Autor Subiect: In paradisul verde al insulelor Azore 10 - 19 iulie 2021  (Citit de 4539 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 11625
In paradisul verde al insulelor Azore 10 - 19 iulie 2021
« : Sâmbătă, 02 Noiembrie 2019, 12:26 »
Tarif: 1520 EUR/ persoana - cazare in camera DBL, cu inca o persoana, de acelasi sex .Tarif 2020

Rezervari: https://www.singlescamp.ro/eveniment/paradisul-verde-al-insulelor-azore-10-19-iulie-2021/
(Inainte de inscriere, cititi va rog cu atentie, intreaga prezentare a actiunii si urmariti link-urile catre materialele informative)

Plecare: 10 iulie 2021
Sosire: 19 iulie 2021 

Cazari:
10/15 iulie Ponta Delgada, insula Sao Miguel Grand Hotel Açores Atlântico 5*
15/18 iulie Angra do Heroisimo, pe insula Terceira, Terceira Mar Hotel 4*

Numar de locuri: 17

Servicii incluse:
•   transport aerian Bucuresti - Lisabona - Ponta Delgada; toate taxele incluse, inclusiv cele de aeroport, bagaj cala  si un bagaj mana
•   transport aerian Ponta Delgada (insula Sao Miguel) - Lajes (insula Terceira), taxe, bagaje de cala incluse
•   transport aerian Lajes (insula Terceira) - Lisabona - Bucuresti
•   cazare 8 nopti hoteluri 4* si 5* 
•   mic dejun inclus, 8 zile
•   insotitor de grup pe toata perioada excursiei

Nu sunt incluse:
x   asigurarea medicala
x   taxa de oras la hoteluri
x   mesele de pranz si cina
x   costurile legate de excursiile pe insule (sunt prezentate cu tarifele aferente in cadrul programului)
x   excursie optionala whale watching la Angra de Heroisimo de pe insula Terceira cca 50 EUR/persoana
x   intrarile la obiective
x   transferurile la hoteluri si aeroporturi (Ponta Delgada, Lajes, Angra). Vor fi organizate de insotitorul de grup si achitate in regim share cost de participanti
x      costuri teste si certificari medicale, in situatia in care intrarea in tara de destinatie este conditonata de efectuarea unor testari

Pentru excursiile optionale, cu 3 luni inainte de plecare, trebuie sa transmiteti la care dintre ele doriti sa participati si sa achitati contravaloarea lor.
Total excursii optionale (mai putin cea de pe apa) = 180 EUR

ZBORURI:

10JUL BUCHAREST OTP      - MUNICH MUC       TP  7559 06:10 07:20         

10JUL MUNICH MUC       2 - LISBON LIS       TP   557 13:35 15:50         

10JUL LISBON LIS       1 - PONTA DELGADA    TP  1863 17:05 18:25
         

 
15JUL PONTA DELGADA      - TERCEIRA ISLAND  SP   542 08:50 09:35         


18JUL TERCEIRA ISLAND    - LISBON LIS       TP  6568 08:15 11:35         

 18JUL LISBON LIS       1 - MUNICH MUC       TP   554 15:05 19:10           

 18JUL MUNICH MUC       2 - BUCHAREST OTP    TP  7562 21:45 00:45+

 
Insotitor de grup din partea Singles Camp: Lidia Mandache 0040.743.122.214.

Profilul actiunii

tipul - activ
particularitatile actiunii: o incursiune in paradisul natural a doua dintre insulele arhipelagului Azore.
profil participant: iubitor de calatorii, de natura, care isi doreste experiente deosebite, comunicativ, deschis, sociabil si activ.

Program excursie

Ziua 1. 10 iulie Intalnire cu insotitorul de grup, pe aeroportul Otopeni, Henri Coanda, Plecari internationale, Cafeneaua Lavazza, ora 03:45. Avem zborurile:

10JUL BUCHAREST OTP      - MUNICH MUC       TP  7559 06:10 07:20 conexiune:         
10JUL MUNICH MUC       2 - LISBON LIS       TP   557 13:35 15:50       conexiune:   
10JUL LISBON LIS       1 - PONTA DELGADA    TP  1863 17:05 18:25


Urmariti acest topic de forum, pentru eventualitatea unei modificari de zbor. Singurul loc in care se fac anunturile, se dau informatiile si detaliile este acest topic. Nu dam telefon din agentie, nu transmitem Email-uri si avem rugamintea sa nu sunati in agentie sau insotitorul de grup, pentru probleme pe care le gasiti specificate aici. Avem recomandarea sa va luati masurile de siguranta pentru a ajunge la timp pe aeroport. In situatia in care veniti dupa ora anuntata de intalnire, veti fi nevoiti sa faceti singuri formalitatile de check in, la zona indicata de informatii plecari. Daca intarzierea este mai mare si pierdeti avionul, agentia si insotitorii de grup nu au nici o responsabilitate, astfel incat va trebui sa va descurcati pentru gasirea unui alt zbor, din resurse proprii, urmand sa anuntati insotitorul de grup asupra orei si locului in care va veti conecta cu grupul. La servicii incluse, gasiti mentiunea referitoare la bagajele cu care puteti calatori gratuit. Daca depasiti greutatea si dimensiunea, atat la plecare, cat si la sosire veti fi nevoiti sa suportati singuri costurile aferente. Agentia nu ofera serviciul check in sau de ocupare a unui loc preferential. De aceea si pentru siguranta anuntam intalnirea cu cca 2 ore inainte de decolare, pentru a putea solicita la ghiseu, un loc care sa va convina.

Pe aeroporturile de conexiune este nevoie de mare atentie. Daca stiti ca nu va descurcati bine pe un aeroport international mare, ramaneti langa insotitorul de grup si mergeti impreuna cu el pana la poarta de imbarcare. Trebuie sa stiti ca nici agentia, nici insotitorul nu au nici o responsabilitate in situatia in care nu ajungeti la timp la poarta de imbarcare de conexiune si pierdeti avionul. 

Regrupare pe aeroportul din Ponra Delgada, transfer la hotel, check in. Lidia va rezerva la fata locului taxiuri, comunicand-le hotelul; urcati cate 3 si impartiti costurile aferente. La hotel impartirea pe camere, check in si odihna.

Ziua 2. 11 iulie Un mic dejun de relaxare, apoi iesiti impreuna cu Lidia sa descoperiti Ponta Delgada. Este o zi mai linistita, binevenita in urma calatoriei din ziua precedenta. Echipati-va pentru mers pe jos, veti face pietonal mai bine de 10 km.

Este un oras foarte frumos si curat, in care sunt o multime de lucruri interesante de vazut. O sa vizitati inclusiv Casa Presedintelui…



Ziua 3. 12 iulie Excursie optionala Discover Sao Miguel I: Ponta Delgada - Pico da Barrosa  – Caldeira Velha –  - Capelas – Miradouro das  Pedras Negras – Mosteiros – Lagoa Verde – Lagoa Azul – Lagoa de Santiago– Lagoa da Canario – Miradouro da Vista do Rei – Ananas Arruda (cu degustare de ananas si inghetata)  – Ponta Delgada


Lacurile Sete Cidades (celor 7 orase)


Lagoa do Fogo - Lacul de foc


Panorama spre Grota de Inferno


Plantatie de ananas

Ziua 4. 13 iulie . Este o zi cu program free. Ce propun celor carora le place natura inedita, asta daca timpul este bun si apa potrivita pt baie: sa mergeti la Villa Franca, la ora 8.15 sa fiti la rand pentru a prinde un loc in rezervatia din crater. Practic o sa faceti baie intr-un crater vulcanic. Fiind rezervatie doar 400 pers/zi sunt admise pe micuta insula...La intoarcere aveti ocazia sa mancati la un restaurant din micutul golf, unul in care se pregatesc cele mai bune preparate de peste si fructe de mare. Daca doriti doar relaxare, va raman destule lucruri de facut, iar Lidia va va putea ajuta cu propuneri...

Ziua 5. 14 iulie Excursie optionala Discover Sao Miguel II: Ponta Delgada - Ribeira Grande - Licores Mulher de Capote - Miradouro de Santa Iria -  Chá da Gorreana - Miradouro do Pico de Ferro - Lagoa das Furnas - Parque de Campismo - Poça da Dona Beija - Caldeira das Furnas – Marina da Villa Franca – Ponta Delgada.

Masa de pranz o sa fie ceva cu totul si cu totul inedit. La Tony's, in Furnas, o sa mancati o tocanita din mai multe tipuri de carne si legume, preparata intr-o oala care sta 6 ore in pamantul fierbinte din zona fumarolelor.


Lagoa do Furnas - Lacul "cuptorului"

Ziua 6. 15 iulie Micul dejun la box. Coborati la 06:45 cu bagajele pregatite, faceti check out-ul pt camera pe care ati avut-o, va imbarcati in taxi-uri si la 07:15 trebuie sa ajungeti pe aeroport. Urmeaza zborul intre insule:

15JUL PONTA DELGADA      – TERCEIRA ISLAND  SP   542 08:50 09:35

Din aeroportul Lajes pana in Angra do Heroisimo sunt cca 45 minute. Transfer la hotel, lasati bagajele la hotel si faceti o plimbare impreuna cu Lidia pana in port. Acolo o discutie cu organizatorii excursiei pe mare.



In drum spre port o sa va bucurati de culorile pastelate ale caselor, de atmosfera superba. Luati si pranzul impreuna. Dupa masa va intoarceti la hotel, faceti check in si apoi aveti timp liber. Hotelul are piscina, o gradina foarte frumoasa, asa ca va recomand sa ramaneti in jurul casei…

Ziua 7. 16 iulie Excursie optionala III Terceira: Angra do Heroismo - Monte Brasil - Miradouro da Mata daSerreta - Biscoitos - Algar do Carvao  Furns do Enxofre - Lagoa das Patas - Miradouro Serra do Cume - Praia do Vitoria - Angra do Heroismo


Serra do Cume


Imperio, exista pe insula 70 de astfel de constructii pitoresti si multicolore


Lacul nuferilor - Lagoa das Patas


Furnas do enxofre

Ziua 8. 17 iulie Excursie optionala pe mare: "in cautarea balenelor, delfinilor si baie la Insula Caprei". In fiecare an am avut norocul sa vedem o multime de cetacee si sute si sute de delfini de toate soiurile...Sper sa fiti la fel de norocosi. Tariful pentru excursia pe apa la balene si delfini, combinata,cu o vizitare a Insulei Cabra este de 50 EUR

Programul incepe la ora 8.30, avem o intalnire cu un oceanograf, care ne va da mai multe explicatii referitoare la fauna marina a Azorelor. Apoi la 9.00 ne indreptam spre larg, in zona frecventata de balene. Apoi ceea a delfinilor. Finalul va avea loc intr-un loc superb, la Insula Caprei, unde ambarcatiunea o sa opreasca pentru o baie in crater...Toata actiunea dureaza cu ceva peste 5 ore. In jur de 14.00 ne intoarcem. Numai bine pt masa de pranz si apoi pt o plimbare intr-un parc exceptional, cel municipal. Vizitam si Primaria, urcam apoi la panorama...Pt seara free time...

Insula Cabras:



Un montaj pe care l-am facut in 2018, cu imaginile surprinse in aceasta calatorie minunata pe apa:



Ziua 9.18 iulie Este cea de plecare din Azore, dar nu direct spre Bucuresti, vom avea o escala la Lisabona si una la Munchen. De la Angra do Heroisimo pana la Lajes luam un microbuz inchiriat in regim de taxi, costa cca 7 EUR/persoana pana la aeroport. Zboruri:

18JUL TERCEIRA ISLAND    - LISBON LIS       TP  6568 08:15 11:35         
18JUL LISBON LIS       1 - MUNICH MUC       TP   554 15:05 19:10           
18JUL MUNICH MUC       2 - BUCHAREST OTP    TP  7562 21:45 00:45+


Se ajunge in data de 19 iulie ora 00:45.
 
Precizare. Insulele Azore, la fel ca Madeira constituie o destinatie de vacanta activa. Nu este indicata celor care prefera genul de vacanta all inclusive, cu plaja nisipoasa, cu program de entertainment la hotel si mancare pe saturate. Este o destinatie exotica, are o flora si un rellief neobinuit de frumoase, tot acolo sunt singurele plantatii de ananas si de ceai din Europa. Se adreseaza iubitorilor de excursii in natura, celor care vor sa descopere lucruri noi, deosebite de ceea ce au vazut pana atunci. Tinem mult ca lumea sa inteleaga de la bun inceput ca nu mergem la plaja, ci sa ne relaxam prin drumetii, vizite, excursii pe apa.

Cateva informatii despre Insulele Azore:

Insulele Azore sunt situate in largul coastei de vest a Portugaliei la cca 1500 km de Lisabona. De acolo, o aruncatura de bat si esti...la New York :) Este o gluma evident, pentru ca pana pe coasta de est a Americii de nord mai sunt inca...3900 km.

Cele 9 insule care formeaza arhipelagul sunt: Săo Miguel, Santa Maria, Terceira, Faial, Pico, Săo Jorge, Graciosa, Flores, Corvo. Sunt de origine vulcanica si au suprafete incepand de la doar 17 km patrati (Corvo) pana la 747 km patrati (Săo Miguel).

Populatia ce traieste pe insule este de doar 240.000 locuitori...cei mai multi fiind pe Săo Miguel. Capitala este Ponta Delgada cu 64 000 locuitori.

Relieful vulcanic da o nota deosebita locurilor, sunt acolo o multime de cratere si conuri vulcanice. Cel mai mare Pico - 2351 m.

Un documentar despre Azore:



Săo Miguel este cunoscuta ca Insula Verde si este cea mai mare din arhipelag. Acolo se afla si sediul presedentiei Regiunii Autonome al Azorelor. Are in jur de 60 km lungime (cam cat Madeira) si 15 km latime. Este insula care are cele mai multe de oferit: lacuri extraordinar de frumoase, plaje cu nisip, munti inalti, campii de un verde...irlandez si in jur...oceanul de un albastru senzational.
Ponta Delgada are o multime de locuri istorice, de monumente, strazile pastreaza aerul coloniilor vechi portugheze dar in acelasi timp se simte puternic si influenta moderna...Are un port modern, restaurante, magazine, baruri, night - cluburi si cafenele cu vedere la ocean.

Cateva fotografii sugestive despre aceasta insula:















Terceira Portughezii sustin ca ei sunt descoperitorii acestei insule, ca Gonçalo Velho Cabral ar fi cel care a pus prima oara piciorul in acest paradis. 1439 apare ca document official al desoperirii. Au mai aparut insa indicii ca doar 6 ani mai tarziu, de 1 ianuarie s-ar fi ajuns acolo iar Cabral ar fi fost doar carmaciul, capitanul fiind Vincente de Lagos. Initial a fost numita Ilha de Jesus Cristo (Insula lui Isus Hristos) iar mai tarziu Ilha de Jesus Cristo da Terceira.

Exista insa dovezi ca mult timp inaintea portughezilor, cu vreo 3500 ani in urma insula era dej locuita. S-au descoperit morminte provenind din acea perioada….Nu stiu daca pentru noi cei care o s-o vizitam are mare importanta cine au fost primii locuitori, important este ca avem unde sa aterizam, unde sa stam si unde sa mancam, sa ne bucuram de minunatia rasarita din apele Atlanticului.

A treia ca marime din arhipelagul Azore, dupa Sao Miguel si Pico, cu o populatie de cca 58.000 de locuitori, Terceira, sau “insula liliachie” cum mai este numita datorita superbelor apusuri de soare de aici - nu are mai mult de 30 km de la un capat la celalalt si 17 km pe directia nord – sud.

Are un aeroport care face astfel mai usor accesul pe insula. Cea mai importanta asezare de pe Terceira este Agra do Heroisimo, cea mai veche asezare din arhipelag (1534) acolo unde urmeaza sa poposim si noi pt 3 nopti. Cu o exceptionala arhitectura a sec XVII si XVIII Agra este un sit UNESCO, unde pot fi admirate cladiri coloniale. Din pacate cutremurul din noaptea de an nou din 1980 a distrus o parte din acestea.

Mai este numita si "insula festivalurilor fara sfarsit" asta pentru ca in lunile de vara este o continua celebrare:  Festas do Espirito Santo, apoi festivalul producatorilor de vin si de produse alimentare si in fine cel mai "sangeros"  "touradas ŕ corda"  atunci cand se dau drumul taurilor pe strada.

In Agra sunt mai multe restaurante si pentru ca Portugalia nu este o tara scumpa la mancare, acestea sunt asaltate de turisti.

Al doilea orasel ca marime de pe insula este Praia da Victoria. Se afla aproape de unnul dintre aeroporturi, unul ce serveste ca baza de operatiuni americane, dar care este folosit si pt zboruri civile. In Praia se afla o frumoasa plaja cu nisip.

Peisaje exceptionale, locuri de vizitare de mare varietate, asta atrage turistii pe insula. O grota,
Algar do Carvăo, este recomandata in mod deosebit a fi vizitata. Are un program destul de scurt in care este deschisa publicului 14.45-17.45.

Nu departe de Algar se afla  Serra da Santa Barbara, cel mai inalt punct de pe Terceira (1021 m). Din varf peisajul este superb, trebuie insa ajuns dimineata pana cand nu este cald si vizibilitatea este afectata.

Intr-un tur al insulei, dupa vizitarea celor doua obiective se impune o pauza. In apropiere se afla Lagoa da Falca, un loc potrivit pentru asta. Intr-o mica padurice se afla amenjat un loc de picnic, de grill si in jur o gramada de rate. De admirat nu de pus la frigare :)

O exceptionala panorama se poate admira din  "Serra da Ribeirinha", o zona aflata in apropierea Agra do Heroisimo pe drumul ce leaga acest oras de Praia de Victoria. Un semn indica  spre "Serra da Ribeirinha".

Alte atractii ale insulei sunt micutele dar adorabile sate Porto Judeu, Biscoitos, Ribeirinha, Săo Mateus and Terra Cha. In Biscoitos se poate vizita un muzeu local al vinului, se poate vedea acolo cum licoarea zeilor era produsa cu mult timp inainte. Intrarea este libera, la fel si ghidajul si o degustare. Dar bineinteles ca apoi oamenii asteapta sa si cumperi. La vanzare este doar vin alb, vinul rosu atat de vestit se produce in cantitati insuficiente pt a fi comercializat.

Despre relief si vegetatie, cateva observatii. Terceira este mult mai impadurita si mai verde in partea sa vestica, acest lucru datorandu-se precipiatiilor mai dense din acea zona. Cam acelasi lucru care se poate observa si pe Madeira, acolo insa diferentele sunt mult mai mari, de la desert la vegetatie exotica. Pe insula exista zona de campie Achada, zona de munte langa Santa Barbara, si in interior sunt si doua mici ochiuri de apa, Lagoa das Patas si Lagoa da Falca.

Coasta Nordica este marcata de o activitate vulcanica care a fost mai intensa si mai propuntata, sunt acolo mai multe "mistérios" (campuri de lava), piscinele naturale din Biscoitos.

In timp ce zona centrala este mai inalta Algar do Carvăo si Furnas do Enxofre, doua forme vulcanice, populare in randul turistilor dar in special al geologilor.

Aproape toata insula este ridicata fata de ocean cu cca 20 de metri, doar langa Agra fiind diferit. Acolo curgerea lavei in apa a format un con numit Monte Brasil, care protejeaza natural portul capitalei de furtuni. Conul are un diametru al bazei de cca 1 km si o inaltime de 200 de metri. 

Cateva fotografii cu imagini de pe insula Terceira:













Precizari
Va recomandam sa veniti incaltati corespunzator unor trasee de drumetie in natura: pantofi trekking, cu talpa vibram, confortabili, purtati de cateva ori pentru a nu va produce rani. Imbracamintea cat mai lejera, adaptata la vreme. Nu uitati sa aveti un rucsac de mici dimensiuni in care sa tineti permanent o pelerina care sa va protejeze in caz de ploaie. Pantaloni scurti si lungi elastici, care sa va dea posibilitatea miscarii cu usurinta. Pentru cine si plimbarile de seara, lucruri simple, acolo lumea nu merge pentru fast sau etalare ci pentru relaxare si natura.

Este o excursie pentru persoane mai active, care se pot deplasa cu usurinta, care inteleg ca pentru a vizita zone istorice este nevoie de deplasare pietonala. Daca sunteti o persoana mai putin activa, comoda, care nu este dispusa la efort fizic, va spun de acum, ca o sa va creati disconfort nu doar personal ci si grupului si insotitorului de grup. Asa ca ganditi-va bine la inscriere daca este excursia potrivita. Sau poate este un motiv sa incepeti o viata mai activa acasa, cu plimbari in parc, cu alergari etc Ceea ce face enorm de mult bine pentru sanatate, optimism, buna dispozitie.  :)

Reguli in autocar:
•   nu exista locuri fixe si nici ocupare pentru tot restul excursiei. Aveti libertatea ca zilnic sa va puteti muta unde doriti.
•    la incarcarea bagajelor in cala autocarului este posibil sa fie nevoie sa ajutati fiecare la bagajul care va apartine. Nu este obligatia soferului de a incarca bagajele! De aceea si pentru comoditatea manevrarii repetate a bagajului va recomandam un troller de dimensiuni cat mai mici, usor si cat mai simplu manevrabil (cel mai bun este sistemul cu patru roti peridoc - spinner).
•   in autocar este interzis sa se urce cu cafea, sucuri desfacute, inghetata, produse care pateaza tapiteria fotoliilor
•    in autocar este interzis sa se consume orice fel de mancare: sandviciuri, fructe, dulciuri, snack-suri si altele.
•    la urcare, pentru ca este nevoie ca grupul sa fie numarat, va rugam sa va asezati imediat pe fotolii, sa nu va mai ridicati sau sa va mutati, astfel incat insotitorul de grup sa poata efectua rapid numaratoarea.
•   nu lasati obiecte de valoare sau bani; nimeni nu este responsabil pentru astfel de valori.

Important de stiut inainte de inscriere:
•   Singles Camp&Travel NU este o agentie, ci un grup format in cadrul unui proiect lansat in 2010 si care se refera la turism de socializare. Programele, alegerea hotelurilor, insotitorii de grup tin de Singles Camp, iar partea de inscriere si rezervare este realizata de o agentie tour-operator, specializata in turismul de grup, licentiata, solvabila, auditata si asigurata. Este vorba de Bon Voyage srl Sibiu.
•   actiunile noastre nu sunt excursii clasice, ci o combinatie de elemente turistice si de socializare. Scopul nostru este de a oferi persoanelor single un cadru de vacanta exclusiv, in care sa se poata cunoaste, sa poata socializa, sa se poata imprieteni.
•   pentru a exista un cadru optim, agentia face tot posibilul si ceea ce tine de ea pentru a oferi conditiile cele mai bune in raport de buget, iar noi, organizatorii si insotitorii de grup ne asiguram ca exista in interiorul grupului conditiile unei atmosfere civilizate, placute si de prietenie.
•   pentru o atmosfera placuta in grup este nevoie de o anume omogenitate, data de incadrarea in profil. De aceea impunem unul, de aceea suntem atenti si filtram inainte si in timpul actiunilor, asigurandu-ne ca la actiuni nu participa persoane care pot altera atmosfera prin comentarii si atitudini.
•   fiecare grup are cate un insotitor din partea Singles Camp&Travel (NU din partea agentiei, subliniem asta). Rolul lui este de a se asigura de parcurgerea programului anuntat, de functionarea cadrului de socializare si ca toata lumea este in profil. El poate decide, fara consultarea grupului, anumite modificari de program, asta in situatia in care intampina vreme nepotrivita, neprevazut sau ceva special.
•   inscrierile si rezervarile se fac DOAR online, nu in sedii, nu prin intermediul altor agentii.
•   inscrierea nu inseamna ca v-ati asigurat un loc. Rezervarea locului se face doar cu plata avansului, cu conditia ca aceasta sa se faca in conditiile si perioada de disponibilitate.
•   ocuparea locurilor se face in ordinea efectuarii avansului, nu a inscrierii

Daca sunteti pentru prima oara cu noi, aveti in vedere urmatoarele aspecte:
•   la actiunile clubului pot participa doar persoane single, cu calitatea de membru al clubului. Daca s-a pierdut aceasta calitate, nu mai puteti merge impreuna cu noi.
•   adresabilitatea actiunilor noastre nu este una generala, ne adresam DOAR persoanelor in profilul cerut: cu bun simt, educate, comunicative, deschise, tolerante, fara tendinte de a impune proprile reguli, nevoi sau dorinte speciale, cu intelegere fata de situatii speciale si a faptului ca fac parte dintr-un grup, cu respect fata de cei din grup, de organizatori si insotitorii de grup.
•   fiecare actiune are anumite particularitati: unele au preponderent elemente de turism cultural, altele istoric, altele sunt dinamice, altele se incadreaza in categoria evenimente, altele sunt un soi de vacante de relaxare si distractie, cu prietenii. Pe site si forum, la „Profilul actiunii” este precizat tipul (de relaxare, mediu, activ, foarte activ), sunt explicate particularitatile si de asemenea profilul. Parcurgeti-le cu atentie si rabdare pentru ca ajunsi la destinatie sa nu apara momente neplacute nici pentru voi ca participanti, nici pentru organizatori, nici pentru insotitorul de grup.

Odata ce v-ati inscris intr-o actiune inseamna ca ati citit, ati inteles si ati fost de acord cu forma noastra de comunicare, cu regulile pe care le cerem respectate, cu conditiile de renuntare la o excursie/actiune:

Important pentru cei care doresc sa participe la excursiile Singles Camp: https://bit.ly/2La4tA2

Modul de informare asupra detaliilor, modificarilor, precizarilor, recomandarilor: https://bit.ly/2DDzJmy

Conditii de renuntare la o excursie: https://www.singlescamp.ro/conditii-de-renuntare-la-o-actiune/

Reguli pentru membrii clubului: https://www.singlescamp.ro/reguli-pentru-membri/

Reguli in drumetiile montane: https://www.singlescamp.ro/recomandari-si-reguli-in-drumetiile-montane/

Documente necesare calatoriei: carte de identitate sau pasaport valabile.





Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 11625
Re: In paradisul verde al insulelor Azore 10 - 19 iulie 2021
« Răspuns #1 : Joi, 19 Decembrie 2019, 09:52 »
Cand am "descoperit" in urma cu cativa ani aceste insule, mi-am inchipuit imediat ca asa trebuie sa arate Paradisul. Am spus-o multora si o repet de fiecare data...Chiar si ieri, la cabinetul medical, ma intreba doctorul: "Ce zici, in opinia ta, care este cel mai frumos loc pe care l-ai vazut? Stiu ca ai vizitat multe multe locuri, asa ca ascult cu interes raspunsul tau!". I-am raspuns fara echivoc: insulele Azore. Acolo as calatori oricand, acolo as locui, acolo m-am simtit intotdeauna extraordinar...De fiecare data am gasit locuri si lucruri noi de facut...Toti ma intreaba: "Dar ce e atat de frumos acolo?".

Mi-e greu sa raspund, pentru ca frumosul nu poti sa-l descri usor... Dar incerc: este un loc care iti ofera acel confort emotional care iti induce vibratie, care te izoleaza intr-o intimitate deplina, capabila sa-ti lase mintea libera, nealterata de cele lumesti... Avem nevoie de multe ori sa simtim acea imbratisare unica a naturii, pentru ca acolo este "casa noastra", de acolo ne-am zamislit, din apa, pamant si foc, folosindu-i lemnul şi fierul. Acolo simti cel mai adanc, cel mai bine conturate cele Cinci Elemente. Verdele acela omniprezent, safirul apelor ce scalda tarmurile, miresmele de flori, totul este magic...Astepti parca sa apara spiridusi si zane, sa intregeasca tabloul de poveste....


Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 11625
Re: In paradisul verde al insulelor Azore 10 - 19 iulie 2021
« Răspuns #2 : Joi, 26 Decembrie 2019, 10:20 »
Ieri m-am uitat de curiozitate, dar trebuie sa recunosc ca si din interes sa vad ce preturi mai sunt la casele din insulele Azore. Am inceput cu insula Flores, numita asa pentru ca acolo este chiar un paradis al florilor, care este atat de minunat si special incat este protejat de UNESCO. Pe insula traiesc in jur de 4.000 de locuitori si ofera doar cateva posibilitati de gazduire, dar foarte mici. Nici vorba de pensiuni sau hoteluri...Insula este legata pe calea aerului de celelalte, dar si de continent, ceea ce inseamna un imens avantaj. Este posibil a fi accesata de asemenea si pe apa, exista ferry din Corvo, insula vecina.

Credeam eu ca aici casele sunt mai ieftine decat pe celelalte insule mai mari (Flores are doar 15 x 10 km, deci 1500 kmp), dar nici vorba...Sunt foarte scumpe...Am cautat pe celelalte, crezand ca aici preturile sunt atat de mari pentru ca fiind UNESCO nu se mai poate construi si atunci ce exista ok, dar nimic altceva nu se va mai adauga...Acum 7-8 ani puteai cumpara o casuta in Azore cu 50.000 - 80.000 euro, acum insa de cand lumea a descoperit paradisul din Atlantic a dat fuga sa-si cumpere sau sa construiasca proprietati. Locurile de constructie sunt limitate, asa ca s-a creat presiune si preturile au tot crescut. Nu mi-a venit sa cred unde au ajuns in doar cativa ani...O casa cu 4 dormitoare, gradina, piscina si acces usor la sosea, costa 1.5 milioane de euro...Cea mai ieftina casa, dar in care nu se poate locui, este de fapt o ruina, costa 80.000 de euro...Asa ca visul meu "azorean" s-a destramat...Sau poate cine stie?

Oricum ce vreau sa va spun si explic despre acest loc cu totul special, pe care eu il declar ca destinatia mea favorita, este ca daca aveti timp si resurse, merita si trebuie vazut. Este cu totul si cu totul special.

Uitati-va cum arata un loc in care nu este vara excesiv de calda nicioadata si nu are nici iarna...Temperaturile si clima in general sunt cum nu se poate mai placute din mai pana in noiembrie, apoi incep ploi. Dar calde si acestea...Filmarile au fost realizate in ianuarie, atunci cand peste Europa este asternut frigul:



Vizualizati si acest filmulet:



Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 11625
Re: In paradisul verde al insulelor Azore 10 - 19 iulie 2021
« Răspuns #3 : Joi, 19 Noiembrie 2020, 10:01 »

Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 11625
Re: In paradisul verde al insulelor Azore 10 - 19 iulie 2021
« Răspuns #4 : Luni, 23 Noiembrie 2020, 09:43 »
Din agentie s-a transmis un Email celor rezervati 2020. Se refera la informarea asupra perioadei din 2021. Am rugamintea sa raspundeti promt, pentru ca dorim sa ne asiguram ca toata lumea a fost informata asupra noii perioade.

Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 11625
Re: In paradisul verde al insulelor Azore 10 - 19 iulie 2021
« Răspuns #5 : Miercuri, 25 Noiembrie 2020, 07:05 »
Avem toate confirmarile de primire, multumim pt promtitudine.

Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 11625
Re: In paradisul verde al insulelor Azore 10 - 19 iulie 2021
« Răspuns #6 : Luni, 28 Decembrie 2020, 09:50 »
Am gasit si urmarit pe youtube un filmulet foarte fain despre Azore si Madeira. Daca va place natura salbatica si fascinanta a acestor insule, vi-l recomand cu caldura: