Autor Subiect: Prima zi de scoala  (Citit de 2173 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13226
Prima zi de scoala
« : Luni, 14 Septembrie 2020, 10:01 »
Cat de frumoasa a fost prima zi de scoala! Cate emotii, cate ganduri, cata bucurie sa ma vad in sfarsit, dupa atata asteptare, imbracat in costumul de elev. Parintii imi facusera unul "la comanda" din tergal bleumarin, alesesera o culoare care sa semene cat mai bine cu cel universal, ce se gasea in magazine. De o luna de zile statea in dulap, pregatit si calcat de mama. Era acolo si camasa cu carouri si o cravata, la care tata tinea mult sa o port.

Imi aduc aminte de acea zi, cand am pasit pentru prima oara in curtea scolii. Era plina de copii, de buchete, de invatatori, de profesori. Parintii ramasesera curiosi in spatele gardului, indemnandu-si fiecare copilul sa duca florile invatatoarei sau dirigintei. Dar nimeni nu-i mai auzea...
In curte era un vacarm vesel si uniform ce se imprastia ca un val in jurul scolii. Ma simteam atat de mic in marea aceea de copii si dascali, incat mi se parea ca incepusem prea repede scoala. Poate mai trebuia sa stau un an-doi pe acasa.

Am inceput sa gasesc din priviri pe cei cu care fusesem la gradinita si pe cativa mai mari pe care ii cunoasteam de pe strada. Asta ma mai linsitise intr-un fel, dar inima continua sa imi bata tare de emotie si nerabdare. Tot ce-mi doream era ca nebunia aceea sa se sfarseasca si sa ma vad o data in clasa, in banca.

Nu am ascultat prea atent ce ne povestea doamna directoare, eram mai preocupat sa vad pe cei cu care urma sa-mi petrec urmatorii patru ani. Privirea mi-a alunecat pe fiecare si in cateva minute mi se parea ca ii cunosc deja pe toti. Am auzit un ropot mare de aplauze, apoi un pic de liniste si clopotelul a sunat pentru prima oara pentru mine.

Am intrat intr-un suvoi mare de copii, am urcat scarile, apoi am ajuns fiecare in clasele noastre. Un miros pe care nu-l recunosteam, pe care nu-l mai intalnisem pana atunci, imi umplea narile. Nu aveam atunci cum sa stiu ca acela va fi, an de an, semnul ca incepe scoala. Dusumelele claselor si a holurilor erau date de fiecare data inainte cu cateva zile de inceperea scolilor, cu un soi de motorina. Si acum, dupa 50 de ani, inca simt in nari acel miros, pe care il identific cu scoala, cu anii copilariei...

Imi aduc aminte si cand am intrat in clasa, cand doamna invatatoare Cornesan, o femeie blanda si buna, ne-a asezat in banci, apoi a inceput sa ne vorbeasca. Vocea ei calma, cuvintele pe care parca le canta, mi-au ramas atat de bine intiparite in minte, la fel ca ale dirigintei, doamna Poleac, care ne-a preluat clasa, dupa patru ani.

An de an, am revenit in curtea si apoi in bancile scolii cu aceiasi emotie, cu aceiasi neabdare, cu aceiasi bucurie. Au fost ani minunati, fara alta grija decat sa invat si sa ma joc. Acasa ma asteptau parintii si bunicii, care ma inconjurau cu dragoste si grija, pe strada erau copiii cu care bateam mingea si malurile Cibinului.

Cei mai multi dintre dascali nu mai sunt, chiar si colegii dispar acum unul cate unul. Au ramas insa cu totii in amintirea si sufletul meu. Acelasi ca atunci cand aveam 7 ani si paseam pentru prima oara in curtea scolii.

Au trecut multi, multi ani de atunci si astazi e randul nepotului meu sa paseasca in clasa, in prima zi de clasa I. Imi pare atat de rau, ca nu poate simti acelasi lucru, ca nu s-a putut bucura atat de mult ca mine, ca traieste intr-o lume pe care nu am pregatit-o si nu le-am lasat-o la fel cum am luat-o.

Sunt atat de trist, mi-e atat de mila de toti copilasii care azi trebuie sa mearga la scoala cu masca, care sunt invatati sa stea deoparte unul fata de celalalt, care nu mai pot simti mirosul podelelor date cu motorina si nici bucuria intalnirii, din curtea scolii.  De vina suntem doar noi,  adultii, care am reusit sa stricam o lume minunata...




Offline costi31

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 604
Re: Prima zi de scoala
« Răspuns #1 : Joi, 17 Septembrie 2020, 00:15 »
Emoționantă descrierea ta Gigi , păcat că eu nu-mi mai aduc aminte decât de un mare vacarm in care nici nu mai știu cum am ajuns într-o sală de clasă cu o învățătoare f. bătrâna, de fapt a fost ultimul ei an până la pensie... :)
Asta așa ca sa vezi cat de bine ai nimerit tu!  ;D
Nu vreau un răspuns dar te vad primul din stânga   :D


Offline Rox P

  • Newbie
  • *
  • Mesaje postate: 4
Re: Prima zi de scoala
« Răspuns #2 : Joi, 17 Septembrie 2020, 09:05 »
Gigi, nu ne cunoastem personal, dar as vrea sa-ti multumesc  pentru ca ai impartasit cu noi gandurile tale. Cred cu convingere ca, daca toti am fi asa de sinceri si de deschisi, daca toti ne-am exprima emotiile natural, cu siguranta lumea asta ar fi un loc mai bun. Se simte, in fiecare descriere si in fiecare fotografie, cat suflet si cata energie pui in acest proiect si pentru asta iti multumesc.
Succes in continuare!

Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13226
Re: Prima zi de scoala
« Răspuns #3 : Joi, 17 Septembrie 2020, 11:24 »
Iti multumesc Rox P, pentru apreciere, pentru incurajare!

Asa este, ai inteles bine felul meu de a fi si cum vad lucrurile. Consider, la fel ca tine, ca trebuie sa ne impartasim emotiile in mod corect, sa nu ne fie jena de ceea ce simtim, sa spunem ceea ce experimentam. A discuta cu cineva, fie el chiar si imaginar, chiar si virtual, chiar si doar un cititor, nu inseamna doar o impartasire a emotiilor ci si o limpezire a lor. Atunci cand compui ceva, fie in scris, fie in imagini, fie in sunete, iti aduni si randuiesti sentimentele. 

Imi place mult Grigorescu, pentru mine este definitoriu ca abordare a realitatii, a perceptiei si intr-un fel simt o reflexie a lui in comportamentul meu. Iata ce spunea el: "Sinceritatea lucreaza intocmai ca natura, fara compas si fara cumpana" si completa: "Lucreaza mult, in fiecare zi. Si sterge tot ce faci, daca nu simti ca sufletul tau e acolo."  El indemna sa surprinzi clipa, sa lucrezi cat se poate de repede sa nu pierzi efectul unic, dar si dispozitia ta sufleteasca de artist: "Simfonia aceea de linii si de tonuri, de umbra si lumina, infratirea aceea a tuturor elementelor ce facm sub raza unei clipe fericite, ca un lucru sa fie frumos, nu ai s-o mai gasesti".

Foarte profund omul acesta, ce era "fecior de taran si ma mandresc cu asta". Imi place mult in primul rand pentru ca a fost foarte real in exprimare, nu a creat inchipuiri, nu a abstractizat lucruri care sunt prea naturale incat sa le reduci la chei si raporturi de culoare. Tot ceea ce a facut prin tusa lui geniala a fost sa transmita in culori, in linii, emotia pe care o avea in fata unei imagini.

Am indemnat oamenii de fiecare data cand am simtit ca acolo, in adancul sufletului lor, e adunat un ghem mare de emotie, sa scrie, sa impartaseasca. Din pacate atat de putin faca asta. Le este teama de cum o sa-i perceapa lumea, daca nu cumva o sa stea prea dezbracati in fata altora, daca nu-si arata in felul asta slabiciunile. Total gresit, noi oamenii suntem un cumul de energie si emotii, indesate toate intr-o carcasa mai mult sau mai putin reusita. Daca exteriorul este foarte simplu de aratat si apreciat, interesant este sa poti fi atat de deschis incat sa areti si ce este inauntru. Asta daca nu ai nimic foarte rau de ascuns...