Autor Subiect: Malmkrog, Cristi Puiu, sasii si merele  (Citit de 2329 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13226
Malmkrog, Cristi Puiu, sasii si merele
« : Luni, 24 August 2020, 16:03 »
O noua incursiune in universul satului sasesc

Dupa ce cu cateva saptamani in urma am luat drumul Agnitei si am vazut cateva sate populate odata doar de sasi, a fost acum randul altor asezari de aces fel, de data aceasta din zona Sighisoarei.

Prima oprire am avut-o la Malancrav, un sat ce a devenit foarte cunoscut dupa premiera noii pelicule a lui Cristi Puiu, „Malmkrog”, denumirea germana a asezarii. Primul lucru pe care il remarci intrand in sat este pitorescul caselor. Au acea arhitectura inconfundabila a locuintelor sasesti, cu fatada inalta si imbodobita, cu acoperisul in trei ape, lungi, cu porti solide ce ascund in spatele lor viata intima a familiei.

Apoi am fost surprins sa aud ceva ce rar mai intalnesti: pe strada se vorbea germana, erau cateva tinere in dirndl, ce veneau de la slujba de duminica. Dupa ele, un sir de oameni coborand agale treptele de piatra ce duc la bsierica. Vreo 30 -40, semn ca aici inca exista o comunitate saseasca.

Inainte de a pleca de acasa, am citit cateva lucruri despre locurile pe care urma sa le vizitez in duminica aceasta. Imi place sa intru un pic in atmosfera si sa inteleg ce vad. A vizita ceva fara ghid sau fara sa cunosti ceva inainte, mi se pare ceva fara rost.

Se spune ca satul acesta are cea mai mare poluatie de sasi, decat oricare alta asezare rurala din Transilvania. Am inteles acolo ca ar vorba de vreo suta. Dupa cati au participat la slujba bisericii evanghelice si dupa copilasii blonzi pe care i-am vazut prin sat, tin sa dau crezare, pentru ca nicaieri nu am mai intalnit atat de multi.

Despre Malmkrog s-a scris prima oara in 1305. Patruzeci de ani mai tarziu satul si toate pamanturile din jur deveneau proprietatea familiei princiare Apafi, doi dintre membrii acestei familii conducând Transilvania în sec. XVII. Satul era unul sarac, cu case din lemn si lut, iar cei care il locuiau erau clacasi la Apafi, un soi de Dumnezeu local. Regii maghiari isi impropietarisera nobilii in semn de multumire, iar la sosire, sasilor nu le-a ramas decat sa lucreze in arenda pamanturile lor.

Nu stiu cu ce si-a suparat stapanii, sau ce s-a intamplat atunci, cert este ca in anul 1775 satul trece printr-un decret regal, împreună cu alte proprietăţi ale familiei Apafi, în proprietatea familiei nobiliare Bethlen. Ultimul proprietar al acestui sat a fost contesa Susanne Haller.

Atunci, la sfarsit de secol XVIII, in sat se gasea o singura casa zidita, era de fapt resedinta nobiliara, restul, asa cum va spuneam, erau case amarate din lemn si chirpici. Un incendiu mistuie aproape tot satul, iar atunci cand oamenii il reconstruiesc il fac folosindu-se de caramida. Dupa 100 de ani de la incediu un calator scrie despre case ca „ au un aspect solid şi un aer de prosperitate comfortabilă”. Este de fapt ceea ce vedem si noi astazi, pentru ca multe dintre case sunt din acea perioada. Unele au suferit modificari, altele nu mai sunt intr-o situatie tocmai buna, dar multe s-au pastrat, renovate si zugravite, asa cum erau odata. Acestea sunt cele care dau farmecul acestei asezari.

Am vizitat biserica de mai multe ori, asa ca nu am mai facut-o decat pe exterior. Am preferat o plimbare prin parcul conacului Apafi, acolo unde s-au realizat filmarile. Acesta este acum o casa de oaspeti apartinand fundatiei Printului Charles. Din pacate se afla intr-o stare mult mai rea decat acum 4 ani cand am fost ultima oara acolo. Parcul odat ingrijit si cu un decor perimetral din gardulet din buxus, era acum napadit de buruieni, iar livada eco, atat de mult mediatizata, are una aspect neingrijit. Admirasem atunci grija de a se planta cateva soiuri vechi de meri, tipice satelor trasnnsilvanene: atat de parfumatul Patul, apoi Poinic, Renet de Leizberg, Renet de Bauman, Frumos de Boscop, Parmen Auriu și Gustav Durabil. Datorita aromelor, din productia acestor meri se producea un suc de mar delicios. Am fost si pana la micuta fabricuta unde se prepara, dar cum inca nu e sezon, nu am gasit pe nimeni acolo.

Am poposit pret de cateva minute la umbra castanilor seculari, tot acolo unde am stat si ultima oara. Erau atunci asezati in cerc mai multi butuci asa ca puteai povesti atat de frumos in grup. Doar masa de piatra am mai gasit-o, dar mutata cativa metri mai incolo.

Am coborat apoi trepetele, gandidu-ma la un soi de scara a timpului, in care la fiecare pas mai fac cativa zeci de ani. Locurile acestea care au ramas in mare parte la fel ca acum doua-trei sute de ani ma impresioneaza si emotioneaza in acel timp. Am senzatia unei incursiuni in alte vremuri.

Sunt multe astfel de sate construite si locuite timp de aproape 800 de ani de sasi. Din pacate insa nu s-a inteles ce patrimoniu urias ne-au lasat acesti oameni, cat de util si usor ar fi putut fi valorificat, cu putina grija, inteligenta si pricepere. Fiecare sat este un adevarat muzeu in aer liber, care ar fi putut deveni o atractie turistica. Am fi putut aduce sute si sute de mii de turisti straini, indragostiti la fel ca mine de simplitate, de traditional, de istorie. In loc sa ne ingrijim si sa protejam aceste locuri, am permis „discriminatilor” sa locuiasca fara nici un drept multe din aceste case, unde au intrat abuziv si au distrus aproape tot. La margini de sate sunt acum adevarate colonii care dau un aspect extrem de neplacut prin mizeria de acolo si stridenta afisata de rromi sau tigani ca nici nu mai stii cum sa-i numesti. Daca as fi un sas care a locuit aici si mi-as vedea casa invadata de acesti oameni care nu vor sub nici o forma sa se integreze si sa se civilizeze, cred ca as suferi atat de mult incat nu as mai vrea sa aud vreodata de tara in care m-am nascut...

Povestea zilei mele de calatorie in jurul Sighisoarei o sa continue maine, cu povestea unui alt sat, Floresti sau Felsendorf, asa cum il numeau cei care l-au construit.

Cateva imagini luate ieri in sat:





































































Am descarcat de pe net cateva fotografii cu Conacul Apafi, pentru a vedea si interiorul:









Si o vedere panoramica a satului din livada de meri: