Stop violenţei verbale!
Violenţa este omniprezentă in societatea noastră. Stres la serviciu, conflicte in sănul familiei, altercaţii pe stradă… Toţi ne confruntăm cu agresivitatea verbală. Specialiştii noştri ne oferă soluţii pentru a spune stop violenţei. Violenţa verbală apare de obicei din nevoia unei persoane de a da afară prin cuvinte toată furia pe care o resimte. Agresivitatea verbală reprezintă expresia unor stări de neputinţă interioară. Cănd ne simţim neputincioşi, cănd simţim că furia, supărarea, dezamăgirea pun stăpănire de noi incepem să fim agresivi, in incercarea de a ne elibera. Agresivitatea verbală acţionează ca un fel de supapă prin care evacuăm "răutăţile" pe care nu le putem ţine inăuntru, explică psihologul Ştefania Niţă, de la Centrul de Psihologie de Acţiune şi Psihoterapie din Bucureşti.
Agresivitatea in cuplu
In cuplu, agresivitatea verbală vine deseori din nemulţumirea şi dezamăgirea unuia dintre parteneri. Spre exemplu, cănd unul dintre cei doi realizează că partenerul nu este aşa cum şi-a imaginat sau cum şi-ar fi dorit, cel dezamăgit işi exprimă sentimentele in mod agresiv. Cum? Prin reproşuri, certuri, critici la adresa partenerului care nu se ridică la nivelul aşteptărilor. De pildă, unul dintre parteneri in loc să spună: "Mă deranjează că a fost ziua mea şi nici măcar nu mi-ai spus la mulţi ani, iar asta mă face să cred că nu te mai interesează de mine", el transformă dezamăgirea in vorbe cu care il biciuieşte pe celălalt: "Nu ai pic de bun-simţ, ai uitat că e ziua mea, nici nu vreau să mai aud de tine…", iar jignirile şi reproşurile pot continua. Evident că partenerul care aude astfel de cuvinte agresive răspunde pe măsură. Şi aşa iau naştere certurile violente, care se pot repeta la cea mai mică neinţelegere. Certurile apar in cuplurile in care nemulţumirile, supărările, dezamăgirile, dorinţele sunt comunicate numai intr-o manieră agresivă, remarcă psihologul Ştefania Niţă. Cănd se exprimă agresiv, cei doi parteneri de cuplu nu comunică. Ei işi spun diverse lucruri, dar fiecare vorbeşte pentru el. Vorbele dure nu fac decăt să intreţină vălvătaia, cei doi se stărnesc prin fiecare cuvănt aruncat ca un par asupra celuilalt.
Care sunt consecinţele violenţei verbale in cuplu? Pentru a inţelege mai bine acest lucru, psihologul Ştefania Niţă ne sugerează să ne imaginăm o foaie de hărtie pe care o mototolim, apoi o indreptăm. Ea işi revine la forma dinainte ca dimensiune, dar ca şi conţinut foaia nu va mai fi aceeaşi. Rămăn urmele mototolirii. La fel se intămplă şi cu vorbele grele spuse in cuplu. Certurile lasă urme asupra vieţii de cuplu. Din păcate, fiecare vorbă rea, fiecare jignire, fiecare ceartă violentă lasă urme ireversibile. De aceea nu trebuie să ne mirăm de ce in cuplurile unde există frecvent certuri se strecoară răceala intre cei doi parteneri. Se indepărtează unul de altul ca o reacţie firească de apărare impotriva agresivităţii. Cu fiecare ceartă, distanţa dintre cei doi se măreşte. Este ca şi cum ar face căte un pas inapoi indepărtăndu-se unul de altul. Astfel doi oameni care au pornit impreună pe acelaşi drum ajung pe căi paralele chiar dacă nu divorţează. Trăiesc sub acelaşi acoperiş, dar nu mai au nimic in comun.
Copilul işi imită părinţii
In familiile unde există agresivitate, copilul poate imita comportamentul părinţilor. Astfel se explică de ce copilul foloseşte un limbaj inadecvat in prezenţa altor copii sau reacţionează violent in discuţiile purtate cu mama sau cu tata. "Limbajul violent este extrem de descurajator pentru copil. Tonul ridicat, etichetele, jignirile, ameninţările ii afectează grav personalitatea. Un astfel de copil fie va fi extrem de interiorizat, timid, va face tot posibilul să fie «invizibil», va face mereu pe plac adulţilor şi işi va neglija propriile nevoi, fie, dimpotrivă, va deveni un copil rebel, agresiv, antisocial. Va crede că se impune prin limbaj şi ton, va imita comportamentul adulţilor. Incurajările verbale, exprimarea increderii in forţele şi abilităţile lui sunt gesturi esenţiale in dezvoltarea personalităţii copilului. Violenţa verbală ajunge să fie insuşită de copil şi tratată ca normalitate. Va crede că certurile fac parte din rutina unei familii", semnalează Anda Păcurar, psihoterapeut, membru al Asociaţiei pentru Psihologie şi Psihoterapie Individuală şi al Federaţiei Romăne de Psihoterapie.
O altă problemă care a luat amploare in ultimii ani este violenţa in şcoli. Au fost semnalate numeroase cazuri in care elevii reacţionau violent la adresa profesorilor sau, invers, cazuri de violenţă avăndu-i drept protagonişti doar pe elevi. Violenţa şcolară este un fenomen extrem de complex, cu cauze multiple, care ţin de şcoală, de familie, de societate, dar şi de personalitatea fiecărui elev. Ce este de făcut in astfel de cazuri aflăm de la psihoterapeutul Anda Păcurar: "Responsabilitatea privind siguranţa copiilor aparţine şcolii nu doar in orele de curs sau in incinta instituţiei. Trebuie să existe o preocupare faţă de copii şi in pauze, in timpul petrecut pe drum şi chiar in timpul liber. De multe ori, in pauze, copiii foarte mici, din clasele primare, sunt nesupravegheaţi şi nu fac altceva decăt să exerseze scheme de luptă văzute in desene animate. Desigur, aici intervine şi responsabilitatea părinţilor privind supravegherea programelor vizionate de copii. De aceea trebuie să existe un parteneriat intre şcoală şi părinţi, nu doar o delegare de responsabilităţi".