dupa vizitarea celor doua obiective se impune o ….pauza. In apropiere se afla
Lagoa da Falca, un loc potrivit pentru asta. Intr-o mica padurice se afla amenjat un loc de picnic, de grill si in jur o gramada de …rate. De admirat nu de pus la frigare… :)



 O exceptionala panorama se poate admira din  "Serra da Ribeirinha", o zona aflata in apropierea Agra do Heroisimo pe drumul ce leaga acest oras de Praia de Victoria. Un semn indica  spre
"Serra da Ribeirinha".

Alte atractii ale insulei sunt micutele dar adorabile sate Porto Judeu, Biscoitos, Ribeirinha, Săo Mateus and Terra Cha. In Biscoitos se poate vizita un muzeu local al vinului, se poate vedea acolo cum licoarea zeilor era produsa cu mult timp inainte. Intrarea este libera, la fel si ghidajul si o degustare. Dar bineinteles ca apoi oamenii asteapta sa si cumperi. La vanzare este doar vin alb, vinul rosu atat de vestit se produce in cantitati insuficiente pt a fi comercializat.

Despre relief si vegetatie, cateva observatii. Terceira este mult mai impadurita si mai verde in partea sa vestica, acest lucru datorandu-se precipiatiilor mai dense din acea zona. Cam acelasi lucru care se poate observa si pe Madeira, acolo insa diferentele sunt mult mai mari, de la desert la vegetatie exotica. Pe insula exista zona de campie Achada, zona de munte langa Santa Barbara, si in interior sunt si doua mici ochiuri de apa, Lagoa das Patas si Lagoa da Falca.



Coasta Nordica este marcata de o activitate vulcanica care a fost mai intensa si mai propuntata, sunt acolo mai multe "mistérios" (campuri de lava), piscinele naturale din Biscoitos.



In timp ce zona centrala este mai inalta Algar do Carvăo si Furnas do Enxofre, doua forme vulcanice, populare in randul turistilor dar in special al geologilor.





Aproape toata insula este ridicata fata de ocean cu cca 20 de metri, doar langa Agra fiind diferit. Acolo curgerea lavei in apa a format un con numit Monte Brasil, care protejeaza natural portul capitalei de furtuni. Conul are un diametru al bazei de cca 1 km si o inaltime de 200 de metri. 



Harta insulei:



Online admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13224
Re: In paradisul verde al insulelor Azore 18 - 27 august 2018
« Răspuns #1 : Luni, 06 Noiembrie 2017, 18:38 »
Rezervarile sunt deschise incepand de azi, dar fac precizarea ca pe lista de inscriere in urma chestionarului sunt 17 persoane pe 15 locuri. Locurile se vor ocupa in ordinea efectuarii avansului.


Pana cand nu primesc din agentie situatia inscrieri vs rezervati, nu pot face inscrieri decat cei care au facut pre-inscriere. Daca in 5 zile nu se confirma mai mult de 3 locuri, deschidem rezervarile pt locurile ramase neocupate

Offline MihaelaAld

  • Jr. Member
  • **
  • Mesaje postate: 54
Re: In paradisul verde al insulelor Azore 18 - 27 august 2018
« Răspuns #2 : Marți, 07 Noiembrie 2017, 11:07 »
Gigi, eu m-am inscris aseara si tot aseara am trimis la agentie pe mail solicitarea facturii, insa fara copie CI deoarece o trimisesem cu doar cateva ore inainte, pentru intocmirea facturii de Islanda. Dimineata am reluat procedura, inclusiv cu o copie a CI.
Inteleg ca teoretic factura se intocmeste in termen de 48 ore, insa fiind 17 rezervari pe 15 locuri iar ocuparea acestora facandu-se in ordinea platii, nu ma pot abtine sa nu intreb: practic, care ar fi un termen rezonabil in care sa revin cu un mail la agentie.


Offline Oana Nartea

  • Newbie
  • *
  • Mesaje postate: 15
Re: In paradisul verde al insulelor Azore 18 - 27 august 2018
« Răspuns #3 : Marți, 07 Noiembrie 2017, 11:14 »
Inteleg ca tragi sperante Mihaela!!! Esti pe lista de pre-inscrieri? Eu n-am stiu de ea :buck2:
Aplicat si eu, cine stie!!!

Offline MihaelaAld

  • Jr. Member
  • **
  • Mesaje postate: 54
Re: In paradisul verde al insulelor Azore 18 - 27 august 2018
« Răspuns #4 : Marți, 07 Noiembrie 2017, 11:27 »
Oana, e lista aceea care a fost afisata pe site in iunie- iulie, in sectiunea Excursii si vacante/Unde mergem in vacanta. In Scotia am aflat de ea, ca eram noua, nu stiam unde sa ma uit..

Online admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13224
Re: In paradisul verde al insulelor Azore 18 - 27 august 2018
« Răspuns #5 : Marți, 07 Noiembrie 2017, 11:31 »
Lista de pre-inscriere s-a format in urma unui newsletter chestionar transmis acum 2-3 luni, in care rugam pe toti cei din Singles Camp, care doresc sa participe la una dintre actiunile prezentate pe lista, sa-si transmita intentia de participare. Asa am evaluat cererea si numarul de posibili participanti pe fiecare actiune, de asta am tinut cont in alegerea destinatiilor si de disponibilitatea de locuri pentru fiecare.

Mihaela, in momentul aceasta nu e nici un risc de a pierde locul pe care te-ai inscris. Avem in total neconfirmari de participare, asa ca 17 - 3 = 14. Deci cei de pe lista de pre-inscriere au la dispozite 5 zile sa se decida ferm, transmitand CI-ul pt factura, iar locul ramas disponibil din renuntari l-am scos la...ocupare. Se pare ca va fi a Oanei, daca a aplicat deja!  :)

Offline MihaelaAld

  • Jr. Member
  • **
  • Mesaje postate: 54
Re: In paradisul verde al insulelor Azore 18 - 27 august 2018
« Răspuns #6 : Marți, 07 Noiembrie 2017, 11:37 »
Multumesc Gigi, am urmarit ieri si Islanda si m-a naucit dinamica inscrierilor, de aceea am insistat!!!

Offline Oana Nartea

  • Newbie
  • *
  • Mesaje postate: 15
Re: In paradisul verde al insulelor Azore 18 - 27 august 2018
« Răspuns #7 : Miercuri, 08 Noiembrie 2017, 15:02 »
Oana, eu? Daaa, am aplicat! Mai am o Oana in asteptare, a aplicat si ea. Astept confirmare pe mail pt locul ala liber?

Online admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13224
Re: In paradisul verde al insulelor Azore 18 - 27 august 2018
« Răspuns #8 : Miercuri, 08 Noiembrie 2017, 16:53 »
Iti raspund din Ungaria: da si pentru a doua Oana! Cu mare bucurie!  :dance:

Offline Oana Nartea

  • Newbie
  • *
  • Mesaje postate: 15
Re: In paradisul verde al insulelor Azore 18 - 27 august 2018
« Răspuns #9 : Miercuri, 08 Noiembrie 2017, 16:54 »
URAAAAA!   :D :D :D  Dam copiile CI pe mailul de confirmare a inscrierii. Imediat

Offline MihaelaAld

  • Jr. Member
  • **
  • Mesaje postate: 54
Re: In paradisul verde al insulelor Azore 18 - 27 august 2018
« Răspuns #10 : Miercuri, 08 Noiembrie 2017, 17:30 »
Uraaaa, vin Oanele! *|* 

Offline Alintata

  • Jr. Member
  • **
  • Mesaje postate: 56
  • Bine ai venit in grupul nostru!
Re: In paradisul verde al insulelor Azore 18 - 27 august 2018
« Răspuns #11 : Duminică, 12 Noiembrie 2017, 18:06 »
Buna Gigi, am trimis copia CI vineri, asa ca astept factura ca sa fac plata. M-am inscris in intervalul de 5 zile, asa ca avand si optiunea trimisa acum cateva luni, sa nu pierd locul!
Iti urez petrecere frumoasa pe unde esti!

Offline Gabriela Georgescu

  • Newbie
  • *
  • Mesaje postate: 2
Re: In paradisul verde al insulelor Azore 18 - 27 august 2018
« Răspuns #12 : Duminică, 12 Noiembrie 2017, 21:30 »
 :help: :help: :help:Eu ma rog sa mai renunte cineva sa intru si eu in grupul norocosilor, sau poate ca deja este un loc vacant, ce zici Gigi , pot sa sper? eu sunt pregatita cu banii imediat.  :D

Online admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13224
Re: In paradisul verde al insulelor Azore 18 - 27 august 2018
« Răspuns #13 : Luni, 13 Noiembrie 2017, 07:08 »
Ieri seara ne-am intors din Hajdu, nu am idee in acest moment de ce s-a intamplat in agentie. In jurul amiezii o sa avem o discutie referitoare la situatia locurilor care au mai ramas disponibile la excursii. Pana atunci nu pot spune nimic.

Offline Bon Voyage

  • Global Moderator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 547
Re: In paradisul verde al insulelor Azore 18 - 27 august 2018
« Răspuns #14 : Luni, 13 Noiembrie 2017, 13:11 »

Mai avem 1 loc intr-o camera dubla la baieti.