Daca te accepti pe tine, incepi sa accepti totul. Daca te respingi, respingi universul, respingi existenta. Daca te accepti, accepti existenta; atunci nu mai ai nimic de facut decat sa sarbatoresti. Atunci nu te mai plangi de nimic, nu mai pizmuiesti pe nimeni, te simti recunoscator. Atunci viata e buna si moartea e buna, atunci bucuria e buna si tristetea e buna, atunci e bine sa fii cu persoana iubita si e bine sa fii si singur. Atunci tot ce se intampla e bine, pentru ca se intampla din intreg. Dar de secole intregi omul este conditionat sa nu accepte.
Toate culturile din lume otravesc mintea omului, pentru ca toate se bazeaza pe o singura idee: ideea de imbunatatire, de perfectionare. Ele toate creeaza in om o stare de neliniste - o stare de tensiune intre ceea ce este omul si ceea ce ar trebui sa fie. Orice ar trebui creeaza neliniste.Daca exista un ideal care trebuie infaptuit, cum sa fii in largul tau? Cum sa te simti acasa? Nu poti trai nimic total, pentru ca mintea se gandeste la viitor. Iar acel viitor nu vine, nu poate sa vina, pentru ca insasi natura dorintei il face imposibil - cand vine, iti imaginezi alte lucruri, iti doresti alte lucruri. Intotdeauna iti imaginezi o stare de lucruri mai buna. Si astfel esti vesnic nelinistit, incordat, ingrijorat. Asa traieste omenirea de secole intregi.