Autor Subiect: Povestea cuplului Rustem Pasa si a sultanei Mihrimah (fiica sultanului Suleyman)  (Citit de 5420 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13224
Sultanul Suleyman i-a dat numele  Mihrimah, fiicei lui favorite, care inseamna Luna si Soarele, aceasta fiind nascuta in  21 martie 1522 (solstitiul de primavara), numele fiind legat de data nasterii ei. Sultanul  isi iubea mult fiica, avea o sensibilitate deosebita in legatura cu fiica sa, aceasta insotindu-l pe Sultan in calatoriile lui in tot Imperiul Otoman. Mama acesteia era Hurrem, care ii daruise Sultanului si cinci baieti. Mihrimah era frumoasa, culta si rafinata. Iubea caii si calarea adesea alaturi de tatal ei, participa chiar si la campanii militare alaturi de el.



Mihrimah a fost foarte iubita de tatal sau, care tinea mult la opiniile ei. Dupa moartea mamei ei, Hurrem (Roxelana), in 1558, Mihrimah a devenit confesoarea Sultanului Suleyman si Valide Sultan (Regina mama). A continuat  sa fie confesoare si pentru Sultanul Selim al II –lea, fratele ei, cel ce a urmat la tron dupa moartea lui Suleyman.

Mihrimah a fost cea mai bogata femeie a secolului sau, ea imprumuta trezoreria si facea acte de caritate. A finantat construirea a doua moschei din Istanbul, care ii poarta numele. Moscheile au fost construite de arhitectul Sinan, Mimar Sinan, la cele doua intrari in oras: Uskudar si Edirnekapi.



Se spune ca arhitectul Sinan s-a indragostit foarte tare de Mihrimah, dragoste la prima vedere, una fulgeratoare. Ar fi vazut-o in timpul campaniei din Moldova, acolo unde isi insotea tatal. In Moldova, ca sa o impresioneze pe fata, arhitectul a construit in timpul campaniei, pe perioada a doar 13 zile, un pod peste Prut pe care sa treaca armata turca. Se spune ca i-ar fi cerut mana fetei de la Sultanul Suleyman, tatal ei, dar acesta l-ar fi refuzat, lucru care nu este credibil daca luam in considerare ca arhitectul Sinan, gandindu-se la Mihrimah, spunea ca ei doi nu vor putea fi niciodata impreuna, din cauza pozitiei sociale, asa cum soarele si luna nu pot fi impreuna (referire la numele ei). De aceea, ambele moschei pe care le-a construit, au fost ridicate pe baza unor calcule precise ale rasaritului si apusului, astfel ca la 21 martie, cand s-a nascut Mihrimah (solstitiul de primavara), in timp ce soarele apune in spatele singurului minaret al moscheii Edirnekapi, luna apare in acelasi timp intre cele doua minarete ale moscheii din Uskudar. Mihrimah – soarele si luna.Povestea spune ca realizarea acestor capodopere de catre arhitectul Sinan (care era contemporan cu Michelangelo), pentru Mihrimah, sunt reflectarea marii iubiri a arhitectului pentru ea.

Casatoria dintre Rustem si Mihrimah a fost un mariaj aranjat, pregatit de Sultana Hurrem (Roxelana), sotia Sultanului Suleyman Magnificul si mama lui Mihrimah. Alegerea lui Rustem ca ginere a facut-o Hurrem, fiind extrem de experimentata , intuind calitatile lui Rustem? ambitia si abilitatea politica. Hurrem, diplomata si cu influenta puternica asupra sultanului, l-a convins pe Suleyman sa aprobe casatoria.

Ginerele Sultanului , Rustem Opukovici, nascut cam prin 1500 in Croatia, era crestin si fusese luat de turci ca tribut, ajungand la 11 ani la Constantinopol. Desi copiii baieti dati ca tribut Imperiului Otoman erau formati ca ieniceri, Rustem a fost destinat pregatirii pt a servi in administratia Imperiului. A fost si el convertit la islam ca toti copiii luati ca tribut. Inteligent, abil dar si foarte perseverent, Rustem a luptat continuu sa se ridice de la conditia de simplu sclav, la cea de guvernator al unei provincii. Ajunge in final cu ambitia sa, la cea mai inalta demnitate din stat, aceea de Mare Vizir. Perseverent, urca rand pe rand treptele ierarhiei otomane si ajunge ziua dorita de a cere mana printesei imperiului - Mihrimah.



Mihrimah si Rustem, s-au casatorit in 1539 in timpul unei fastuoase ceremonii organizate pt circumcizia printilor imperiali Baiazid si Cihangir. Era diferenta de varsta intre  soti, Rustem avand cam 40 de ani si Mihrimah doar 17. Mariajul lor s-a transformat treptat dintr-un mariaj aranjat, uneltit de sultana Hurrem, intr-un mariaj de atasament si de iubire.

Fiind dotati cu o inteligenta superioara, ambii soti au devenit personalitati redutabile, cunoscute de asemenea pentru setea lor de putere. Fiind ginerele Sultanului, a primit titlul de Damat, adica ginerele Dinastiei (in limba turca damat inseamna ginere). De aceea este cunoscut in istorie  ca Damat Rustem Pasa.

Desi Mihrimah era foarte atasata de printul Mustafa, fratele vitreg dupa tata (era fiul Sultanului Suleyman dar cu Mahidevran), participa dupa ce se casatoreste, alaturi de sotul ei, la uneltirea mamei ei, Hurrem, impotriva lui Mustafa, caruia i-ar fi revenit tronul de drept. Va fi astfel partasa la uciderea lui Mustafa, pentru a face loc la tron unuia din fratii sai. Cine a vazut serialul isi aminteste aceste scene. Mihrimah s-a folosit de puterea ei. S-a folosit de aceeasi putere si ca sa-l impinga cat se poate de sus pe sotul ei Rustem, pentru ca din pozitia lui de Mare Vizir, sa aiba ca prerogative inclusiv puterea de a trasa destinele printilor si randul lor la tron. Astfel Hurrem, Mihrimah si Rustem au devenit un trio indestructibil, cu o forta ucigatoare, in urma actiunii lor, printul Mustafa fiind executat.

Cuplul Rustem –Mihrimah dainuit 22 de ani, timp in care a adunat o avere colosala. Aveau palate, ferme, mori de apa, sclavi, animale, plus bani, bijuterii, haine brodate cu fir de aur, vesela suflata cu aur, sau chiar de aur si argint. Rustem avea si capital de putere si a fost cotat ca fiind aproape tot atat de bogat ca si Sultanul Suleyman.

In 1560 la finalul vietii lui, Rustem Pasa a cerut arhitectului Sinan sa-i construiasca o moschee, care sa fie cea mai frumoasa din Constantinopol. Constructia si impodobirea acestei cladiri cunoscuta ca Moscheea Rustem Pasa a durat 4 ani. Azi se gaseste in cartierul Eminonu, foarte valoroasa prin placarea ei cu faianta albastra de Iznik.



Desenele reprezinta lalele, garoafe, lacaramioare si crini.



Rustem a murit si nu a vazut-o finalizata. Cuplul a avut 3 copiii, doi baieti si o fata, Humasah, numita dupa numele mamei Sultanului Suleyman, bunica lui Mihrimah.

Locul in care este inmormantata Mihrimah:



Nota: articolul este scris de Daniela, face parte din Ciclul povestilor sale de calatorie.