Dupa o zi petrecuta la Tokyo, a inceput aventura. Calatoria noastra nipona, pornea...spre cel mai frumos oras, Kyoto. Imi suna atat de indepartat si totusi de cunoscut. Citisem mult despre Japonia si despre istorie si despre traditii si despre locurile iconice. Si daca exista ceva care intradevar reprezinta Japonia, acel loc este Kyoto. De departe cel mai frumos, interesant, reprezentativ.
Premiera pentru mine si cred de altfel pentru toti cei din grup a fost sa merg cu trenul de mare viteza. Doar dimineata am realizat in ce o sa urc, pana atunci priveam si gandeam totul doar ca pe ceva povestit pentru altii, nu penyru mine...Shinkansen...parca si numele sau exprima viteza, suna asa ca un suierat...Uau, cand l-am vazut in gara, cu forma sa aerodinamica, cum porneste si accelereaza in doar cativa metri, transformandu-se intr-o naluca, mi s-a taiat respiratia. Fotografiam, filmam, nu mai stiam ce sa fac sa tin minte acele momente...Alinierea la linia de imbarcare, la vagonul la care aveam locuri, gandul ca trebuie sa sar repede in tren, pentru ca nu asteapta dupa mocaiti...Nu stiu de ce pentru o fractiune de secunda mi-a trecut prin minte patania lui Nicolae Tabara, din nuvela lui Liviu Rebreanu...Pregatirea, plecarea dis de dimineata, asteptarea, si apoi ocararea, ceata zorilor, norii bulbucati...
Silueta de zana prelunga a aparut si cat ai clipi s-a oprit cu usa exact in dreptul nostru. Din tren a coborat insotitorul cu manusi albe si costum impecabil de curat si aranjat...Cum sa nu fi impresionat, cum sa nu te simti mic mic de tot, cand vii dintr-o tara la care inca mai exista acari si ciocanitori in roti...Lumea s-a urcat si pana sa ne dumirim unde ne sunt locurile sarpele metalic incepuse sa alunece pe sine...Nu simti nimic, nu esti nici macar constient de viteza de 300 km/ora. Doar daca te uiti pe fereastra realizezi cat de repede mergi.
Inauntru este o curatenie fantastica si un confort pe care nu stiu cu ce sa-l compar. Fotolii largi, loc imens pana la cel din fata, masuta pentru servirea mesei, prize de incarcare device-uri, wifi. Servire cu stewarzi ca pe avion...Cafea, ceai, apa, sucuri, bere, mancare, dulciuri...Mi-am luat doar cafea, pentru ca in gara oprisem la un punct de vanzare si la sfatul ghidei cumparasem fiecare cate o cutie cu sushi. La ora 13:00 toata lumea din tren si-a lasat masuta jos si a inceput sa-si manance ceea ce isi pregatise. Si asta face parte din ordinea proverbiala a japonezilor, sa-si serveasca mesele la ore fixe.
In mintea mea Japonia insemna performanta, eficienta, ordine, corectitudine, gheise, sushi, peisaje miniaturale, kimono, karaoke, arte martiale, temple cu porti Tori, Yakuza, Hiroshima, ciresii infloriti, artarii rosii...Am completat tabloul dupa ce am reasezat puzzle-ul si am ajuns sa admir pana la extrem ceea ce se intampla acolo, mai putin cateva lucruri ce tin de mentalitatea lor, de constructia lor fizica, de metabolism, de perceptie, de reguli care lor li se potrivesc, dar noua in nici un caz...Japonia este pentru orice european, australian, american, o carte mare pe care scrie "Magic". Nu ai cum sa deslusesti doar ca turist viata lor, felul lor de a fi, nu ai cum sa intelegi de ce exista anumite reguli. Recunosc ca am avut in ghid un excelent dictionar explicativ al magiei nipone, asa mi-a fost usor sa pricep pe loc lucruri la care ar fi trebuit sa le judec sau sa le reiau acasa, citind...
In opinia mea, daca in viata vrei sa vezi ceva impresionat, atunci trebuie sa ajungi in Japonia. Acolo reperele, jaloanele, rationamentele iti vor fi schimbate, vei intelege incepand cu acel moment altfel lucrurile...Eu am venit bulversant, fascinant, extaziat...dar si afectat ca nu o sa pot fi niciodata asa...Chiar daca sunt un tip disciplinat, perfectionist, conformist, deschis la orice efort, respectuos, atent la cei din jur...fata de japonezi sunt doar un copil rasfatat, galagios, care nu-si face temele la timp, rebel, etc...Chiar si un neamt pare acolo un mic lenes, dezordonat si indisciplinat.
Cand intri in metrou sau tren si vezi ca toata lumea isi vede de treaba fiecaruia, ca nu suna telefoane, ca nu se vorbeste deranjand pe cei din jur, cand vezi in parcuri la ce detalii de intretinere ajung gradinarii, cand vezi amabilitatea lor in ati arata, in a te conduce, cand realizezi perfectiunea din orarele lor, si cand stii cum e la tine acasa, nu poti decat sa te simti jenat, nemultumit de tine...Exista acolo o forma de respect pe care noi nu o s-o atingem niciodata...Nu o sa ajungem sa intelegem ca nu trebuie sa deranjam cu nimic pe ceilalti, nu o sa putem fi atat de exacti, de disciplinati, de rigurosi...
Inchei aici cu partea aceasta de impresii generale, indreptandu-ma la ce am vizitat. In acea zi nu am plecat direct la Osaka, ci am oprit la Himeji, pentru a vizita castelul feudal considerat cel mai frumos ce a supravietuit în forma originală. Castelul, protejat UNESCO se afla intr-un mic orasel, pe care l-am strabatut pe un segment, incepand de la gara. Strada ce duce la castel este strajuita si decorata de statui...sa le spun provocatoare...nu, nu glumesc, dar trebuie sa remarc ca japonezii au o anumita apetenta pentru statui...dezbracate. Am vazut o multime, cateva chiar foarte reusite sa afla in fata Primariei din Tokyo. Oricum ei au o dezinhibitie si o lipsa de pudicitate educata, pentru ca trebuie sa stiti, ca in baile lor comune se intra complet dezbracat. Femeile la femei si barbatii la barbati, evident. Au si un cult al sexului, il considera mai degraba o arta...Asa ca nu e de mirare cate statui cu femei goale am vazut in excursia asta...
Vreau sa va arat cum arata o camera single la un hotel in Japonia. Este un exemplu de eficienta, in conditiile in care ai tot ce-ti trebuie intr-un spatiu minim. Credeti-ma ca nu am simtit in nici un moment vreo claustrofobie, sau vreun disconfort...Ba chiar mi-a fost mai bine decat in camere imense in care nu gasesti ceea ce ai nevoie...Camerele duble in care au stat cei din grup evident ca erau mai mari, am intrat la un moment dat sa vad una in care camerista facea curat. Era dubla cat a mea...