“Intr-un sat trăiau doi fraţi, fiecare cu familia lui săracă. Unul dintre ei şi-a luat lumea în cap şi a plecat în căutarea unui loc în care să trudească cu spor şi să se întoarcă acasă cu o sumă bunicică de bani. După câţiva ani de absenţă, soţia celui plecat a aflat că omul ei a murit pe meleaguri străine. Ea s-a aşteptat ca măcar banii agonisiţi de el să-i fie trimişi, dar spre surprinderea tuturor, banii au sosit pe adresa fratelui celui mort. Impreună cu banii, a sosit şi o scurtă scrisoare: “Dragul meu frate, dă-i soţiei mele cât vrei tu, iar restul opreşte-ţi -i ţie”. Omul acela era rău şi zgârcit şi n-a dat văduvei decât câţiva bănuţi, oprindu-şi aproape întreaga sumă pentru el şi familia lui. Fapta lui scandaloasă a revoltat toată comunitatea, dar ce era scris era scris. Văduva a simţit însă că trebuie să fie şi o altă cale şi a cerut ca problema lor să fie rezolvată de rabinul cel bătrân. Zis şi făcut, s-au dus cu toţii la rabin. Bătrânul i-a privit cu blândeţe şi le-a zis: “Problema nu-i grea, dar trebuie mai întâi să-mi promiteţi că veţi face întocmai cum vă voi spune, altfel n-are rost să-mi răcesc gura degeaba.” Sigur de el, fratele hrăpăreţ s-a grabit să promită înaintea tuturor că vor asculta întocmai. Atunci rabinul le-a cerut să aducă fiecare partea pe care şi-au luat-o din moştenirea celui plecat. Când banii au fost aşezaţi iarăşi în două părţi înaintea lui, rabinul a mai citit o dată nota, adaugând şi un comentariu: “Dragul meu, dă-i soţiei mele cât vrei tu, iar restul opreşte-ţi-i ţie”. Eu propun ca să facem întocmai cum a spus el: cât ai vrut tu, să dăm acum femeii, iar restul, adică ce-i dăduseşi ei, să-ţi rămână ţie”. Si rabinul a luat suma mare de bani, a dat-o văduvei, iar pe cei câţiva bănuţi i-a dat celui lacom.”
Intr-o bună zi, vom vedea toţi că ce-am dat altora, va fi într-adevăr al nostru, iar ceea ce ne-am oprit în mod abuziv şi egoist va fi luat de la noi. Atunci vom vedea într-adevăr dacă suntem bogaţi sau săraci….
