Vine o vreme cand simti ca "imbatranesti", cum spunea un prieten azi. Simti ca nu mai poti...
De fapt, nu cred ca este vorba despre imbatranire, e vorba doar de maturizare. Intelegi ca te-ai bagat in prea multe si ca nu mai poti sa le faci pe toate. Cel putin nu perfect, asa cum erai obisnuit sa o faci. Si intelegi ca, de fapt, nici nu merita sa incerci sa le faci chiar pe toate...
Problema oamenilor este in extreme, intotdeauna a fost. Unii, mare parte dintre noi, nu cerem suficient de la noi. Avem asteptari mici de la noi si, in consecinta, obtinem putin. Ne subevaluam si ne autosabotam iar mediul din jurul nostru reactioneaza la asta, oferindu-ne fix nimicul pe care ne asteptam sa il primim...
Altii cer prea mult de la noi. Uitam ca doar parem supraoameni cateodata, nu suntem. In 99% din timp suntem doar iluzionisti care fac pe magicienii. Si imi amintesc acum ce sentiment misto am avut atunci cand mi-am dat pentru prima data seama ca puterile mele sunt limitate. Da, m-a speriat putin, fiindca simteam ca pierd controlul ceea ce, la momentul ala, era inacceptabil.
Insa mi-a si placut. Fiindca, brusc, pentru prima data nu imi mai eram suficient, aveam nevoie si de altii. Si am inteles ca, desi fusese brutal, tocmai luasem Level Up.
Pierdusem abilitatea de a fi perfect, o castigasem pe cea de a fi fericit.