primul gand negru ? a, da stiu cand l-am simtit. dupa nasterea copilului, mi-am simtit sotul(barbatul pe care-l adoram) neputincios, pur si simplu simteam cum il pierd, de ce? il vedeam cum il coplesesc noile responsabilitati, aparitia unui nou membru in familia noastra.
am gandit, Doamne, daca nu voi reusi sa duc si sarcina de femeie, si cea de mama si nevasta, singura, si sa-l trag si pe el din abisul in care vedeam pe zi ce trece ca se afunda...
al doilea gand negru a fost cand am realizat ca sotul meu nu poate face fatza unei vieti pline de griji, probleme si tot mai multe responsabilitati, a fost infernal sentimentul. am simtit neputinta-mi in fata vietii de familie.
al treilea gand negru a fost cand, de comun acord, am decis (era craciunul, urma revelionul) divortul, a fost la 5 ani dupa nasterea baiatului, 5 ani in in care relatia s-a degradat cumplit.
alt gand negru a fost cand de ziua mea am avut prima infatisare la tribunal cu ocazia divortului, divort stabilit pe cai amiabile de ambele parti. alt gand negru a fost cand de Paste mi-am luat copilul si bagajul si m-am mutat la ai mei in urma unei hotarari de divort(casa in care locuiam nu era a noastra ci a socrilor mei), trezindu-ma din confortul pt care amandoi am muncit si tras sa-l avem, in ....
aici a fost culmea, ca sa zic asa, a fost varful graficului de ganduri negre.
cum le-am gestionat ? prin copilul meu, el mi-a dat motivatia, speranta si ajutorul, NIMENI altcineva !!!! el mi-a fost confident, ajutor si copil toate in acelasi timp (si avea doar 5 ani pe atunci).
era uimitor cum un copil de 5 ani ma intelege dar isi poate intelege si tatal. cum poate sa ajute cand isi simtea mama ca plange noaptea si cum putea sa inteleaga cum tatal sau nu ii vrea prezenta decat cu interventia mamei.
un alt gand negru, cand realizam ca nici fara responsabilitatile langa el, barbatul pe care il venerasem, cu care am decis de comun acord sa am un copil, nu isi indeplinea atributiile legale de tata, si spun legale, nu morale...astea erau zero absolut.
si exemplele pot continua, nu m-am jenat sau ferit sa vi le impartasesc. n-am de ce sa ma rusinez, nu sunt singura in aceasta situatie si realizez ca sunt persoane cu mult mai necajite decat am fost sau sunt eu. nu sunt nefericita in singuratatea mea, stiu ca undeva este cineva, daca va fi si Dumnezeu va vrea sa fie, restul e miraj.