Autor Subiect: Povestea pomului cu piroane al calfelor calatoare. La pas prin Sibiu  (Citit de 3958 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13224
Mai sunt putine zile pana vom porni impreuna in prima excursie Singles Camp care ajunge la Sibiu. De aceea m-am gandit sa va povestesc cateva lucruri poate mai putin cunoscute.
 
Sibiul ramane in topul preferintelor turistilor romani si straini. Veti fi uimiti sa descoperiti o asezare veche din anul 1191, Hermannstadt- in limba germana, Nagyszeben- in maghiara si Cibinum – in latina. Municipiul  Sibiu este unul dintre cele mai frumoase si infloritoare orase din Transilvania. Aflat in sudul acesteia, intr-o depresiune strajuita de Muntii Fagaras, Lotrului si Cindrel, strabatut de raul Cibin, Sibiul adaposteste o populatie de cca 150.000 locuitori.



In trecut Sibiul a fost principalul loc de colonizare a sasilor, istoria si dezvoltarea orasului fiind indisolubil legata de acestia. Mai recent, in anul 2007, a fost declarat Capitala Culturala Europeana (impreuna cu orasul Luxemburg), un moment extrem de important penru turismul de aici.

Contrastele dintre vechi si nou, dar mai ales multiculturalitatea (caci aici convietuiesc de multe secole mai multe nationalitati si plus este vizitat de turisti din lumea intrega) sunt elemente care ne atrag spre acest oras fascinant cu aer medieval cosmopolit si plin de viata.

Arhitectura impresionanta, amestecul de culturi, oamenii primitori, despre care se spune ca sunt “molcomi si cumsecade”, oameni de nadejde, care inspira siguranta, ne face nerebdatori a-i intalni la ei acasa, cu intampinarea lor tipica “Servus - bine ati venit la Sibiu!”.

Aflandu-ne in Transilvania, nu uitam ca este tinutul legendelor stranii si captivante; chiar daca Sibiul pulseaza de viata, totusi in Sibiul medieval timpul a stat pe loc. Aici vom gasi povestile.



Intr-o plimbare la pas prin Sibiu, pornind din inima orasului, de la Turnu Sfatului, cel ce strajuieste orasul inca din anul 1224. Odinioara in vecinatatea lui se aduna “sfatul orasului”. Astazi, este un arc ce face legatura intre Piata Mica si Piata Mare si poate fi vizitat in punctul lui cel mai inalt, urcand niste trepte in spirala. A trecut prin multe, a suferit cutremure, a fost daramat si reconstruit. A jucat in istoria sa diverse roluri: turn de poarta, foisor de foc si chiar inchisoare. Apoi a fost depozit de cereale, un rol mai pasnic, muzeu si azi are rol de monument istoric cu punct de belvedere. Orologiul de la penultimul etaj, un mecanism minutios, extrem de exact ce masoara timpul, a fost martorul multor povesti.  A asistat de la executii medievale, pana la festivalurile din zilele de azi.

Pornind de la ceea ce a vazut acest turn, va voi povesti despre ceva inedit. Nu va voi vorbi despre tarabele din Piata Huet in care localnicii ardeleni aduc tulpini verzi-rosiatice de rabarba acrisoara specifica bucatariei sasesti, un “must see” primavara sau mai bine zis “must taste”. Nu voi vorbi despre amestecul romanesc, sasesc, maghiar si evreiesc care fac un mozaic uluitor. O sa amintesc doar, ca Sibiul se pregateste sa urce in 2019 pe scena culinara internationala prin candidatura sa la titlul de Regiune Gastronomica Europeana.

Povestea mea este despre calfele din Sibiu. Va amintiti de Fratii Grimm, care povestesc despre calfe, doi tovarasi de drum, un croitor si un giuvaergiu care aveau amandoi aceeasi tinta? Urmand un itinerariu asemenator, daca urcam scarile din Orasul de Jos pe sub turnul mai sus amintit, ajungem  intr-un colt mirific al Sibiului Medieval: Piata Huet, unul dintre cele mai pitoresti locuri din Sibiu. Tot acolo Biserica Evanghelica, Casa calfelor, multe cladiri colorate dar si Turnul scarilor, cel mai vechi din Sibiu. Cumva auzi batai de unelte? Sau iti miroase a var sau a lut? Stim de ce. Zarim tineri costumati interesant care cara saci de var sau trebaluiesc in mestesugul lor. Altii cioplesc sau slefuiesc piatra. Cu camasi albe, deschise  la max 2 nasturi, inalti si blonzi. Oare cine sunt?

Sunt calfele calatoare. O “fratie” veche, dar nu “a inelelor” ci a “calfelor calatoare”, tineri ucenici care doresc sa se instruiasca si perfectioneze, plecati in ucenicie, pentru a invata si dezvolta meserii cum ar fi tamplaria, dulgheria, zidaria, constructii si finisaje ornamentale, zidarie, potcovarie dar si croitorie si migala lucrand in aur. Calfele erau tineri plecati din tinutul lor natal in lume sa invete sa se perfectioneze in aceste meserii. Dar ca sa fie calfa, tinerii trebuiau sa aiba varsta de pana in 30 de ani si sa fie neaparat necasatoriti, ca sa poata calatori nestingheriti in a-si atinge scopul. Nu trebuiau sa aiba copii sau alte obligatii care i-ar fi putut lega de un singur loc. Ei erau meniti sa se formeze ca mesteri priceputi in meseria aleasa.

Calfele, a caror poveste porneste din Evul mediu, porneau in calatoria lor initiatica pentru a invata mestesuguri vechi,  regula impunand  o ucenicie de 3 ani si 1 zi, sa nu se apropie la mai putin de 50 km de casa natala si sa schimbe locul de invatatura, o data la 3 luni, cautand sa invete meseria cat mai bine si de la maestrii diferiti. La finalul calatoriei lor, calfele vor fi asezate in randul mesterilor priceputi. La plecare trebuiau sa se asigure ca au asupra lor doua lucruri: o moneda si un metru de tamplarie din lemn. Acestea vor fi asezate in cele doua buzunare de la pantaloni, unii croiti special pentru calfe. Aveau obligatia de a purta o tinuta aparte - tinuta calfelor calatoare si se numeste “kluft" - un costum traditional pe care acestia il imbraca inainte de inceperea calatoriei.



Acest costum contine si in ziua de azi, obligatoriu: pantaloni evazati, camasa alba, vesta si haina, bocanci negri. Haina si vesta trebuiau sa fie in culorile reprezentative ale breslei din care fac parte: negru, crem, albastru. Pentru toti este obligatorie camasa alba care va avea guler scrobit numit “stande”. Tinuta se intregeste cu o palarie din fetru negru cu boruri largi, cilindru sau melon.

Atentia la detaliile costumului merge pana la obligatia ca  haina sa aiba 8 nasturi, ce simbolizeaza cele 8 ore de munca zilnica pe care le vor efectua. Vesta sa aiba 6 nasturi, care simbolizeaza zilele lucratoare ale saptamanii, acestia lucrand inclusiv sambata. Manecile hainei sa aiba cate 3 nasturi, care simbolizeaza durata stagiului de calatorie pentru invatarea de mestesug, pe care o aveau de indeplinit - 3 ani de ucenicie ai calfelor calatoare.

Traditia calfelor porneste din tari ca Germania, Elvetia, Austria si chiar Franta. Surpriza este ca in Sibiu a fost reinviata aceasta traditie a mestesugarilor, dar si la Brasov, renumite centre mestesugaresti. In Sibiu Biserica evanghelica a pus la dispozitia calfelor calatoare o cladire care are rol si de casa si de atelier pentru calfele calatoare, pentru tinerii sositi aici. Descoperim astfel la Sibiu Casa Calfelor, loc unde vin tinerii care invata meserii: tamplarie, dulgherie, zidarie, constructii ornamentale. Multi doresc sa reinvie meserii cum sunt cea de potcovar, cizmar si aurar, zetar, legator de carte veche, anticariat, dar si croiorie, brutarie.



Ei se calificau in meserii apropiate de arta cum ar fi aurarii si fauritorii de instrumente muzicale. Important era ca acestia sa pastreze tehnicile de lucru traditionale si sa le dezvolte conform cerintelor din perioada moderna a zilelor lor. Calfele traiesc din ce muncesc, dorm pe unde apuca, dar sunt mari petrecareti.



Le este interzisa acumularea de bani, ei avand obligatia de a se intoarce acasa doar cu aceeasi moneda cu care au plecat, dar cu meseria invatata  dusa la rang de maestru.

Revenind la Sibiu, trebuie spus ca din anul 2002 calfele calatoare s-au reintors si au locuit in Casa Calfelor dar si in Turnul Scarilor. Pe santierul de renovare a Casei Calfelor, au muncit cca 60 de calfe. Acestia reprezentau 14 meserii.



La Sibiu gasim astfel Casa Calfelor aproape de Biserica evanghelica in Piata Huet. Aici sunt gazduite calfele calatoare venite din Germania, Elvetia, Franta, Austria, tineri porniti in calatoria initiatica de 3 ani si 1 zi. In Sibiu au gasit un loc cum nu se poate mai potrivit si ospitalier pentru ca este singurul din Romania care are o Casa a calfelor. In Sibiu calfele au executat lucrari de restaurare la Biserica evanghelica, la Casa calfelor dar si pentru multi localnici.



In Europa sunt 4 centre deschise calfelor calatoare: Rugen, Neustadt, Leipzig si Sibiu. In Germania sunt mai numerosi si sunt impartiti in 6 grupari. Alaturi de ei, in lume sunt cca 800 de calfe calatoare.

La Sibiu Casa Calfelor se remarca usor dupa Stalpul calfelor sau “pomul cu piroane”, unde toate calfele au obligatia de a respecta traditia de a lasa o amintire, a bate in acest stalp, o potcoava, capace de bere, obiecte metalice, monezi sau o unealta. Este un indiciu ca au trecut pe aici si cred ei ca facand acest gest vor avea noroc in calatoria lor.



Arata de asemenea ca unealta batuta pe stalp era facuta de un mester priceput. Semnul spune: “Nu vezi cu ochii tai, ci cu mana ta”.



Specificitatea lor este ca sunt priceputi in restaurari de monumente, deoarece folosesc metode similar cu cele cu care s-au construit cladirile medievale. Casa Calfelor este lipita de Turnul scarilor, ce facea parte in sec al XIII-lea din prima centura de fortificatie a Sibiului, Turnul scarilor fiind asa cum va spuneam cel mai vechi edificiu din Sibiu. Langa Turnul scarilor se afla cel mai temut loc: “Coltul ispasirii”, un fel de “stalp al infamiei”, unde cei ce nu respectau , incalcau si nesocoteau legile comunitatii, erau expusi oprobiului public.

Stalpul calfelor sau “pomul cu piroane”, acest simbol ciudat al calfelor calatoare, in limba germana se numeste Stock-im-Eisen. Astfel de stalpi cu piroane, mai pot fi vazuti la Viena, chiar in apropiere de catedrala Sfantului Stefan, Bratislava, Budapesta si Gyor.

Stalpul cu piroane din Viena are o poveste care aminteste despre o calfa, care avea meseria de lacatus si care s-a gandit ce bine ar fi sa faureasca un lacat ce nu va putea fi spart niciodata. Negasind o metoda sigura, s-a gandit sa “faca pact cu Diavolul”, pe care l-a rugat sa-i dea formula de creare a unui astfel de lacat, care sa nu poata fi spart niciodata. Diavolul i-a cerut in schimbul acestui secret, sa-i dea sufletul lui de calfa si acesta a consimtit.

In amintirea acestei povesti, calfele bat cate un cui in Stalpul cu piroane, pentru sufletul pierdut al inaintasului lor. 

Acest articol a fost scris si ii apartine Danielei Dimitrescu.