Autor Subiect: Paradisul este langa noi, trebuie doar sa-l recunoastem  (Citit de 1717 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13226
Paradisul este langa noi, trebuie doar sa-l recunoastem
« : Duminică, 28 Februarie 2021, 08:48 »
Cautam bucuria in locuri indepartate, in lucruri sofisticate, invartim frenetic globul, urmarind cu degetul  meridiane si paralele. Rasfoim internetul incercand sa gasim ceva ce ne poate oferi un crampei de fericire. Fara sa ne inchipuim uneori ca „paradisul” este atat de aproape de noi si ca poate sta in lucruri foarte simple.

Paradisul apropiat insa nu este usor de recunoscut si descoperit. E nevoie sa fi construit intr-un anumit fel, sa ai o sensibilitate care stie si poate sa se acordeze  empatic cu ceea ce este in jur. O sensibilitate nativa si dezvoltata, adusa la un nivel care poate sa usureze perceptia frumosului natural.

Am vazut multi oameni trecand indiferenti pe langa lucruri care isi strigau efectiv frumusetea si farmecul. Locuri care aproape ca te trageau de maneca, spunandu-ti „pentru tine sunt atat de minunat, sunt fericit ca te pot bucura”. Si totusi nu erau observate. Am privit mereu cu mahnire la cei care ca nu sunt in stare sa gaseasca bucuria apropiata si de multe ori am simtit ca trebuie sa fac ceva, sa le atrag atentia asupra ceea ce pe mine ma incanta. Sa le dau un imbold, sa-i imping spre frumos. Nici asa insa nu observau acele lucruri uimitoare si chiar de multe ori i-am surprins privindu-ma parca intruziv incercand sa inteleaga ce naiba am gasit eu atat de frumos in acel lucru. Te simti ciudat in astfel de momente si din pacate nu-i poti arata celui de langa tine, acel minunat ceva, prin ochii tai.

Nu toti avem aptitudinea de a gasi fericirea primara si cred ca asta vine din copilarie, din felul in care ai crescut, de mediu, de ceea ce parintii ti-au transmis. Eu am avut norocul si sansa sa copilaresc aproape de batranul Cibin, un rau pe atunci minunat, unde lumea mergea duminica sa faca  baie si plaja pe malurile lui. In jurul casei era camp, iar in Dos, adica in gradinile noastre, erau doua lacuri. Am putut haladui in voie, am batut tot ce era verde in cartierul meu. Vacantele mi le-am petrecut la bunici, la tara, la poalele Marelui Sur. Nu stiu daca poate sa existe un loc mai frumos si mai bun pentru un copil. Aveam acolo, pe langa dragostea si atentia nemarginita a bunicilor, tot ceea ce imi puteam dori: munte, padure, campuri inmiresmate, un rau superb de munte plin cu pastravi. Satul bunicilor, Sebesu de Jos, este de un pitoresc unic, are un farmec pe care nu l-am regasit nicaieri. Poate si din cauza nostalgiei...

Am fost invatat si stiu sa rezonez cu natura. O simt si o iubesc, ii percep vibratia si foarte usor armonizez cu ea. Emotia intalnirii cu natura imi creaza o stare de bucurie contemplativa, asa incat mi-e tare simplu sa trec intr-o stare de fericire. Caut mereu momentele ei cele mai bune. La fel cum fac cu vacantele mele si pe cele pe care le gandesc pentru Singles Camp. Nu-mi place sa calatoresc in extra-sezon, consider ca o vacanta intr-un loc care se afla in acel moment la potentialul minim, care iti poate produce chiar si disconfort, nu-si are rostul. De aceea cand ma gandesc sa organizez o excursie in natura de exemplu aleg momentul in care infloresc ghioceii, sau brandusele, saunarcisele, bujorii de munte, sau cand frunzele devin ruginii. Atunci frumusetea locurilor este amplificata de explozia de culoare.

Imi plac mult rasariturile si apusurile si sunt innebunit de imaginea pe care o creaza ceata atunci cand se ridica de pe coline. Iubesc momentul in care soarele isi strecoara razele printre copaci. Oriunde m-as afla incerc sa nu ratez aceste momente. Sunt ca un fotograf sau pictor in cautarea luminii perfecte. Pentru ca efectul acesteia este extraordinar. Chiar si in orase.

Imi aduc aminte ca era o dimineata cetoasa, cu aburul alb lasat jos, asa incat acoperisurile si mai ales turnurile rasareau parca din valatuci, scaldate in soare. Era sfarsit de vacanta si conduceam pe drumul pietruit ce coboara de la Castelul din Praga spre Valtava. Trebuia sa predau masina si goneam spre gara. In dreapta mea, am avut acel peisaj epic de care va povesteam. Am simtit cum fericirea urca in mine, imi cuprinde corpul, apoi mintea...Am trait astfel de momente minunate in multe locuri, peste tot pe unde am calatorit. Dar de cele mai multe ori le caut: ma trezesc dis de dimineata sau trag de mine seara cand cu toata oboseala si dorinta de relaxare fizica, traversez uneori orasul, doar pentru un asfintit de soare.

Imi place sa gasesc linistea naturii, atunci cand ea o ofera. Sunt incantat sa privesc minute in sir imagini picturale pe care le intalnesc in drumurile mele: un rau invaluit in ceata, oglindirea padurii intr-un lac, reflexiile soarelui in apa, efecte florale, o casa izolata agata parca pe un deal. Cand conduc sau drumetesc cau cu privirea astfel de locuri si momente. Am o mare sete de frumos si cred ca mintea mea stie si ma ajuta. Poate nu toate locurile pe care le vad sunt minunate si atunci intervine ea, decorandu-le si inveselindu-le in asa fel incat sa ma incante.

Am ales cateva imagini descarcate de pe internet, cu locuri si momente care imi plac mult. Parca eu sunt fotograful.





















Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13226
Re: Paradisul este langa noi, trebuie doar sa-l recunoastem
« Răspuns #1 : Luni, 01 Martie 2021, 12:30 »
Va povesteam ieri despre placerea mea de a gasi locurile in timpul lor cel mai potrivit al anului sau al zilei. Si ca fac orice e posibil sa nu le ratez. Praga este un oras minunat, unul dintre cele mai frumoase pe care le cunosc. Arhitectura, amplasament, parcurile, atmosfera, bucataria locala, berea toate sunt la superlativ. Pentru a cunoaste insa apogeul acestui loc, trebuie sa-i cauti momentele in care straluceste de-a dreptul...Merita tot efortul sa iesi repede dupa ploaie pt a admira reflexiile cladirilor pe pavajul ud, sa urci la castel sau la manastirea Strahov sa vezi apusul, sa vezi rasaritul peste podul Carol...