Autor Subiect: Inelet, satul cocotat pe scara  (Citit de 2174 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13226
Inelet, satul cocotat pe scara
« : Luni, 10 August 2020, 10:13 »
Inelet, satul cocotat pe scara

Intr-o vreme in care autenticul este tot mai greu de gasit, in care majoritatea traditiilor si obiceiurilor s-au pierdut sau se mentin doar la nivelul demontrativ-festivist, locurile de la Capatul-Pamantului, sunt o adevarata comoara. Aici inca mai ai sansa de a vedea cum se traia, fericit si multumit, fara masina la scara, fara facebook si fara supermarket. O viata fara curent electric, fara apa calda, izolat, la kilometri buni de cel mai apropiat drum, pentru cei mai multi dintre noi pare de neinteles. Si totusi asa s-a trait, asta a fost viata oamenilor timp de sute si sute de ani.

Si-au croit carari cat mai adanc in paduri, pe culmi de dealuri sau de munti, si-au cuibarit satele cat mai departe, pentru a se feri de cei ce le-ar fi putut prada agoniseala. Au trait izolati, s-au multumit cu ceea ce putea cultiva pe petece de pamant, s-au spetit muncind, au infruntat vremea aspra,  animalele salbatice si au dus firul vietii, din generatie in generatie, mai departe.

Vremurile s-au schimbat si oamenii au inceput sa-si paraseasca ascunzatorile si sa coboare in locuri mai primitoare. Au durat sate, cetati si orase. Au construit drumuri intre ele, au facut negot si viata lor s-a schimbat continuu. Asa am ajuns azi sa traim in confort, sa rotim de robinet si sa avem apa, sa apasam pe buton si sa avem casa scaldata in lumina si caldura. Vorbim cu oameni de la mii de kilometri distanta, calatorim cu usurinta pe insulele cele mai indeparate. 
Totusi au mai ramas oameni care au ales sa traiasca izolat, in mici comunitati, in locuri in care singurul confort pe care si-l pot permite este acoperisul de deasupra capului. S-au nascut si sunt invatati sa traiasca departe de lume, depanandu-si viata intr-un alt timp, dupa un ceas in care orele trec mult mai incet.
Daca aveti picioare bune, conditie fizica si nici o teama de inaltime, puteti intra intr-o astfel de poarta atemporala, urcand scara spre Inelet si Scarisoara. Va asigur ca este o experienta extraordinara.

Mai intai, stiti povestea pe care o repet mereu cand se merge in drumetie: bocanci de munte sau minim trekking cu talpa aderenta, pantaloni elastici care sa va dea confort si flexibilitate, tricouri usoare din materiale termice in care sa nu transpirati, bluze depinde de vreme, pelerina si musai un mic rucsac cu apa, 2 sandviciuri si sapca in caz de soare. Iarna nu va recomand sa incercati traseul acesta pentru ca pentru a cobori pe scara de lemn, lunga de 100 de metri nu este tocmai simplu.

Traseul incepe dintr-un loc ce se gaseste pe soseaua ce leaga Baile Herculane si Cerna Sat,  dar in care nu exista posibilitatea parcarii decat pentru 3-4 masini. Exista un indicator, pe care se distinge foarte usor scara, elementul ce personalizeaza cel mai bine drumul spre Inelet.

Dar inainte de a pleca la drum sa va spun cateva lucruri despre geografia locului. Trebuie sa stiti ca va aflati in Parcul National Domoglet, o zona ce se caracterizeaza prin varfuri si abrupturi calcaroase, chei si prapastii, canioane taiate de pâraie torentiale, pesteri termale (ceva unic la noi in tara), izvoare termominerale, lapiezuri, vegetatie submediteraneana, prin prezenta pinului negru de Banat si a padurilor vechi de fag.

Ca formatiuni muntoase, in sensul de mers Baile Herculane – Cerna Sat, pe partea stanga sunt Munții Cernei, iar pe cea dreapta, acolo unde se vad stancile, sunt Muntii Mehedinti. Peisajul este dominat de abrupt, unul de peste 800 de metri si de o vegetatie densa. Urcand o sa aveti ocazia, privind spre Muntii Mehedinti, sa zariti, pe marginea falezei calcaroase cativa pini de Banat. Faleza de care v-am vorbit este alcatuita din calcare mezozoice, depuse acum 250 de ani. Am mai povestit eu si aici pe forum si prin excursii ce a generat aceasta depunere si ce a determinat acest fenomen.

Creasta Muntilor Mehedinti, nu are altitudinile Cindrelului, Retezatului, Parangului sau Fagarasilor, dar este foarte spectaculoasa. Ceea ce o sa vedeti sus sunt  varfurile Domogled (1105m), Piatra Cloşani (1335m), varful lui Stan (1466m).

Muntii Cernei, in care practic are loc drumetia, sunt la fel ca Mehedinti, tot calcarosi. Au varfuri ceva mai inalte, varful mai apropiat Baldoveni are 1800m, iar undeva mai departe si in stanga mai în stânga, se afla Vlascu Mic, cu o altitudine de 1733m. Hat departe se vede culoarul Timis – Cerna.

Istoric zona aceasta s-a numit Banatul Severinului. Citind despre el am vazut ca a fost creat de regalitatea maghiara pentru readucerea bulgarilor, care trecusera, determinati de evenimente politice, de la catolicism la ortodixism, in frontierele apusene ale latinitatii. A fost un soi de formatiune militaro – administrativa si avea rolul de avanpost al sistemului de aparare impotriva otomanilor. Se intindea de la vestul Olteniei pana la estul Banatului. Puterea era detinuta de un ban, care avea resedinta in Cetatea Severinului. Aceasta regiune a fost teatrul confruntarilor si revendicarilor succesive ale Tarii Romanesti si a Ungariei, iar din punct de vedere religios a disputelor intre ortidocsii bulgari, sarbi si greci pe de o parte si catolici pe cealalta.

Locurile astea nu sunt doar incarcate de istorie si frumos ci si de povesti, de legende. Una pe care am citit-o este legata de Hercule, care se spune ca in drumul sau cu argonautii spre Caucaz, a luat calea vaii Cernei. Aici ar fi intalnit-o pe Corcoaia o batrana care i-a dat sfatul sa se balaceasca in apele raului pentru a-si recapata puterile. Locul in care poposise Hercule era terorizat de un balaur care manca vitele oamenilot si le distrugea recoltele. Ca sa-l imbuneze, in fiecare an oamenii locului dadeau balaurului cate o fata din sat, ca jertfa. In semn de recunostiinta pentru povata data de batrana, Hercule ii ajuta pe sateni fugarind balaurul, care in goana lui a sapat o urma adanca, serpuita in munte. Il prinde intr-o grota in care acesta se ascunesese, il ucide, iar din sangele lui se spune ca a pornit izvorul Cernei, iar sufletul balaurului, iesit prin munte ar fi nascut Grota cu Aburi.

Sa las insa istoria, geografia si povestile si sa ma intorc acum la...poteca. Din sosea, se coboara la Cerna, se traverseaza o punte si se ia cararea in sus, urmand marcajul triunghi rosu. Interesant este ca satenii au montat si ei un soi de indicatoare, cu continut religios. Pe unul dintre ele am citit: “Dumnezeu să-ţi uşureze drumul, călătorule cu suflet bun, să-ţi aline supărarea şi să-ţi aducă numai fericire. Şi tu eşti fiul lui Dumnezeu, el este cu tine în fiecare clipă”.

Urcarea nu este tocmai lina, dar nici grea, iar peisajul este incantator. Mai intai treceti pe sub umbrelele copacilor, apoi intrati in poieni inflorate, pe langa livezi de pruni si corcodusi. Pe masura ce urcati panorama se largeste si incepeti sa vedeti ceea ce v-am povestit despre munti. O banca uriasa va invita la o odihna la umbra unui nuc, apoi inca un pic si ajungeti la scara. Tot drumul, de la punte pana la scara nu este mai lung de 15-20 minute, depinde insa de ritm. Acolo privind in sus, veti intelege ce v-am explicat despre echipament si frica de inaltime. Daca va cunoasteti a avea vertij, nu aveti ce cauta pe scara. Cand am ajuns eu acolo, o cucoana nu prea echipata si mai ales ingrozita, statea agatata de scara ca o pisica aruncata pe un perete si care de teama si-a infipt ghearele in tencuiala. A fost nevoie de incurajarile celorlalti sa reinceapa sa coboare. O astfel de experienta nu trebuie fortata doar de dragul aventurii. Cred ca doamna a inteles acum asta si niciodata nu o sa mai repete asa ceva.

In stanca sunt prinse 4 segmente de scara, destul de solide, dar nu va inchipuiti ceva de aluminiu sau metal. Sunt scari de lemn, mai indreptate, mai reparate pe alocuri. Sunt sigure, pentru ca lumea circula pe ele, este singurul mod rapid in care se poate ajunge in sat. Preotul, invatatoarea, postasul, comisiile de vot, doar pe acolo pot merge in Inelet si Scarisoara.

Mai exista o poteca, dar drumul pana in sat in acest fel este foarte lung. Pe aici mergeau satenii pana in anii 70-80, cand s-a construit scara din salcam. Scara nu este mai lunga de 100 de metri, baiul e ca treptele nu sunt dispuse la distante egale. La urcare nu e atat de important asta, dar la coborare, cand cauti cu piciorul treapta, atunci sa vedeti adrenalina...

Dupa ce urcati scara, nu dati imediat de sat. Mai aveti o drumetie de cateva zeci de minute, cu opriri si foto este peste o ora. Apreciez eu ca tot parcursul, de la sosea si inapoi in parcare, este de aproape doua ore la dus, o ora si jumatate intors, plus povestile de acolo, sa zicem total patru ore.
Dupa scari, in 20 de minute de drumetie se ajunge la o poienita, iar de acolo inca un sfert de ora pana la biserica. Acesta este un reper important pentru cei care vor sa ajunga in sat, este o confirmare ca sunteti pe drumul bun. A fost construită în anul 1973, de săteni. Aici, preotul ajunge rar, o dată la două, poate chiar trei săptămâni pentru a săvârşi slujba.

De la lacasul de cult al localnicilor, se continua traseul din partea stanga, atentie insa ca nu este marcat pana la o poarta de lemn. Trebuie deschisa si inchisa, exact asa cum ati gasit-o. De acolo nu mai e mult, inca 400 – 600 de metri si ajungeti in sat. Sat un fel de a spune, pentru ca nu va inchipuiti ulite, cu case una langa alta. Cele 6 case sunt imprastiate, iar scoala de asemenea. Daca am adus vorba de scoala, trebuie sa va spun ca acum eici invata 3 elevi, sub indrumarea unei invatatoare. Se pare insa ca sunt intr-un proces de mutare, la Baile Herculane. 

Sa nu uit: in Inelet, nu exista curent electric. Oamenii au lampi cu gaz, dar cativa au si panouri fotovoltaice. Si aici incet – incet lucrurile se schimba. Odata cu mediatizarea acestui loc pana acum ferit de comercial si turism de masa, oamenii locului au inceput sa se schimbe si ei. Au invatat sa-si vanda produsele simplu, fara prea multa interactiune cu turistii (pe o masa sunt prezentate barnza, casul, ce mai are omul in gospodarie, iar oamenii isi cantaresc singuri si lasa banii).  Au priceput repede ca e bine sa-si vanda imaginea, asa ca indemnul meu este sa profitati de ce se mai poate vedea acum, pentru ca in 2-3 ani lucrurile au sa se schimbe si nu este exclus sa dati atunci de altceva decat va povestesc eu. Locurile astea sunt tare sensibile, se altereaza extrem de usor si rapid. Am vazut intamplandu-se asta, la o alta scara insa in Islanda.

 O0 Traseul acesta se poate extinde: Valea Cernei – Ineleț – Cracu Mare – Prisăcina – Dobraia si sa fie o drumetie de o zi. Cu o conditie: microbuzul sa ne lase la km 21 Baile Herculane – Cerna Sat (Baia de Arama), langa statia de autobuz, acolo unde incepe traseul si sa ne recupereze pe partea cealalta la Dobraia. Drumetia dureaza cca opt ore, se parcurge o distanta de cca 15 km, la o diferenta de nivel de 800 de metri. Acest traseu strabate satele izolate din masivul Cernei, o calatorie extraordinara pe un taram in care timpul a stat pe loc. Ineleț face parte din comuna Cornereva, ce cuprinde în total 40 de sate, majoritatea  uitate de lume, din judeţul Caraş-Severin.

Drumul spre scara:







































Sus pe plaiurile Cernei:










Biserica din Inelet


Scoala de Inelet


Indicatoarele satenilor



Shopping in varf de munte




Case in Inelet