Autor Subiect: Avem nevoie si de altceva  (Citit de 2368 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13224
Avem nevoie si de altceva
« : Vineri, 26 Iunie 2020, 11:58 »
Ne-am obisnuit ca oameni, de cateva sute de ani in urma, sau poate mii, cine stie, sa nu ne mai limitam doar la supravietuire. Avem nevoie de hrana, de un acoperis de-asupra capului, de caldura, de ceva de pus pe noi, dar vrem si altceva. Ne dorim frumos, incantare, visam sa vedem, sa intelegem, sa cunoastem.

Nu ne-a fost destul sa ne construim case, ci am simtit nevoia sa le si decoram, in gradina nu ne-am gandit doar la burta, asa ca pe langa legume, am pus si cateva flori. Vesmintele noastre nu sunt doar acoperitoare, nu sunt doar pentru a nu tremura de frig, ci si pentru incantarea noastra si a celor din jur.
Ne place sa ne delectam auzul, am descoperit intai ritmul, apoi melodicitatea. De la un sunet simplu, sacadat si repetat am ajuns la jazz, am ajuns la orchestratii elaborate, iar acum nu ne mai putem inchipui o zi fara muzica.

Ne-am inventat o multime de placeri si delectari, nu stiu cate sunt si nici ca ar fi existat cineva cu  ideea sau rabdarea de a le contoriza.

De vreo 50 ani am descoperit calatoriile fara hotare. Zborurile au devenit accesibile si sigure, s-au construit zeci de mii de hoteluri, s-au dezvoltat servicii turistice de tot felul. Nu ne-a mai fost greu sa ajungem pe o insula izolata din Caraibe, sau in Laponia. Nici in mijlocul Africii, nici in cele mai indepartate unghere ale Asiei.

De patru luni bucuriei calatoriilor i-a luat locul sezutul pe canapea, butonatul telecomandei TV si Facebook-ul. De 4 luni avioanele stau la sol, hotelurile sunt goale, restaurantele sunt inchise, ghizii reprofilati fac expedierile din online. O industrie intreaga, creata sa ne relaxeze, sa ne incante, a tacut. Cat, nimeni nu stie. Depinde mult si de noi, de felul in care ne obisnuim sa traim cu virusul printre noi, cum invatam sa ne ferim in orice activitate si ocazie.

In ultima saptamana am calatorit in zona si am intalnit turisti. Nu multi, dar suficienti cat sa se poata recrea atmosfera aceea minunata de vacanta. Am intalnit speranta la oamenii cu pensiuni, am vazut ca lumea a redevenit optimista si priveste doar in fata. Asta e foarte important.

Multi ma intreaba daca e sigur sa calatoresti si daca exista garantii ca nu exista riscuri. Este foarte greu de dat un raspuns general, la o asemenea intrebare. Oamenii au perceptii diferite, au diferite nivele de teama, diferite forme de nevoi.

Celor care le lipsesc calatoriile si socializare, au disponibilitate de plecare si nu sunt fixati in frici,  le spun ca daca isi iau masuri de protectie, daca aleg spatiile deschise, nu cele de interior, in mod normal nu ar trebui sa se intample nimic, indiferent unde merg.

Celor care sunt intre ape, adica nu stiu sa aleaga intre: nevoia de relaxare, de a iesi, de se plimba si cea de siguranta totala, le spun sa incerce sa cantareasca. Daca simt ca teama le-ar afecta calatoria, transformand-o dintr-o placere intr-o grija si frica permanenta, atunci mai bine sa stea acasa. Dar daca sentimentul de teama este doar acela pe care il are toata lumea, cel care ne conserva si apara, atunci sa nu stea prea mult pe ganduri: calatoriti, relaxati-va pentru ca organismul uman s-a invatat sa aiba mare nevoie de asta. O minte, un corp care nu se mai destinde, care nu mai iese din mediul inchis, cel mai probabil ca vor fi afectate. Le mai spun ca daca este sa se intample ceva, pai se poate intampla si la magazinul din colt si la servici si in locuri foarte apropiate. Nu-i musai sa mergi pana nu stiu unde sa patesti ceva.

Celor la care teama actioneaza ca un pilon vital, nu le pot da nici un sfat. Oricum frica lor este peste orice explicatie pe care o poti oferi rational. Sunt oameni care au nevoie de confirmari, garantii, isi pun mereu intrebari, isi fac un milion de griji.

Traim vremuri ciudate, la care va trebui sa ne adaptam. Sau sa sfarsim incuiati in casa blocati in frica. Acum 4 luni nimeni nu se gandea ca va fi nevoie sa alegem in a iesi sau nu din casa, dar uite ca a venit din pacate o astfel de vreme, iar noi va trebui sa stim sa gasim echilibru in tot ceea ce facem.