sper sa nu ia nimeni in nume de rau ca am abuzat si am adus aici mai multe strofe din poeziile lui eminescu... in seara asta, dupa o lunga zi de: munca, motiuni, gard viu in jurul parlamentului, certuri si imbranceli si insulte multe tot in parlament, ikea, restaurant, trafic, furtuna; dupa o zi in care mi-am amintit de muzica buna si mai putin buna, de filme frumoase si mai putin frumoase; m-am gandit la foarte multe si m-am gandit la nimic; am vorbit cu multa lume azi si nimeni nu a pomenit nimic, nimanui nu i-a trecut prin cap ca astazi sau ieri, adica pe 15 iunie, este o zi importanta pentru romania. abia dupa ce am intrat pe site, am vazut o mica mentiune, totusi cineva si-a amintit. si a fost asa, ca un dus rece, dupa toate futilitatile unei zile din viata mea, am inceput sa ma gandesc intens la aceasta zi de 15 iunie, la aceasta tara si la oamenii ei in acest moment de cumpana... din pacate nu stiu sa vorbesc sau sa scriu frumos, stiu sa simt frumos dar asta este foarte putin, pentru ca nu ma ajuta sa pun aici cuvinte deosebite care ar merita puse in cinstea unui poet ca eminescu. de aceea ii voi aduce omagiu citind tot din poeziile lui, alegand unele strofe la intamplare, pentru cei care, la un moment dat, vor da peste ele, aici. pentru ca si atunci cand te gandesti la cineva, il sarbatoresti, esti alaturi de el, chiar daca nu stii sa exprimi acest lucru in cuvinte.
Iar daca împreuna va fi ca sa murim,
Sa nu ne duca-n triste zidiri de tintirim,
Mormântul sa ni-l sape la margine de râu,
Ne puna-n încaperea aceluiasi sicriu;
De-a pururea aproape vei fi de sânul meu...
Mereu va plânge apa, noi vom dormi mereu.
-----
S-o sa-ti spuie de panglice, de volane si de mode,
Pe când inima ta bate-n ritmul sfânt al unei ode...
Când vezi piatra ce nu simte nici durerea si nici mila -
De ai inima si minte - feri în laturi, e Dalila!
-----
Atunci lumea cea gândita pentru noi avea fiinta,
Si, din contra, cea aievea ne parea cu neputinta.
Azi abia vedem ce stearpa si ce aspra cale este
Cea ce poate sa convie unei inime oneste;
Iar în lumea cea comuna a visa e un pericul,
Caci de ai cumva iluzii, esti pierdut si esti ridicul.
-----
Când vedem ca toti aceia care vorbe mari arunca
Numai banul îl vâneaza si câstigul fara munca,
Azi, când fraza lustruita nu ne poate însela,
Astazi altii sunt de vina, domnii mei, nu este-asa?
Prea v-ati atatat arama sfâsiind aceasta tara,
Prea facurati neamul nostru de rusine si ocara,
Prea v-ati batut joc de limba, de strabuni si obicei,
Ca sa nu s-arate-odata ce sunteti - niste misei!
Da, câstigul fara munca, iata singura pornire;
Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire.
----
Iara noi? noi, epigonii?... Simtiri reci, harfe zdrobite,
Mici de zile, mari de patimi, inimi batrâne, urâte,
Masti râzânde, puse bine pe-un caracter inimic;
Dumnezeul nostru: umbra, patria noastra: o fraza;
În noi totul e spoiala, totu-i lustru fara baza;
Voi credeati în scrisul vostru, noi nu credem în nimic!