Autor Subiect: Nationalisme, bere, mici si mitocaneli  (Citit de 541 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 11575
Nationalisme, bere, mici si mitocaneli
« : Duminică, 09 August 2020, 17:48 »
Nationalisme, bere, mici si mitocaneli
(Dintr-o postare a mea, pe facebook)

Am pornit sa-mi scriu cateva ganduri dupa ce, la o postare despre o calatorie pe Calea Romantica a Austriei, eram certat de unu’, ca fiind mereu plecat in jurul lumii, nu reusesc sa cunosc si sa inteleg traditiile noastre. Ca probabil de aceea nu scriu despre ele, ci mereu despre altii. Am mai fost ocarat ca de ce scriu despre sasi, ca am eu ce am cu ei, de aia multe din povestile mele se refera la ei. Acum cred ca daca as scrie ce diferenta enorma am gasit in zona Clisura Dunarii intre satele romanesti insirate de-a lungul fluviului si Svinita, un sat sarbesc cocotat pe dealuri si Eibenthal, un catun de cehi cuibarit in muntii Almăjului, as fi judecat si osandit in numele nationalismului.
 
Am intalnit fenomemul de nationalism agresiv in toate formele lui, intr-o mare varietate de manifestari, de la limbriceala pana la imbranceala. De la ode pana la sovinism primitiv. Iar  pornind cronologic, de la dacologia nefundamentata, nedovedita si speculativa pana la vehementa impotriva celor care au convietuit sute de ani cu noi.

Pai frati romani, in primul rand pentru a te bate cu pumnul in piept si a te declara nationalist, mare iubitor de tara si popor, in primul rand este important sa cunosti foarte bine istoria principatelor care unite acum o suta si ceva de ani au format Romania. Sa cunosti si sa recunosti toate filoanele noastre etnice. Sa intelegi particularitatile comportamentale si culturale ale fiecarei zone, a fiecarei nationalitati care traieste impreuna cu noi. Sa cunosti limba, atat cea scrisa cat si cea vorbita, geografia, obiceiurile si traditiile adevarat romanesti. Nu imprumutate, nu mutilate.
Ce am observat eu este ca marea majoritate dintre cei care sunt nationalisti-agresivi, habar nu au ceva din ceea ce am enumerat eu conditional mai sus. Au impresia ca daca preiau niste roxisme de pe facebook si le propaga in cercurile lor, daca asculta  „Treceti batalioane romane  Carpatii”, daca ragaie amestecat a mici si bere si suiera lozinci nationaliste impotriva ungurilor si a sasilor, asta se cheama nationalist, iubitor de tara si popor. Pai imi pare rau pentru voinicia lor, dar nu de astfel de „aparatori” are nevoie tara asta a noastra. Manifestarile astea agresiv-nationaliste sunt doar semne de prostie, una ce tina de lipsa de educatie, de cultura, de toleranta.

Trebuie sa recunosc ca vina nu apartine acestor oameni. Ei nu au avut posibilitatea sau sansa de a gasi modele si repere corecte si in lipsa educatiei, au devenit influentabili, usor de manipulat, atatat si de invrajbit. Ce e de facut cu ei, exista vreo sansa sa se schimbe?
Greu, de fapt cred ca imposibil. Ei au luat deja un fagas, sunt ca rotile unei carute care urmeaza un sant. Nu le poti nici explica, nu ai nici ce le arata. Din pacate in tara asta a noastra gasesti din ce in ce mai rar autenticitate, obiceiurile si traditiile se pierd sau devin doar demonstrative si festiviste. Firesc ar trebui sa ne cautam radacinile la sat, pentru ca in orase este greu sa mai descoperi ceva. Dar satele s-au transformat si ele, multe au incercat un soi de urbanizare si a iesit ceva grotesc. Am intalnit in Maramures, in acel loc pe care-l iubesc enorm, sate mutilate de constructii kitsch, asistam din pacate chiar si acolo, in unul dintre ultimele bastioane de autenticitate, la o schimbare dramatica, la o pierdere continua a acelei atmosfere minunate de sat romanesc.

Am sa continui sa scriu despre ceea ce vad, despre ceea ce descopar interesant a descrie, fara nici o patima, decat aceea de a povesti. Am sa scriu zilele urmatoare despre Inelet, despre Eibenthal, despre Svenita, locuri izolate si care pastreaza aproape nealterat spiritul satului. M-au impresionat mult, oferindu-mi bucuria de a ma intoarce in timp, cu o suta de ani. Acolo sus nu am intalnit aproape nici un turist, in schimb jos, la cativa kilometri, terasele erau ticsite, imbalsamate in nori de fum incarcat cu arome de mici...Masini parcate halandala, ragete pe toate tonurile, o colcaiala in care se adunasera sute de cefe groase tatuate, madone multistrat, stramtorate de rochite cu doua numare mai mici, un peisaj in culori de bazar turcesc.