Autor Subiect: Eibenthal, paradisul de deasupra Dunarii  (Citit de 2249 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13224
Eibenthal, paradisul de deasupra Dunarii
« : Marți, 11 August 2020, 13:27 »
Din drumul ce insoteste Dunarea, dupa ce treci de Dubova si Cazane, o cale ingusta sepuieste prin padure si ajunge sus, acolo unde cerul se uneste cu Pamantul. Dupa un sfert de ora de condus cu atentie pentru a nu fi surprins de vreo masina  ce coboara, ajungi intr-un loc deschis, ce seamana cu un taram de poveste. Cocotat si izolat, satul iti da senzatia ca ai pasit in alt timp. Nu se aude nici un zgomot, totul este parca atipit.

Ama ajuns la Eibethal sau Tisove Udolt cum il numesc localnicii in limba lor. In romana inseamna Valea Aninului. Flori la porti, culori unele sterse, altele mai vii, case diferite dar identice ca inaltime, semn ca aici traieste o comunitate unita si apropiata, harnica si iubitoare de frumos. Spiritul de ordine este evident de cum pasesti in sat. Totul e la locul sau. Nu par deloc instariti, dar se vede treaba ca sunt muncitori si atenti la felul cum traiesc. 

In sat locuiesc doar cehi. Cei care au mai ajuns acolo sunt din casatorii, nimeni altcineva nu a ales sa se mute din locuri primitoare si comode, sa stea izolat, in varf de deal.

Imi spunea un nene pe care l-am intalnit la intrare, bucuros si recunoscator ca le trecem „pragul” ca turisti: „Multumim ca ati venit pe aici, ca ati batut atata drum sa ne vedeti satul”. Simtindu-l cu placere de vorba, m-am asezat la povesti cu el. Mi-a aratat casa in care sta, mi-a explicat ca plasa pe care o vedeam atarnata de gard este pentru paine, pentru ca e ziua in care vine masina. Fiecare isi lasa banutii in plasa pentru cate paini vrea, iar soferul ia banii si ii lasa  atatea cate a vrut. Vecinii sa ajuta intre ei, daca unul e plecat, lasa vorba sa-i ia si lui.

Atunci mi-am amintit ca am vazut la tv asta, cu ceva timp in urma si l-am recunoscut si pe batranel. Chiar si povestea lui, ca ceva vreme in urma in sat a aparut o venetica si de cand a venit a inceput sa le dispara banii din plase. Au urmarit-o, au prins-o, iar femeile din sat au paruit-o un pic, sa stie de frica de acum incolo. N-a mai fost insa nevoie de vreo grija a satenilor pentru plasele lor pt ca femeia si-a luat talpasita si a plecat. Acum se traieste la fel ca inainte, cu toata increderea sa lasi bani la poarta.

Mi-a spus omul ca stra-strabunicii lui au venit din Boemia, ca atunci a fost un val sosit de acolo, erau incurajati si nemtii si cehii sa vina in Banat, pentru minerit si prelucrarea lemnului. Asta se intampla prin 1830, iar pe atunci locul acesta era la granita Imperiului Austro-Ungar. Erau si ceva motive militare, dar oamenii nu aveau treaba cu asta.

A fost un sat infloritor care inainte de Primul Razboi Mondial ajunsese la aproape 600 de suflete, iar in 1990 atinsese apogeul: 900 de locuitori. Acum, dupa ce tinerii au migrat multi spre Cehia, iar altii la oras, n-au ramas mai mult decat 300 de persoane, majoritatea batrani. Media de varsta se spune ca e in jur de 70 de ani.

Localnicii se numesc pemi. Colonizarea a inceput cu 35 de familii, sosite aici cu promisunea de curtea imperiala ca nu vor fi chemati la oaste si ca fiecare va primi pamant ca sa-si dureze o gospodarie. Le-au spus ca le mai pun si 4 creitari in mana. Evident ca oamenii au fost pacaliti, interesul curtii era sa fortifice cat de tare flancul vestic al imperiului. Asa ca oamenii adusi cu pluta, s-au trezit intr-o tara straina, a carei limba nu o cunosteau. Fara pamant, fara bani.

N-au avut ce face decat sa se puna pe munca. Si au facut la inceput ceea ce stiau de acasa. Sa taie lemne, apoi, dupa vreo 20 de ani au inceput sa extraga carbune dintr-un loc aflat la 3 km de sat, la Baia Noua. Munca era foarte grea pentru ca exploatarea se facea pe verticala, ceea ce insemna risc si efort. Rand pe rand, amagite de morgana de Banat au mai venit familii si satul de pe malurile Tisovitei a inceput sa prinda contur.

Spun oamenii ca au fost foarte rare cazurile de casatorii mixte si ca traditiile si in special limba s-au pastrat nealterate. Se zice ca vorbesc o ceha veche, nealterata de nimic nou, de neologisme.

Ce a inviorat acum viata in Eibenthal este Festivalul Banat Rock. In fiecare an, incepand cu 2011, aici vin in jur de 1000 de cehi, incarcati cu daruri pentru cei cativa copii din sat. Trag la sateni sau dorm in corturi pe perioada evenimentului. Cumpara produsele localnicilor sau mananca la restaurantul din sat, sau  la oameni acasa. In fiecare vara, in Eibenthal se incinge o atmosfera de petrecere si voie buna. Se bea bere ceheasca si cola cu scortisoara. Se leaga multe prietenii, iar la despartire nimeni nu-si spune adio, pentru ca urmeaza sa se revada anul urmator.

Timid a inceput si turismul aici, probabil ca incet incet se va dezvolta. Dar asta inseamna sfarsitul paradisului pe care l-am gasit eu acum, in calatoria mea pe Clisura Dunarii. Mi-a oferit cateva ore minunate, pe care nu am sa le uit vreodata...