Autor Subiect: Reforma? Ceva imposibil!  (Citit de 468 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 11773
Reforma? Ceva imposibil!
« : Joi, 04 Martie 2021, 10:09 »
Tot aud chestia asta cu reforma institutiilor: “ne angajam sa facem reforma”, “e timpul pentru o reala reforma”, „vom reforma din temelii” etc. Ma dezgusta total formula asta de promisiune pentru ca stiu ca e doar o minciuna care sa prosteasca lumea. Toti care ajung la putere executiva sau legislativa, scot si ridica lozinca asta. Stiind insa foarte bine, ca o reforma se poate face doar intr-o generatie. Da, se pot face schimbari, imbunatatiri, carpeli, dar in nici un caz reforma.

Pentru a reforma, ai nevoie de o atitudine corecta a oamenilor, de o mentalitate care poate sa armonizeze cu ceea ce se doreste. Aruncand insa un ochi in curtea institutiilor nu ar parea ca oamenii de acolo sunt pregatiti pentru o schimbare reala, ca isi doresc o reforma. Pentru ca pur si simplu ii sperie necunoscutul care se naste prin schimbare. Este firesc, oamenii se obisnuiesc intr-un anumit stil, au mostenit de la cei dinaintea lor un anumit mod de a lucra, de a relationa, de a privi si judeca lucrurile. Este extrem de greu sa explici si sa ceri cuiva care a lucrat ani si ani de zile intr-un anumit fel, sa-si corecteze atitudinea, sa se comporte altfel, sa performeze.

Eu cred ca daca s-ar dori cu adevarat reforme, atunci s-ar vedea ceva in schimbarea felului in care se face educatie. Pentru ca e foarte clar, daca chiar vrei sa faci reforma, trebuie sa o iei de la baza, de la educatie. De acolo incepe totul si doar cu ajutorul educatiei poti face schimbari de mentalitate capabile sa determine dupa o vreme, reforme. Cu parul sau cu hapaiala, nu se poate obtine ceva.

Cand ma gandesc la educatie, spun parinti, bunici, invatatori, profesori, media si da, de ce nu si preoti. Pt ca si acestia, intr-un anumit context ar putea fi parte din educatie. Ma gandesc de exemplu la felul in care au fost create, pe langa 6 biserici catolice din Venetia, scoli de preventie pentru ciuma. Oamenii erau indrumati spre igiena, spre respectarea unor masuri sanitare, spre un comportament care sa nu mai faca posibile noi focare. Dupa modelul acesta ar putea exista forme de educare, acolo unde scoala si parintii reusesc mai putin, sau unde arhaicul inca stapaneste mentalitatea colectiva.

Ceea ce se intampla acum numai educatie nu se poate numi. Daca deschizi televizorul toata lumea tipa, se agita, cere, fara sa se intrebe si de unde. Apoi ca ierarhia se stabileste in ordinea volumului de voce, a nivelului de tupeu si indrazneala. Cei asezati, cu bun simt, care muncesc, care produc, au de lucru, nu au timp de tipete, nu au abilitatea aceea de a forta lucrurile. Se multumesc cu ce primesc si culmea! - nu fac scandal ca sustin salarii si pensii uriase, nemotivate de ceva.

Ce mai poti vedea la TV? Ca prostituatele ajung usor „dive”, ca fara munca se iese la pensie la 40 ani, ca exista oameni „esentiali”, ca un elev obraznic poate certa pe ritm de manele ministrii si profesori, ca o isterica face bani buni din a-si dezgoli picioarele si a purja tot felul de jigniri, ca o femeie-constrictor isi poate permite ajungand senator sa certe pe toata lumea si sa forteze accesul in insitutii. Fara ca cineva sa se sesizeze, fara a se lua vreo masura impotriva ei. De ce? De frica, evident!

Ce se intampla in scoli? Pai hai sa vedem tot din media: o invatatoare umileste un copil dintr-o familie nevoiasa ca nu a primit un martisor mai acatari. Bietul elev ii confectionase unul si ii oferise, rupand de la gura lui, o ciocolata. Cum reactioneaza inspectoratul si directorul scolii la acest fapt? Pai acoperind, mutand lucrurile, dandu-le interpretari. Ca nu a fost chiar asa, ca nu s-a inteles exact. Adica atitudinea aceea pe care o vad si la medici cand unul greseste flagrant ceva. De a se acoperi unul pe altul, omitand ca lipsa unei atitudini corecte, aduce prejudicii grave intregii tagme. Daca cineva a gresit, nu trebuie nici impuscat, nici spanzurat, nici scos in cusca in piata mare. Dar trebuie pedepsit pentru ceea ce a facut, nu ascuns. Sa fim seriosi: invatatoarea aceea poate sa educe un copil? Nici vorba.

Sunt o multime de dascali, de medici care-si fac in cel mai corect fel treaba, care isi iubesc meseria, care au placerea de a educa sau vindeca. Care nu simt o obligatia din a-si face meseria, ci o bucurie si o satisfactie profesionala. Acestia evident ca sufera cand vad cum se baga sub pres tot felul de mizerii din astea. Doar ca nu au ce face. 

In politie la fel, am vazut o multime de oameni care au iesit din sistem scarbiti de ceea ce se intampla acolo. De nepasare, de abuzuri, de neprofesionalismul care s-a extins. Nu sunt impotriva unor salarii mari oferite politailor, nici a iesirii la pensie cu cativa ani inaintea noastra, a celorlalti. Cu o conditie insa: ca acesti oameni sa-si faca treaba pentru care ii platim din impozitele pe care le decontam statului, nu sa tortureze doi tineri care le-au atras atras atentia ca nu poarta masti. Ma uitam ca in grupul celor opt tortionari este si o femeie. Poate e si mama. Pai unui mamifer biped - pentru ca om sau fiinta imi pare rau, nu o pot numi, nu i se pare de neiertat sa bati copilul altuia? S-a gandit o singura clipa ca acei tineri batuti au mame? Este din pacate o mentalitate de militian, am mai intalnit-o si observat-o. Adica „eu am bastonul, pai pot face ce vreau cu tine”. Uitand ca hainele de pe el, scoala pe care a facut-o, chiar si bastonul cu care te bate este platit de TINE.

Parintii isi vor progeniturile premiate, licentiate, in lumina reflectoarelor. Si fac orice pentru asta. Asa stiu sa se planga de coruptie, de influente, de sistemul de relatii, nu recunosc insa in comportamentul lor apucaturi de genul asta. Dau iama pe biata invatatoare, isi descarca portbagajele la profesoare, suna in stanga si dreapta pt interventii, doar pentru a-si vedea odrasla sus pe podium. Ce naiba de satisfactie poate fi aia de a cumpara un premiu pt copil? Sau o diploma?

Vad apoi atitudinile alea tribale de asalt. De-a valma copii si parinti guralivi care se opun unei mutari temporare pentru a da posibilitatea consolidarii unei cladiri scolare cu risc seismic. Nu stau o clipa sa se gandeasca la repercursiuni, la ce s-ar putea intampla in caz de calamitate. Nu privesc perspectiva unui scenariu tragic, e adevarat putin probabil, dar care trebuie luat in considerare. Cine ar fi de vina daca si-ar gasi, Doamne-fereste, copiii sub daramaturi? Pai evident: Catu, Arafat, Campeanu, seful inspectoratului scolar. In nici un caz el, parintele interesat doar sa-si impuna parerea subiectiva. 

Deci sa nu ne imbatam cu apa rece, nu va fi nici o reforma. Indiferent pe cine am vota. Asta nu inseamna ca trebuie sa ne resemnam, ci doar sa intelegem ca asa nu este posibila. Ce putem face? Pai putem educa, fiecare cu cate putin. Sa determinam, sa presam sa se se schimbe ceva in scoli, in media si in atitudinea noastra. Apoi cei din institutii trebuie sa inteleaga incet incet ca isi datoreaza leafa celor care le vin la ghiseu, celor la care merg in control, celor carora le cer tot felul de nazbatii, de la dosar cu sine pana la situatii complexe care nu folosesc nimanui, doar rup din timpul si asa putin pe care antreprenorii il au. Asta trebuie sa priceapa si in consecinta sa-si schimbe atitudinea bugetarul: contribuabilul nu este dusmanul, ci cel care-l tine si plateste pe acel scaun. Si ca in nici un caz contribuabilul nu le este subaltern. Din pacate s-a creat o fractura intre cele doua medii, care in loc sa se micsoreze se tot largeste. Si asta face rau, mult rau societatii. Va fi nevoie de extrem de multa intelegere de ambele parti pt a se apropia din nou, spre un bine colectiv. Eu zic ca se poate. Peste 50 de ani. Este un termen in care ne putem incadra cu schimbarile pe care le vrem. Nu pt noi, ci pentru copiii si nepotii nostri.