Autor Subiect: Drumul spre casa  (Citit de 2662 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13226
Drumul spre casa
« : Sâmbătă, 31 Octombrie 2020, 12:54 »
Drumul spre casa…

Acum 44 de ani, paseam timid pentru prima oara ca elev, pe poarta Liceului Gheorghe Lazar din Sibiu.  Il cunoscusem deja pe interior, cu trei luni inainte dadusem intr-una dintre clasele sale, examenul de intrare. Iar exteriorul sau, cu silueta impresionanta, decorurile masive, poarta profesorilor, cea a elevilor si zidul „Bastliliei”, imi erau mai mult decat cunoscute: curiozitatea si nerabdarea ma facusera sa revin de cateva ori, in locul in care urma sa-mi petrec patru ani. Nu stiam atunci ca o sa fie si cei mai frumosi.



Pe masura ce citeam despre cei care invatasera de-a lungul timpului aici, aveam sentimentul ca o sa intru intr-un veritabil templu, mi se parea deopotriva si o onoare dar si un sacrilegiu sa calc in acelasi loc in care studiasera: Gheorghe Lazăr, Ioan Axente Sever, Ştefan Octavian Iosif, Octavian Goga,  Aurel Vlaicu, Emil Cioran, Paul Goma si multi, multi altii, adevarate mituri ai culturii si stiintei in Romania.

Alesesem „Lazarul” nu doar pentru istoria sa fantastica. ci in special pentru ca pe atunci iubeam mult matematica, iar acolo predau doi profesori „legendari”: Candrea si Petrisor. Auzisem atatea povesti despre ei, incat imaginatia mea de adolescent ii asimila cu un soi de dumnezei ai predarii matematicii. Ma si vedeam in prima banca, sorbindu-le din ochi, vorbele...Visam de vreun an la momentul in care unul dintre ei isi va face intrarea in clasa, cu catalogul sub brat. Nu i-am avut dascali pe niciunul dintre ei, dar nu am nici un regret, profesorul Suvaina, cel care ne-a calauzit timp de doi ani pasii printre matrici si teoreme, se potrivea perfect cu modelul meu de profesor. 

Veneam de la o scoala de cartier, una aflata la periferia orasului, departe in „extra-muros”. Ca orice copil venit din maidan, intrarea in forfota centrului, aducea cu ea sentimente amestecate de curiozitate, dar si de stinghereala, sfiala si timiditate. Ma gandeam mereu ca este un alt univers, o alta lume, diferita de cea in care imi petrecusem eu copilaria. Si intradevar am avut dreptate, era altceva, nu neaparat mai sofisticat, cat mai degraba mai efervescent.

Am fost doar un mic grup din scoala de cartier la care invatasem, care am pornit catre „cetate”, la cele doua licee importante ale orasului. Patru am plecat la Lazar, pentru ca in final sa raman doar eu, iar patru au ales Goga, gandidu-se mai mult la o cariera umanista. Din alte scoli se plecase in bloc spre cele doua licee, asa ca intrat in curtea liceului aveam sa intalnesc in acea prima zi de scoala, grupuri – grupuri galagioase, de elevi care deja se cunosteau. Tin minte ca noi patru, veniti din Piata Cluj, stateam cuminti deoparte, privind la zarva din jur. Tot ce-mi trecea prin minte atunci, era ca nu o sa ma pot obisnui aici, ca nu ma vad intrat in cercul „celorlalti”, ca nu o sa-mi pot face prieteni.

Impulsul de moment era de a pleca acasa, gandind ca acolo nu e de mine. Noroc insa ca destul de repede a sunat clopotelul si am fost trimisi catre clase. Scarile au prins parca viata, umplute de larma celor din clasa IX-a.  Eram impreuna cu un coleg din generala si odata intrati in clasa, ne-am asezat amandoi in banca a treia de la mijloc, ne gandeam noi sa nu fim nici prea in fata, dar nici in spate. La catedra se instalase diriginta care dupa ce s-a prezentat, a inceput sa strige catalogul clasei noastre, a IX-a E. Pe rand, pe masura ce eram strigati, ne ridicam in picioare completand fiecare de la ce scoala venim. Erau elevi de la multe scoli, dar nu de centru. Mai tarziu realizasem ca eram un soi de clasa „bazar”, formata din elevi de la scoli de periferie. In care m-am simtit inca de la inceput ca pestele in apa. Eram in mediul meu...

Cu timpul am legat prietenii si cu cei din alte clase, mai ales dupa treapta, cand o parte din lazaristi au plecat la Goga si cativa de acolo au venit la noi. Atunci ne-am amestecat si in acest fel, cunoscut mai bine, mai ales ca se indesisera petrecerile si drumetiile la munte. A fost o vreme minunata, despre care vreau sa scriu mai mult, acum cat memoria acelor clipe imi este inca vie. Sunt atatea intamplari, atatea lucruri frumoase pe care le-am trait, incat mi-ar trebuie multe zile si file pentru a le povesti.     

Ce imi aduc cel mai bine aminte este drumul spre casa. Care traversa Piata Mare, Piata Mica, intra prin tunel pana in Piata Huet, cobora apoi prin Turnul Scarilor pana la Pasaj si continua pana in Piata Cibin. Unde aproape de fiecare data faceam un popas. Bunicul meu, „tanar”pensionar, avea masa in piata, vindea ceea ce bunica ii pregatea: borcane cu tarhon, cu ardei iute, cu hrean. Radea si se bucura tot cand ma vedea si intotdeauna imi intindea cate o bancnota de 10 lei. Uneori imi luam din ei sifon cu sirop de la turc, alteori intram la Stop, pentru o bere impreuna cu baietii din cartier. Cate se mai depanau acolo, cata voie buna era in gradina bodegii de pe malul Cibinului! Nu puteam rata asa ceva, asa ca imi acopeream numarul matricol si tusti, pana la masa lor, in spatele terasei.

Petreceam acolo vreme de un tap, asa vreo jumatate de ori, o luam apoi agale pe langa Biserica dintre Brazi si intram pe strada mea, o cale lunga din pamant batatorit, ce lega Poarta Turnului de cartierul sasilor si landlerilor, de Turnisor. Drumul asta, din centrul orasului pana acasa, pe malul Cibinului, l-am facut patru ani. Pe soare, pe ploaie, pe zapada, pe vremea teilor infloriti, a castanilor in toamna. Insotit de ganduri, de vise, de bucuria unei tinereti minunate.

Am mai fost de multe ori pe drumul asta, dar niciodata nu a mai fost la fel ca atunci cand eram in liceu. Ca atunci cand in fata mea se intindea o intreaga viata, inca necunoscuta...

PS. Anul acesta, 2020, trebuia sa ne revedem cu totii, s-au implinit 40 de ani de cand ne-am luat ramas bun de la liceu. Imi doream atat de mult sa-mi vad din nou colegii, sa ma bucur de 2 zile impreuna cu ei. Vremurile astea insa nu au tinut cu noi...



Piata Mare, asa cum arata atunci, pe vremea in care mergeam la liceu.



Turnul Scarilor. Am urcat treptele acestea de sute si sute de ori...

Offline bleu

  • Newbie
  • *
  • Mesaje postate: 6
Re: Drumul spre casa
« Răspuns #1 : Joi, 26 Noiembrie 2020, 11:28 »
Doamne cu cata precizie si cu cata bucurie iti amintesti de vremea liceului! Eu l-am facut in Agnita si fata de tot ce povesti tu experienta e complet anosta...In schimb, in aceea vreme am trait cea mai frumoasa prietenie din viata mea. Prietena mea era directoarea muzeului Valea Hartibaciului, era maghiara si fusese parasutata in Agnita. Atat de straina se simtea in acel oras ca a refuzat sa stea in chirie, dormea in muzeu, in biroul directorului. Era frumoasa, inteligenta, rebela. era o diferenta de vreo 10 ani intre noi. Biroul ei si muzeul devenisera a doua casa pt mine. Ne incuiam si petreceam ore intregi sa citim tot ce era rebel, neconformist. Deseori vorbea de istorie, era specialista in perioda medievala. Prietena mea era curtizata de toti inginerii si profesorii din oras iar ea fugea de ei ca de dracu. Am aflat recent ca mama mea s-a dus intr-o zi la ea si i-a cerut sa intrerupa relatia cu mine iar ea a refuzat. Eram un tandem straniu care intriga pe toata lumea dar pt noi a fost o mare de frumoasa prietenie. Multumesc ca mi-ai amintit-o!
GDF