Super-fain Andrei! Ai surprins cateva din cele mai frumoase locuri prin care ai trecut! Ma bucur mult ca v-au placut Adi si Simona, sunt oameni harnici, primitori, stiu ce trebuie sa faca pentru ca un grup sa se simta bine. Dupa cate probabil stiti ei va vor mai fi gazda la inca doua evenimente anul acesta: la Sarbatoarea Toamnei si la Taiatul Porcului. Am incercat ca organizatori sa simtiti ca intr-un fel veniti la noi acasa, in zona Sibiului, vrem ca de fiecare data cand ajungeti pe aici sa vedeti si sa intelegeti de ce iubim noi atat de mult locurile astea in care ne-am nascut. A fost si noroc, totul s-a potrivit asa cum a trebuit, iar timpul a fost superb. Mircea a fost in mare forma...asa ca erau toate premisele pentru o super-excursie.
Insa cel mai important lucru in acea minunata atmosfera creata ati fost voi, cei care ati participat! Credeti-ma pe cuvant, nu exagerez, nu minimalizez ceea ce am facut noi cei din back-stage si nu "umflu" rolul grupului in ceea ce s-a intamplat superb acolo. Asa este! Poti face ca organizator tot ceea ce stii mai bine, se poate chinui insotitorul de grup cat poate sa multumeasca lumea, sa anime grupul, in zadar locurile si timpul sunt minunate, daca oamenii care participa nu sunt persoane vesele, deschise, comunicative, fara prea multe tabieturi, adica asa cum este profilul cerut aici in Singles Camp. Daca ai ghinionul a nimeri in grup doi-trei oameni cu rasfaturi prostesti, cu nevoi stupide, carcotitoro-caraghiosi, care vor sa faca pe elitistii, pe mimozele, pe prea-cunoscatorii, pe interesantii, rancosi, salut voie buna! Tu ca insotitor de grup te stingi incet -incet secat de energie, zambetul ti se estompeaza, placerea de a interactiona si a stimula pe cei din jur se duce naibii si nu te mai gandesti la altceva decat la cat de repede sa ajungi acasa...Evident ca in astfel de situatii conteaza mult si cei din grup. Daca sunt persoane expansive, foarte vesele si neinfluentabile, isi vad de distractie, ignorand pe cei "cu probleme", iar ghidul isi va gasi motivatia de a fi vesel si de a determina la voie buna...Daca insa ceilalti sunt si ei la limita profilului mediu cerut de noi, adica din aceia care numara gaurile din cascaval sa vada daca nu cumva sunt mai putine decat la cei din jur, daca urechile lor sensibile obisnuite doar cu Bach si Mozart nu suporta rasetele, scartaitul podelei si cantatul pasarelelor, atunci starea proasta radiaza in tot grupul...
Un grup fain are de asemenea avantajul fantastic ca poate trece cu usurinta peste orice disconfort, fie el cat de mare, am avut si eu ca ghid situatii limita, pe care nici ca organizator, nici ca insotitor de grup nu am avut cum sa le prevad, sa ma feresc de ele si trebuie sa recunosc ca am fost ajutat enorm de calmul si intelegerea grupului. Daca i-as fi simtit critici, revoltati, exagerat de nerabdatori sa se rezolve, mi-ar fi blocat posibilitatile de rezolvare si de a trece peste...Asa am reusit si dupa cateva ore radeam cu totii despre ce s-a intamplat, sau chiar s-a uitat acel moment.
Din pacate desi indicam foarte clar si precis acest tip de profil de participant, intelegator, tolerant, cu intelegere, intalnim si pe aici "ratacite" persoane care numai armonioase nu sunt. Pentru mine este un mister cum nu se stiu evalua, cum nu pot pricepe ca au probleme de adaptare, de comportament in grup? Ce cauta pe aici, daca nu le place sa socializeze, sa se distreze, sa lege prietenii? Ce vor, ce asteptari au, cand noi ca organizatori explicam clar unde mergem, unde stam, ce facem, cat mergem, ca se fac petreceri seara de seara, ca lumea soseste sa se bucure de clipe frumoase? Mai tot eliminam si iar eliminam din grup, dar tot mai apar...Este vreun izvor pe undeva de astfel de persoane, habar, n-am, dar imi doresc sa ne indepartam cat mai mult de acel loc, daca exista asa ceva...
Bucuria si sansa mea ca insotitor de grup a fost ca in acest grup sa avem parte doar de oameni faini!