Am lansat aceasta excursie, impreuna cu cea din Austria din august, ad-hoc, atunci cand am vazut ca Germania si Austria au devenit cele mai sigure tari in care se poate calatori in apropiere. Atunci cand am organizat aceasta excursie am avut in minte trei aspecte, toate cu referire la situatia actuala:
- sa aleg destinatii foarte interesante, legate de natura, mai putin de obiective turistice urbane
- sa fie un grup mic, filtrat si verificat medical, putandu-se astfel calatori in siguranta si fara nici o teama
- sa calatorim cu microbuzul inca din tara, nedepinzand astfel de zboruri care pot fi oricand anulate si nici de soferi care sa ne reduca din flexibilitatea programului
Fara indoiala, nu vreau sa ma laud, dar nici sa afisez falsa modestie, A FOST CEA MAI INSPIRATA VACANTA pentru aceasta perioada. Sa calatoresti intr-un grup mic, cu oameni faini, pe care ii cunosti, in locuri in care ai senzantia ca nebunia asta cu virusul nu mai exista, a fost nu doar reconfortant si relaxant, dar si esential pentru a ne recastiga fiecare in parte optimismul.
Am avut o vreme dupa sufletele noastre asa cum spuneau cei din grup, am avut ocazia sa vedem o multime de locuri minunate in conditiile in care nu mai erau napadite de turisti din toate colturile lumii. Ne-am plimbat, am drumetit, am poposit pe maluri de lacuri, am savurat mancarurile lor delicioase. De pe malurile Dunarii, pana la 3.000 metri, pe varfurile inzapezite. A fost ca un vis...din care din pacate a trebuit sa ne trezim, pentru a reveni la realitatea de la noi.
Vreau sa va spun ca in Austria nu mai exista masti, nici pe strada, nici in restaurante, nici in hoteluri, nici in magazine, nicaieri. Iar in Germania doar in hoteluri si la intrarea in restaurante. Totul functioneaza, locatiile sunt pline, pe traseele montane am intalnit sute si sute de oameni. Cei de acolo isi petrec vacantele in interiorul tarii, bucurosi si ei la fel ca noi de linistea de peste tot. N-am mai intalnit agitatia aceea a grupurilor de asiatici, nici zgomotul produs de hoardele de invadatori galagiosi. Peste tot era plin de lume si totusi atat de placut si relaxant. Inconjurati de oameni educati, de un mediu super-curat, ingrijit, ne-am simtit extraordinar de bine.
Am sa va povestesc zi de zi, ce am facut acolo, pentru ca a fost o calatorie cu o multime de locuri interesante si pentru ca imi doresc sa impartasesc bucuria acestei vacante si cu voi cei care nu ati putut ajunge cu noi in Bavaria. Va povestesc cu gandul la urmatoarea iesire, cea de la jumatatea lunii august, cand avem pregatit ceva similar.
Prima noastra zi a fost cea de plecare. Drumul usor, liber, la granita nici o problema, nici la cea cu Ungaria, nici la cea cu Austria (pentru care aveam pregatite testele covid), asa ca am ajuns destul de repede aproape de destinatia noastra din acea zi: BURGENLAND. Este mai putin cunoscuta in tara noastra, putini sunt cei care se opresc aici, nebanuid poate ca acea campie a Austriei ascunde o multime de lucruri deosebite. Principala atractie pentru care vienezii dau fuga aici este lacul Neusidlesee, un fel de mare a lor. Se face plaja, baie, dar in special sporturi nautice. Nu zgomotoase ca la noi ci sportive, care respecta mediul, mai ales ca lacul este parte dintr-un parc national.
Toata acea regiune este acoperita de podgorii. Sunt sute si sute de hectare de vita plantata acolo, exceptional intretinuta. Spiritul de ordine germanic este la fiecare pas.
Vinurile sunt adevarate delicatese, au calitate exceptionala, la tarife super-rezonabile. Sunt crame mai mici, mai mari, sunt taverne (heurige), sunt magazine specializate pe vanzarea vinului, iar in Purnbach am vazut in ultima zi o reala piata a vinului. Acolo unde se aflau pivnitele de vinuri sunt amenjate acum terase pe care este mai mare placerea sa stai tolanit savurand o macare locala si un pahar de vin.
Am plecat fiecare din Burgenland cu cateva sticle de vin, pentru ca ispita zeilor este atat de mare...Serile se mai ducea cate o sticla, dar la intoarcere stocul a fost completat...Singurul regret de acolo a fost ca la momentul plimbarii la lac am prins o vreme cu ploaie, asa ca traversarea lacului de la Podersdorf am See pana la Rust a trebuit sa fie anulata pentru alta data...In Podersdorf este o moara veche, dar foarte bine intretinuta, iar farul este un fel de simbol al satului.
Rust este cu adevarat incantator, un sat a carui case au o arhitectura minunata si sunt frumos decorate. O plimbare in zona portului este o adevarata delectare si placere.
La Apleton, la degustarea de vin: