Spuneam la un moment dat de
livada de la Mălâncrav, renumită mai mult în străinătate. Și, pentru că are o istorie interesantă, mai adaug câte ceva.
Livada a fost înființată în 1965, dar lucrările de amenajare au mai durat vreo zece ani. Din 1975, a fost dată complet în exploatare și, vreme de două decenii, a oferit țării mere din belșug. Un fel de a spune, merele au fost mai mult pentru export.
Din 1995, lucrurile au început să se schimbe și livada, altădată înfloritoare, se degrada cu fiecare anotimp.
În 2003, norocul i-a surâs din nou. Salvarea ei a venit de la o fundație din Londra, înființată în 1987, numită Mihai Eminescu Trust, MET. Inițial, scopul MET a fost de a face legătura dintre intelectuali români cu cei din țările vestice. În aprilie 1989, fundația a primit sprijinul prințului Charles care a ținut un discurs despre pericolul ce plana peste satele românești. După 1990, MET s-a implicat în dezvoltarea comunităților și în protejarea patrimoniului istoric din Transilvania.
În 2003, fundatia a cumpărat livada și conacul din secolul al XVII-lea, atunci o ruină, din apropierea livezii.
Scopul a fost de a se preveni distrugerea livezii, un patrimoniu natural, și de a conserva peisajul.
Livada se întinde pe o suprafață de peste 108 hectare. Dacă se adaugă și drumurile de acces, mai sunt alte trei hectare. E dispusă pe lungimea satului, are trei kilometri de la un capăt la altul.
Cea mai mare suprafață este cu meri, dar sunt și pruni. La început, a fost făcută și o plantație de nuci, pe creasta livezii, adică zona cea mai înaltă, însă nu a rezistat.
În livada de azi sunt tot pomii de acum o jumătate de veac, lucru ce o face cu totul deosebită (deși puțin rodnică), în vremuri în care cantitatea e totul. În mod normal, în funcție de soiuri, orice livadă trebuie reînnoită după o anumită perioadă de timp. Aceasta ar fi trebuit înlocuită cam din 2011. Aici însă se găsesc soiuri vechi de meri ce nu mai sunt de mult timp prin alte livezi. Cum ar fi parmenul auriu. Este un măr galben cu puncte roșii, aromat, foarte aromat, pe care sașii îl foloseau la prăjitura lor cu mere.
În cele mai multe livezi de azi, chiar și în cele înființate în vremea comunistă, care nu au fost distruse și mai există, aceste soiuri au fost în mare parte înlocuite cu altele mult mai productive. Tocmai de aceea, livada de la Mălâncrav are valoarea ei și e considerată patrimoniu natural. Pe lângă asta, în livadă sunt numeroase plante – peste 215 specii de plante – și o faună bogată. Pe panoul de prezentare de la intrare scrie că sunt mai mult de o sută de specii de păsări, zece de amfibieni, șase de reptile, 30 de mamifere și 70 de fluturi.
„Nu se mai folosesc aceste soiuri vechi pentru că livezile nou-înființate trebuie să fie intensive, cu densitate mare de pomi. Distanța dintre pomi la o livadă intensivă este cam de 2 metri pe 3 metri, chiar un metru jumătate la 3 metri distanță pe interval. Cei care sunt aici s-ar sufoca dacă ar fi atât de apropiați unul de altul, pentru că sunt pomi ce ating 4 – 5 metri înălțime, au coroană mare, prin urmare ocupă spațiu mult în teren. Aceste soiuri intră pe rod târziu, însă au o durată de viață mare. În schimb, cantitatea de fructe nu poate concura cu o livadă intensivă care face de la 30 de tone de mere la hectar, spre 60 de tone. O livadă în sistemul ăsta, chiar dacă ar fi pomi tineri, ar produce undeva la 25 de tone de hectar”, explică administratorul livezii.
Aproape toate livezile din timpul comunismului au fost abandonate, pentru că au devenit ineficiente economic. La Mălâncrav, lucrurile sunt diferite: livada este ecologică, peisajul e conservat, în plus mai este și conacul Apafi transformat în casă de oaspeți.
Totuși, când a achiziționat livada, fundația și-a propus să păstreze soiurile vechi, tradiționale. În plus, terenul pe care e amplasată livada nu permite în întregime înființarea unei livezi intensive, ceea ce înseamnă pom în pom și stropiri tot atât de intensive.
Pe lângă dezavantajele lor, soiurile vechi au și avantaje, și anume, o rezistență mai mare la boli și dăunători, prin urmare nu au nevoie de tratamente multe, și sunt adaptate mai bine climei din România.
Livada de la Mălâncrav are certificat ecologic, ceea ce înseamnă că nu pot fi folosite la stropiri orice substanțe chimice. Se folosesc doar produse pentru plantații ecologice ale firmelor care au și ele certificat ecologic. Sunt însă mai mult „întăritori ai pomilor”, pe bază de plante naturale, sau repelenți (substanță care, prin mirosurile ei, îndepărtează dăunătorii), nu insecticide. Cât despre fertilizanți chimici, spunea administratorul, nici nu poate fi vorba. Solul este fertilizat doar cu gunoi de grajd, de la gospodăriile sătenilor.
Tocmai de aceea, merele de aici nu sunt prea arătoase și nici nu atrag privirile, fiindcă mai au pete, poate și câte un vierme. Au însă două calități pe care merele cele prezentabile și ispititoare nu le au. Gust și aromă. Cum am învățat încă din copilărie din vorbele celor mari, mărul în care mai e cuibărit un viermișor, acela e cel bun, natural.
Cum merele de la Mălâncrav nu au mai putut concura în frumusețe cu cele stropite intensiv și fără dimensiunile potrivite, prin urmare nu stârneau interesul lumii –, pentru a le valorifica s-a făcut o făbricuță unde se produce suc de mere.
Sucurile, făcute din mere recoltate cu mâna, nu contin zahar pentru că sunt suficient de aromate, însă gustul poate fi diferit în funcție de soiul de măr din care s-a făcut.
Soiurile de meri care mai există și la livada din Mălâncrav sunt pe cale de dispariție, deoarece puțini mai știu cum să le altoiască, taie, îngrijească. Pentru a fi conservate, a fost înființată acolo și o pepinieră pe o suprafață de 5000 de metri pătrați, unde sunt păstrate soiurile tradiționale din zona Transilvaniei. Acestea au fost stabilite în urma unui proiect făcut în colaborare cu un partener din Elveția. S-a mers din casă în casă prin sate din Sibiu, Mureş, Braşov şi Harghita, și au fost întrebați oamenii ce pomi fructiferi au sau au avut în livezile lor – nu doar meri. La final, au fost inventariate peste 55 de soiuri de mere.
Fabrica functioneaza doar in perioada in care se culeg merele, noi nimerim numai bine.
Am vorbit să trecem si pe aici, sa cumpăram suc de mere – o sticlă de un litru costa in jur de 8.5 lei, cam cât costă o cutie de suc din supermarket. Noi cumpărăm mereu toamna suc de aici, este total diferit de ce se găsește pe piață.
Urmează să primiti un email pana cel tarziu maine dimineata cu mai multe detalii despre excursie.
Revin cu precizarea ca excursia optionala de sambata la Malancrav si stâna de la Floresti o veti achita vineri dupa ce ajungem la cazare, inscrierea o veti face prin email.